Mariana Cojocaru, previziuni pentru Oana Radu: „Are axa karmică în Săgetător, casa căsătoriei-problemă”

Mariana Cojocaru a dezvăluit de ce nu ar fi funcționat relația dintre Oana Radu și fostul ei soț şi a anticipat ce se va întâmpla cu artista după divorţ.
Alina Costache
01 apr. 2024, 19:00
Mariana Cojocaru, previziuni pentru Oana Radu:

Mariana Cojocaru a analizat situaţia în care se află Oana Radu, artista aflată în mijlocul unui divorţ urât, deşi artista nu a dat nicio clipă de înțeles faptul că nu s-ar înțelege bine cu Cătălin Dobrescu, asta până de curând, când solista a ales să scoată la iveală mai multe detalii șocante cu privire la relația dintre ei doi. Astfel, chiar dacă vestea a fost una uimitoare pentru toți cei din comunitatea cântăreței, astrologul Mariana Cojocaru spune că se aștepta la această ruptură, iar mai jos aceasta oferă și explicațiile pe măsură.

M-am uitat pe astrogramă și ea e are foarte multe planete în Săgetător, acolo e axa karmică, ea are pe casa căsătoriei problemă. La finalul anului trecut, aspectele erau atât de grele pe astrogramă, încât anunțau sfârșitul acesta, anunțau ca fiind o relație imposibilă, dar eu am luat să analizez relația lor de acum 4 ani de zile, unde lucrurile anticipau așa ceva, de aceea e atât de important ca un astrolog să-ți analizeze dinainte relația, ca să nu ajungi în această situație.”, a declarat Mariana Cojocaru, în cadrul emisiunii Exclusiv VIP, de pe Prima TV.

Cătălin Dobrescu răspunde acuzațiilor aduse de Oana Radu: „Foarte multe nopți nu am dormit doar să știu că este bine”

Mai mult, Oana Radu ar fi fost cea care ar fi lăsat foarte mult de la ea, pentru ca lucrurile să funcționeze, chiar dacă relația era una toxică. Cu toate acestea, se pare că despărțirea s-a produs în final, în ciuda eforturilor depuse de ea.

„Dincolo de faptul că era o relație toxică, era înscrisă ca o relație de incompatibilitate grea. Ea a încercat să se adapteze, pentru că, fiind Săgetător, are o personalitate dublă. Dacă își dorește să fie într-o relație, depune tot efortul, până în ziua Z, pentru că marcajul rămâne marcaj.”, a continuat astrologul.

Marian Cojocaru: „Ea are probleme pe casa căsătoriei”

De asemenea, Oanei Radu îi va fi destul de dificil că găsească un partener de viață cu care să fie perfect compatibilă pentru o căsnicie. Totuși, acum nu este timpul pentru asta, întrucât vedeta trebuie să se concentreze pe propria vindecare și propriul suflet, ce a avut de suferit în urma acestei povești de iubire, spune astrologul.

Oana Radu, noi dezvăluiri despre fostul soț: „L-am urmărit, pentru că mă făcea să mă simt foarte prost. Am tolerat mult”
Pentru ea, urmează acum o perioadă în care trebuie să se focuseze pe vindecarea interioară. Toată deschiderea ei trebuie să vină pe ceea ce înseamnă vindecarea ei la nivelul învelișului, acolo unde e aura unui om, în așa fel încât să nu scape frâiele, are și o personalitate foarte puternică.  

Am ceva îndoieli (n.r. cu privire la viitorul ei), fiecare trebuie să aibă un sortit. Ea are probleme pe casa căsătoriei, iar atunci nu orice i se potrivește, numărul e foarte restrâns, limitat, eu trebuie să văd harta unui potențial ca să pot să-mi dau seama dacă e potrivit.”, mai spune aceasta.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Alimentul din România pe care americanii vor să-l cumpere cu banii jos. Sunt gata să plătească dolari mulți, dar pun o condiție – să fie spălat și congelat
Capital.ro
A murit Papa Francisc. Doliu mondial în lumea creștinății chiar în a doua zi de Paște
Playtech.ro
S-a schimbat legea! Ce trebuie să faci ca să închizi legal balconul în 2025
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cum a pierdut Rusia Alaska și ce a câștigat America?
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
A murit Papa Francisc
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Ce nu ai voie să faci în a doua zi de Paște: În Lunea Albă finii trebuie să își viziteze nașii
Cancan.ro
BREAKING! A murit Daniela, femeia lovită de soț. Bărbatul nu își regretă fapta
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Băsescu NU trebuia să ajungă președintele României. Dosarul ținut special ascuns
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Semnificația zilei de luni după Paște: Ce simbolizează Lunea Albă
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Prima zi de Paște: ce s-a întâmplat cu adevărat? Între evanghelie, istorie și revelație