Chiar dacă limba sa maternă este rusa, Marina Voica se roagă la Dumnezeu în limba română, în fața unei icoane micuțe, din carton, pe care a primit-o de la Corina Chiriac. Recent, artista a povestit cât de legată este de Dumnezeu și cât de judecată a fost atunci când l-a botezat pe copilul vărului său.
„Eu m-am botezat în România, la 50 de ani. De ce atunci? Când ești tânăr nu ești nimic. Religia a fost blamată, interzisă în Rusia, dar în România nu”, spune artista, îm podcastul lui Adrian Artene.
Citește și: Marina Voica și-a planificat înmormântarea: „Se apropie sfârșitul. Nu mai rezist”
Nu a avut pe nimeni care s-o învețe să-l iubească pe Dumnezeu, nici să-și facă cruce, dar a știut mereu că tatăl său nu s-a îndoit niciodată de existența Lui.
„Nu m-a învățat nimeni să-mi fac sfânta cruce și mă tot întreb de unde știu eu asta? Mama era ateu 100%, tata nu, dar nu vorbea despre asta. Nu vroia să mă învețe să fiu contra. Vroia să fiu educată, el având un post foarte mare. Noi aveam o singură biserică la aproape 700.000 de oameni”, a mai spus Marina Voica.
„Și cine mergea la biserică? Nimeni. Vărul meu după ce s-a căsătorit a făcut un copil și a vrut să-l botez eu. Am fost judecată de mătușa mea, care mă tot întreba cum să merg eu la biserică. Ea, care a crescut în timpul țarului! Totul este manipulare. Și se manipulează nu doar proști, ci și oameni deștepți. Dar m-am dus, copilul avea deja 9 luni, abia puteam să-l țin. El urla și trebuia să merg în jurul crucii și el țipa. Preotul îl boteza și spunea că cel mic plânge pentru că nu are cruce pe el. În timp, însă el, vărul, a divorțat, copilul a murit”, și-a amintit artista.
Marina Voica îl poartă mereu în suflet pe Dumnezeu, iar El o ajută mereu când îi cere ceva.
„Eu am în casă numai icoane. Am icoană cu Sfânta Marina, care e sărbătorită pe 17 iulie. Am de la Corina Chiriac o icoană de carton. Ea e foarte credincioasă, e fiică de armeni și aceștia au mare credință în suflet. Știi cum s-a făcut icoana? Aproape zdrențe. Eu o țin pe lângă pat.
Știi cum mă ajută? Eu mă duc și bat la ușă, spune Hristos, tu dacă auzi, deschide-mi și eu intru și mănânc cu tine. O strâng la piept și cu toată inima spun: Te rog. Și aproape totdeauna se împlinește ce vreau. Dar nu o folosesc prea des”, a explicat Marina Voica.
După o viață presărată cu o mulțime de succese, cântăreața spune că mai are multe să-i ceară lui Dumnezeu: „Poate imposibilul îl cer, știu că cer asta, dar o fac. Ce mă costă? Ce înseamnă succesul? Te bucură la un moment dat, dar vrei altceva. Vrei liniștea sufletească. Așa de banal sună, dar cred că nimeni nu o are. (…) Eu nu pot să fiu fericită, nu e firea mea. La asta mă rog des la această iconiță: să-mi fie bine. (…) De când s-a născut, omul caută fericirea”.