Interviu George Maior: „Administrația Trump și NATO, ca organizație, au insistat pentru același lucru! Este iluzoriu și naiv să crezi că securitatea se realizează cumva gratuit, iar istoria a arătat în nenumărate rânduri acest lucru”

George Maior, fostul director al Serviciului Român de Informații (SRI), a vorbit recent despre formarea parteneriatului României cu NATO, despre avantajele sale, care au fost temele negocierilor și momentele - cheie din timpul negocierilor care au dus la aderarea țării noastre la Alianța Nord-Atlantică.
Alina Costache
08 apr. 2024, 16:55
Interviu George Maior:

Aderarea României la NATO a fost printre cele mai importante realizări ale României, după Revoluția din 1989. George Maior a primit, de-a lungul timpului, numeroase distincții în semn de apreciere pentru contribuția lui la promovarea securității și intereselor României în cadrul Alianței, cea mai recentă fiind acordată de Ministerul Apărării Naționale. În perioada 2000-2004 a îndeplinit funcţia de secretar de stat şi şef al Departamentului pentru Integrare Euroatlantică şi Politica de Apărare în cadrul Ministerului Apărării Naţionale. În această calitate a coordonat, din punct de vedere strategic şi militar, aderarea României la Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic.

Atunci când România a intrat în NATO, în aprilie 2004, George Maior, la vremea aceea secretar de stat și șef al Departamentului pentru Integrare Euroatlantică și Politica de Apărare în cadrul Ministerului Apărării Naționale, a coordonat, strategic și milita, aderarea țării noastre la Alianța Nord-Atlantică. Întrebat de ce a fost nevoie de negocieri și care au fost temele, Maior a explicat că „negocierile au vizat o transformare cu caracter sistemic a structurii forțelor armate, o regândire a concepției strategice a apărării”.

Citește și Mircea Geoană şi George Maior, premiaţi în cadrul evenimentelor NATO 75! Diplomele onorifice le-au fost acordate de Ministerul Apărării!

„Negocierile au vizat o transformare cu caracter sistemic a structurii forțelor armate, o regândire a concepției strategice a apărării, elemente privind etape de realizare a acestor mutații de fond, ritmul și cuantumul de alocare a resurselor, schimbări legislative, posibila contribuție a României la apărarea colectivă, perspective privind dezvoltarea capabilităților naționale sau punctele cheie de interoperabilitate cu NATO. Sunt foarte multe aspecte aparent tehnice dar care erau necesare pentru obținerea deciziei politice de admitere în Alianță. Au fost discuții, evaluări și negocieri grele, aproape săptămânale, atât cu structurile Alianței cât și cu statele membre. Noi veneam după decenii de apartenență la Pactul de la Varșovia, cu o filozofie complet diferită de înțelegere a apărării, foarte ideologizată. Statele recent admise în Alianță – Finlanda și Suedia – au parcurs în decenii aceste etape, fiind într-un parteneriat avansat cu NATO – negociat în timp – dar preferând din rațiuni istorice neutralitatea. Circumstanțele strategice grave în care a fost prins continentul după invazia Rusiei în Ucraina au schimbat radical atitudinea lor tradițională, determinându-le să facă și pasul ultim spre apartenența la NATO. Un pas eminamente politic pentru că militar și strategic lucrurile erau bine pregătite din timp”, a declarat George Maior, în cadrul unui interviu acordat ziarulfaclia.

Vă aduceți aminte momente mai importante, poate tensionate sau dimpotrivă, relaxante, momente de ușurare sau puncte de inflexiune, să spunem, în derularea negocierilor?

Cel mai tensionat moment și poate un punct de inflexiune important s-a petrecut precis în data de 11 septembrie 2001, atunci când America a fost lovită pe propriul teritoriu de atacul terorist masiv Al Qaeda. Mă aflam chiar atunci în sediul NATO pentru discuții și am fost cu toții evacuați, noi și toți oficialii Alianței, poate pentru prima dată în întreaga istorie a organizației. Mi-am dat imediat seama imediat că va urma o schimbare de paradigmă a concepției de securitate a NATO, pentru care trebuia să fim pregătiți rapid ca stat candidat. Din fericire, deciziile înțelepte luate atunci în plan național au permis nu numai continuarea procesului de aderare dar și accelerarea discuțiilor și negocierilor cu o Alianță angajată la rândul său într-un proces de transformare, la care începusem deja să contribuim semnificativ și noi, chiar înainte de aderarea formală. În plus, participarea noastră promptă la misiunile din Afganistan și Irak, unde s-au testat și acumulările de interoperabilitate cu forțe importante a unor state NATO, a ajutat la decizia finală de admitere a României în Alianță.

Se știe că Boris Elțin a încercat să obțină de la președintele Clinton asigurarea că primul val de aderare din postcomunism, cel din 1999, va fi și ultimul. Președintele rus n-a insistat totuși pentru că era dependent de banii americani. Atunci când a aderat România, Rusia era deja condusă de Vladimir Puțin, același care astăzi cere ca alianța să revină la compenența din 1999. A încercat Putin să intervină la acea dată împotriva lărgirii NATO sau e doar o retorică recentă. ? Ați avut de înfruntat vreo ingerință rusească în negocierile de aderare?

E multă propagandă pentru că niciun document oficial NATO nu a prevăzut vreodată vreun aspect privind eventuale limite ale lărgirii; dimpotrivă, politica „ușilor deschise” a fost și este poziția clară a Alianței cu privire la admiterea de noi state membre. Rusia a încercat intr-adevăr să influențeze negativ procesul de extindere, inclusiv în privința noastră, mai ales prin mijloace informative. Am fost însă bine pregătiți pentru detectarea și contracararea subtilă dar eficientă a acestor acțiuni.

E un loc comun în discursurile acestor zile faptul că România a dobândit prin aderarea la NATO cele mai importante garanții de securitate din istoria sa? Puteți să detaliați cum funcționează pe teren umbrela de securitate a NATO și, eventual, să menționați și lucruri aflate mai puțin la vedere, alte avantaje decât cele de ordin militar de care România a beneficiat după aderare?

Articolul V din Tratatul de la Washington, așa zisa clauză a muschetarilor „toți pentru unul…” este fundamentul apărării colective: orice stat supus unei agresiuni teritoriale va fi apărat de Alianță. Dar pe lângă această garanție unică de securitate aș mai menționa efectul de descurajare produs de forța militară intrinsecă a organizației, care ne este atât de util astăzi, după cum se poate lesne observa. În fine, de la aderarea la NATO s-a putut sesiza și un puternic efect economic, pentru că investitorii vor căuta și un mediu certificat de stabilitate și securitate. În acest sens, e suficient să analizați evoluția spectaculoasă a investițiilor străine în România după aderare.

România a mai semnat în istorie tratate diplomatice și de securitate din care unele fie nu au fost respectate, fie nu le-am respectat chiar noi. Sunteți un specialist în relații internaționale, spuneti-ne prin ce se deosebește actualul acord cu NATO de alte tratate de securitate încheiate de România în trecut?

Într-adevăr, am mai beneficiat de garanții de securitate dar ele nu au fost credibile datorită unor circumstanțe politice și geopolitice adverse. Nu au putut funcționa. În plus, unele alianțe din care am făcut parte au fost impuse în conjuncturi nefavorabile, unele chiar dramatice. Garanția oferită de NATO este credibilă, atât politic și cât și militar, se bazează nu doar pe o forță de apărare fără egal în plan strategic global ci și pe împărtășirea liberă a unor valori democratice comune. E o împletire unică de principii și interese de securitate, cu caracter defensiv, nemaiîntâlnită în istoria alianțelor, de la cele din Grecia Antică până la cele din războaiele mondiale, dacă vreți. De aici și unicitatea dar și durabilitatea sa.

Se vorbește de o vulnerabilizare a NATO în eventualitatea revenirii lui Donald Trump la Casa Albă. Ați lucrat în calitate de amabasador cu ambele administrații americane, atât cu democrații, cât și cu republicanii. Sunteți familiarizat și cu resorturile interne ale Organizației Atlanticului de Nord. Credeți că un președinte, fie și înzestrat cu personalitatea neobișnuită a lui Donald Trump, poate deturna alianța de la scopul ei fundamental, cel de apărare a statelor membre?

Nu. Am participat chiar la discuții cu fostul președinte Trump și această problemă nu s-a pus niciodată. Este vorba de altceva, de necesitatea asigurării de către state a unor resurse adecvate pentru apărarea colectivă, aspect asupra căruia administrația Trump a insistat întotdeauna. E o chestiune asupra căreia insistă și NATO, ca organizație. Este iluzoriu și naiv să crezi că securitatea se realizează cumva gratuit iar istoria a arătat în nenumărate rânduri acest lucru.

Citește și O nouă categorie de români scutiți de la plata contribuţiilor sociale pentru concediile medicale. Ciolacu, revoltat: Suntem cel mai bolnav popor. Nu plătesc eu, statul român, tusea și junghiul

DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Spynews
Mai mulți bani pentru copiii din România din 1 ianuarie 2025! Guvernul a decis cu cât cresc alocațiile
Bzi.ro
Cum a apărut Andreea Esca alături de copiii ei. Unde a fost în prima seară de Crăciun
Fanatik.ro
Divorț zguduitor în lumea mondenă din România! Celebrul cântăreț s-a despărțit de soție după 20 de ani
Capital.ro
Obligatoriu pentru cei care au permis de conducere! Trebuie să prezinte aceste documente
Playtech.ro
Ce diferență este între ambulanță și SMURD. E vorba de...
DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Adevarul
„Le ordonă atacuri fără speranță”. Trupele nord-coreene au suferit pierderi masive pe frontul din Ucraina, anunță Casa Abă
wowbiz.ro
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Spynews
Scandal de proporții la locul de joacă al lui Brigitte Pastramă! Decizia vedetei i-a revoltat pe clienți: ”M-au amenințat că mă distrug”
Spynews
Cuza și-a asumat relația cu noua iubită! Prima poză oficială cu femeia din viața prezentatorului de la Neatza / FOTO
Evz.ro
Omul cel mai gras din istorie. Un caz medical fără precedent
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Ei sunt pensionarii care vor primi în plus 720 de lei la pensie. Măsura ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2025
Cancan.ro
BREAKING! Încă o dramă pentru familia celor trei români morți pe E85! Din păcate, este vorba despre tatăl bărbatului
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Devine interzis în toată România. Klaus Iohannis a promulgat legea pe final de mandat
StirileBZI
Nu se mai dau 1.400 de lei! Banii se taie de la 1 ianuarie 2025
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
substantial.ro
Vinicius Jr a câștigat premiul pentru cel mai bun jucător la Dubai Globe Soccer Awards
MediaFlux
NU MAI CRESC PENSIILE! GUVERNUL a DECIS OFICIAL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Când se despodobește, de fapt, bradul. Data exactă la care trebuie să îl scoatem din casă