Roşiile ajung produs de lux până la Paşte 2024, preţul se dublează de la producător până în pieţe

Legumicultorii se plâng că produsele lor ajung la clienţi cu preţuri dublate din cauza adaosurilor comerciale exagerate.
Filip Stan
05 apr. 2024, 18:00
Roşiile ajung produs de lux până la Paşte 2024, preţul se dublează de la producător până în pieţe

Câteva zeci de producători de tomate din judeţul Olt au început să recolteze şi vând roşiile la preţuri între 25 de lei şi 32 de lei pe kilogram la plecarea din fermă către comercianţi, potrivit preşedintelui Sindicatului Producătorilor Agricoli (SPA) Olt, Ion Păunel.

Păunel spune că roşiile româneşti au în prezent, în pieţe, preţuri de peste 40 de lei pe kilogram, deoarece în această perioadă au recoltat numai „pionierii”, „adevăraţii profesionişti” care au experienţă şi au investit timp de mai mulţi ani pentru aducerea unor tehnologii noi, pentru sisteme de încălzire mai eficiente.

Preşedintele SPA Olt susține că treptat, până în luna mai, odată cu creşterea numărului de producători şi a cantităţilor livrate, preţul ar putea scădea la circa 20 de lei pe kilogram.

Au început să recolteze tomatele în această perioadă puţini producători, chiar foarte puţini, vorbim de aşa numiţii ‘pionieri’ care au şi experienţa necesară, de peste 7-8 ani. Ei sunt cei care de fiecare dată au riscat, cei care au dezvoltat şi puterea calorică, pot să spun că sunt adevăraţii profesionişti, vorbim de tomate în solarii, nu în sere. Ei au investit în sisteme de încălzire, în tehnologie care să le permită să recolteze la finalul lunii martie. Au avut un consum foarte mare de combustibil şi au muncit permanent de la finalul lunii decembrie, de când au plantat. De aceea şi preţul primelor tomate este mai mare. Vorbim şi de un număr foarte mic de producători care recoltează în prezent. Dacă în perioada 15 – 20 martie, când au fost recoltate primele tomate, vorbeam de câţiva producători în toată ţara, primii fiind cei din sudul judeţului Olt, acum, să zicem că ne ducem cam la 20 – 30 de producători„, a spus Ion Păunel.

Primele roșii românești au apărut în piețe înainte de Paștele catolic. Un kilogram costă mai mult decât unul de carne de miel

El a menţionat că de la fermă un kilogram de tomate este achiziţionat cu preţuri între 25 de lei şi 32 de lei şi le-a transmis comercianţilor rugămintea de a pune adaosuri mai mici.

„Preţul tomatelor din piaţă indică un adaos de 50% – 60% fată de preţul de achiziţie, de cel cu care pleacă de la producător. Avem nevoie de revânzători, de comercianţi, dar îi rugăm să aibă şi ei adaosuri mai mici, mai lumeşti, să le spunem aşa. Pentru că acum noi găsim tomatele româneşti în pieţe cu preţuri între 40 şi 60 de lei pe kilogram, în funcţie de calitate, dar ele pleacă de la producător cu preţuri între 25 şi 32 de lei pe kilogram”, a precizat Păunel.

Liderul organizaţiei de fermieri a punctat că, la începutul lunii mai, de Paşte, numărul producătorilor care vor recolta va ajunge la câteva mii, motiv pentru care şi tomatele vor avea preţuri între 10 lei şi 20 de lei pentru un kilogram.

„În două săptămâni cred că vor ajunge să recolteze circa 500 – 600 de producători şi până la începutul lui mai, cam toţi care au avut sisteme de încălzire, cel puţin 1.500 – 2.000 de fermieri numai din judeţul Olt. Se pare că anul acesta fermierii mizează pe o producţie mai mare şi speră să obţină câştigul din vânzarea unei cantităţi mai mari. Eu cred că de Paşte, la fermieri preţul pentru un kilogram de tomate va fi între 8 lei şi 14 lei iar în piaţă va fi între 10 lei şi 20 de lei. E însă numai o estimare, o previziune”, a menţionat Ion Păunel.

Mulţi dintre producătorii de tomate în spaţii protejate din judeţul Olt au beneficiat în anii anteriori de ajutor de minimis prin programul „Tomata” şi au început să se înscrie pentru sprijinul de 1.500 de euro ce se va acorda anul acesta, printr-o schemă de ajutor de stat pentru compensarea pierderilor în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

Până miercuri, în judeţul Olt erau depuse peste 2.300 de solicitări pentru sprijinul prin schema menţionată acordat producătorilor de tomate în spaţii protejate, a precizat, pentru AGERPRES, directorul adjunct al Direcţiei Agricole Judeţene Olt, Mihaela Luminiţa Mareş.

„Producătorii de tomate au depus peste 2.300 de solicitări, avem şi echipe în teren, atât pentru verificări ale suprafeţelor şi culturii, împreună cu APIA, cât şi pentru preluarea dosarelor, astfel încât să venim în sprjinul fermierilor, să nu mai fie ei nevoiţi să vină cu dosarele, să aştepte, să facă drum de zeci de kilometri”, a spus Mihaela Luminiţa Mareş.

Legumicultor Matca, în 2023: ”Prețul corect la tomate ar fi de 20 de lei pe kilogram, puterea de cumpărare a scăzut”

La rândul său, legumicultorul din bazinul legumicol Matca, județul Galați, Radu Costache, a întărit ideea că prețurile tomatelor la producător nu au cum să urce la 65 de lei pe kilogram, fie ele și roșii românești.

”Am un hectar de spații protejate, nu am ieșit cu roșiile, eu ies mai târziu, prin mai, pentru că am foarte multe testări. Prețurile mari de la tarabe din Alba Iulia și din alte piețe sunt exagerate, e clar că nu vin de la producător, ci prin intermediari. Un preț corect acum ar fi de 20 de lei pe kilogram, la producător. Asta ca să putem și noi să supraviețuim, dar să ajungă la 65 de lei, este prea mult. Trebuie să ținem cont că puterea de cumpărare a populației a scăzut. Noi putem să cerem oricât, dar cine le cumpără? Statul ar trebui să intervină în piață să regleze aceste decalaje”, a menționat legumicultorul din Matca.

 

Programul Tomata 2024 – Când și unde se depun cererile pentru ajutorul de 3.000 EURO


Fermierii care cultivă legume în spații protejate și vor să beneficieze de sprijinul de 3.000 de euro/1.000 mp, oferit de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) prin programul tomata, trebuie să depună cererile chiar în această perioadă. Potrivit secretarului de stat Adrian Pintea, termenul limită pentru depunerea dosarelor este 16 mai 2024.
Oficialul MADR le reamintește legumicultorilor că cererile pentru programul tomata se depun la Direcțiile Agricole Județene.

”În ceea ce privește programul tomata, așa cum a fost promis în urma negocierilor care au avut loc cu asociațiile de legumicultori, acesta continuă și în acest an. S-au făcut demersuri la Comisia Europeană pentru a acorda această sumă în două tranșe, pentru a nu se aștepta până la final. S-au dat 1.500 de euro acum și 1.500 urmează să se dea.

Acum este perioada în care se depun aceste cereri. Cererile nu se depun la APIA, ci se depun la Direcțiile Agricole Județene. Data de 16 mai este ultima zi în care se depun aceste cereri. Revin cu rugămintea la toți cei care vor să acceseze programul tomata, să depună documentele, sau dacă au nelămuriri să discute cu cei de la DAJ, astfel încât toți cei care sunt eligibili să-și depună în perioada legală cererile, astfel încât să fie procesate de colegii de la DAJ și să poată să-și urmeze fluxul de autorizare la plată”, a precizat Adrian Pintea pentru AGRO TV.

Totodată, oficialul MADR a confirmat informația că se pregătește o nouă subvenție pentru fermierii din sectorul legumicol, mai precis pentru cultivatorii de ceapă.

Substanțe periculoase găsite în roșii de import cumpărate din piețe și supermarketuri din România

”Așa cum este în acest moment acea măsură pentru usturoi, au fost solicitări din partea celor care cultivă ceapă, pentru că sunt cumva aceleași condiții, aceeași manoperă. Luăm în calcul foarte serios să acordăm și pentru ceapă această formă de sprijin. Cu siguranță vom găsi o cale și o soluție pentru acordarea sprijinului și pentru culturile de ceapă”, a mai subliniat Adrian Pintea, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Patru zodii care vor avea lumea la picioare până pe 15 aprilie. Vor fi în al nouălea cer
Capital.ro
Șoferii care nu mai trebuie să dea examen. Reguli noi pentru obținerea permisului de conducere
Playtech.ro
Ajutor dublu de Paște 2025 pentru unii pensionari: bani pentru miel și cozonac, pe lângă cei 400 de lei de la Guvern
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Cele trei combinații periculoase de vitamine. Medic: Trebuie luate separat
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Zi neagră pentru nouă milioane de români. Scumpire semnificativă a unor taxe
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Ce publicase pe Facebook românca Andreea Mottram, înainte să fie omorâtă de fiica ei adoptivă. „Problema este că...”
Cancan.ro
Cum a dat soarele, au ieșit la ÎNCĂLZIT! Vedetele au încins atmosfera în parcul Herăstrău - Nu le-a fost rusine deloc
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunțul serii despre Elena Udrea. Vestea dată chiar de avocatul său: Întrunește toate celelalte condiții
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Schimbare importantă pentru șoferi: Cei cu două mașini vor plăti o nouă taxă obligatorie
MediaFlux
Pensiile, alocațiile și indemnizațiile se dau mai devreme. Data anunțată de Ministerul Muncii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum să ieși la pensie fără dureri de cap: ghid complet și actualizat pentru românii care se apropie de vârsta pensionării