Marcel Ciolacu anunţă progrese spectaculoase la Autostrada Moldovei: „Au ajuns, de la 15%, la un stadiu de 88%”

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că se bucură că Autostrada Moldovei prinde contur şi „nu mai vorbim de poveşti, vorbim de lucruri palpabile”. Liderul PSD i-a felicitat pe constructorii care se ocupă de proiectul „Centura Bârlad” că au ajuns de la un grad de 15% al lucrărilor la un stadiu de 88%.
Mircea Filipescu
05 apr. 2024, 17:04
Marcel Ciolacu anunţă progrese spectaculoase la Autostrada Moldovei:

„Am venit cu domnul ministru să vedem şi lucrările la Autostrada Moldovei. Nu putem vedea tabloul închis decât facem şi centurile oraşelor importante din Moldova. Ce mă bucur mult este că, în sfârşit, vorbim de autostrada Moldovei. Am văzut împreună azi împreună cu domnul ministru deja pe anumite porţiuni suntem la stadiul doi, iar aici unde era o lucrare întârziat, îi felicit pe constructorii care sunt aici de faţă, au reuşit de la 15% şi au ajuns la un stadiu de 88%. Ministerul Transporturilor a reuşit să fazeze, cred că de când aţi preluat dumneavostră ministerul, domnule Grindeanu. Cu propunerea domnului primar e făcută pe urmă o descărcare către cel mai important agent economic şi unde primăria are şi teren şi veţi vedea imediat ce dezvoltare economică va fi”, a declarat Marcel Ciolacu, potrivit News.ro, după ce a vizitat vineri, împreună cu ministrul Transporturilor, şantierul proiectului „Centura Bârlad”.

Şeful Executivului a mai precizat că „s-a făcut o mare nedreptate Moldovei pentru că este ultima, şi iar trebuie să o spun, a venit un bănăţean să ne facă nou Moldova, cu toate că Buzău nu e în Moldova, să ne facă nouă autostradă. Important e că lucrurile sunt şi există un progres evident”.

Citeşte şi: ANAF a pus sechestru pe acțiunile Gabriel Resources la Roşia Montană. Prima reacţie a lui Marcel Ciolacu

„Nu mai vorbim de poveşti, vorbim de lucruri palpabile”, a conchis Ciolacu.

Guvernul a adoptat, joi, proiectul de lege pentru aprobarea Contractului de finanţare – Autostrada A7 România – Cofinanţare aferentă Mecanismului de redresare şi rezilienţă B – dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, semnat la Bucureşti la 1 februarie 2024 şi la Luxemburg la 5 februarie 2024. Actul normativ aprobă contractul de finanţare în valoare de 600 milioane euro între România şi Banca Europeană de Investiţii, pentru construirea A7.

Citeşte şi: Mihai Tudose şi Rareş Bogdan, schimb de replici fabulos la BEC. Ce s-a întâmplat cu „chiloţii peste pantaloni” ai liberalului

 

Boloş: Am semnat indicatorii pentru tronsonul Paşcani – Suceava din A7 / Printr-o abordare strategică poţi să pui bazele unor proiecte de amploare / Care este bugetul necesar pentru cofinanţarea proiectelor din transporturi în următorii ani

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă, vineri, semnarea indicatorilor tehnico-economici pentru tronsonul Paşcani – Suceava din A7 şi precizează că, în următorii ani, ministerul are nevoie de 10 miliarde de euro pentru a plăti cofinananţarea proiectelor europene aflate în derulare în domeniul transporturilor.

”Am semnat astăzi indicatorii tehnico-economici pentru tronsonul Paşcani – Suceava din A7, un pas vital pentru finanţarea legăturii întregii regiuni a Moldovei cu Bucureştiul. Tronsonul acesta este amplasat pe raza judeţelor Iaşi, Suceava şi Botoşani şi va asigura legătura între tronsoanele Bacău – Paşcani (deja în execuţie) şi Suceava-Siret, aflat în proiectare”, a scris, vineri, pe Facebook, Marcel Boloş.

Acesta precizeaz că, în valoare de 9,2 miliarde lei, investiţia este finanţată din bani europeni prin Programul Transport şi de la bugetul de stat, cuprinzând inclusiv lucrările de infrastructură auxiliară şi alte costuri asociate.

Lungimea totală a traseului este de 62 kilometri, structurat în două loturi. ”Pentru că tot vorbeam zilele trecute despre planificare, A7 este dovada că printr-o abordare strategică poţi să pui bazele unor proiecte de amploare. Faptul că nu am fi putut asigura finanţarea intregii investiţii printr-un singur instrument nu a fost un impediment. A7 este rezultatul unei strategii care implică coordonarea şi utilizarea eficientă a resurselor de care dispunem din bani europeni. Porţiunea Ploieşti-Buzău-Focşani-Paşcani este finanţată prin PNRR, iar continuarea până la Siret prin Programul Transport 2021-2027”, a mai transmis ministrul de Finanţe.

 

Acesta explică că Romînia are nevoie, în următorii ani, de 10 miliarde de euro doar pentru a plăti cofinanţarea proiectelor europene din transporturi.

”Mulţi uită că pentru a accesa fondurile europene aferente sectorului de transport, MF trebuie să asigure partea de confinanţare din bugetul naţional. Pentru următorii ani avem nevoie de 10 miliarde de euro care să acopere toate aceste proiecte în care suntem angrenaţi”, a mai scris Boloş.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
Capital.ro
Lovitură pentru Călin Georgescu. Decizia luată chiar acum de judecătorii Curții de Apel
Playtech.ro
Se oprește curentul în Ajun și de Crăciun în județul Ilfov. Lista străzilor care nu vor avea lumină în perioada 24-26 decembrie
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Cuvintele greu de reprodus pe care Makaveli i le adresa Dianei Șoșoacă, înainte să-i devină consilier: „Javră penală”, „Cine te crezi, șomâldoaco?”
wowbiz.ro
Raluca Pastramă, însărcinată după divorțul de Ibrahim Ibru?! „Emoții multe, de toate felurile”
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Cea mai proastă veste a sfârșitului de an. Se umblă la bani
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
Când a descoperit Mircea Diaconu că suferă de cancer. A ținut totul... Fiica lui rupe tăcerea
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Demisie! Cutremur în România în cursa prezidențială: Mi-a fost bine acești 10 ani
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
substantial.ro
Prioritatea guvernului este sprijinirea economiei, declară Kelemen Hunor
MediaFlux
Răsturnare TOTALĂ de SITUAȚIE. S-a AFLAT TOTUL despre CANDIDATURA lui Crin Antonescu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Orașul în care ninge toată săptămâna. Crăciun cu ciclon!