Taximetristul a oprit maşina în dreptul Facultăţii de Drept. Pasagerul s-a dat jos şi a smuls de la gâtul unei femei un lănţişor de aur, după ce a ameninţat-o cu un cuţit. Bărbatul a urcat apoi în maşină şi a fugit împreună cu taximetristul. Victima a sunat la 112 şi poliţiştii au găsit taxiul la scurt timp.
Şoferul taxiului a fost dus la secţia 17 de Poliţie pentru a fi audiat, în timp ce bărbatul care a tâlhărit femeia încă nu a fost identificat.
În urma raziei care a vizat taximetrişti, poliţiştii au descoperit că mulţi dintre ei aveau autorizaţiile expirate, circulau fără permis sau se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.
„În doar o oră de la începutul acţiunii au fost depistaţi patru conducători auto cărora li s-a întocmit dosar penal şi au fost duşi la Institutul Naţional de Medicină Legală pentru recoltare de probe biologice. Au fost depistaţi şi conducători auto care în urma controalelor s-a stabilit faptul că nu aveau permise de conducere sau că aveau permisul de conducere suspendat„, a declarat Andrei Codău, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere Bucureşti.
Au fost controlate zeci de autoturisme, iar în unele cazuri au fost întocmite dosare penale şi s-au dat amenzi usturătoare.
Citeşte şi Taximetrist înjunghiat în plină stradă de un client