Prognoza Accuweather în România. Nu va lipsi zăpada în aprilie, cum se anunţă vremea de Florii şi Paşte 2024

Luna aprilie trebuia să fie una atipică, după cum anunțau meteorologii nu de mult. Se preconizase că frigul se va întoarce și că românii vor avea parte de ninsori. Însă, acum specialiștii au schimbat prognoza și anunță o vreme de vară.
Filip Stan
08 apr. 2024, 20:16
Prognoza Accuweather în România. Nu va lipsi zăpada în aprilie, cum se anunţă vremea de Florii şi Paşte 2024
Vremea de Paşte şi Florii 2023

Prognoza Accuweather în România. În București, va fi mai frig în aprilie decât în martie, iar vremea va fi schimbătoare şi în alte zone. Dacă la sfârșitul lunii martie 2024 vom avea aproape 30 de grade Celsius, în aprilie temperaturile nu vor fi atât de generoase, maximele depășind cu greu borna de 20 de grade.

Meteorologii au actualizat, din nou, prognoza meteo. Se pare că vremea este într-o continuă schimbare, iar valorile termice o să explodeze în luna aprilie. Deși inițial, specialiștii spuneau că frigul și ninsorile se vor întoarce în România, se pare că acest lucru nu se va mai întâmpla, ci canicula o să pună stăpânire pe toată țara.

Prognoza ACCUWEATHER în România. Unde ninge în aprilie 2024, în România, potrivit meteorologilor Accuweather

Nu am scăpat de iarnă! Chiar dacă suntem deja la finalul lunii martie, potrivit meteorologilor Accuweather, iarna nu se dă bătută așa de ușor!

Așadar, zăpada nu va lipsi din peisajul lunii aprilie, anunță meteorologii. Primăvara se lasă așteptată, mai ales în zona de munte, unde va ninge de mai multe ori în luna aprilie!

De când se mai răceşte şi care este prognoza meteo pentru zilele următoare, a explicat Elena Mateescu, directorul ANM, luni, la Antena 3.

„Va fi o vreme predominant frumoasă și cu temperaturi mai ridicate față de normalul datei din calendar. Dacă astăzi ne vom apropia de 26 de grade Celsius, de mâine la nivelul maximelor vom vorbi până la finalul săptămânii de valori la scara întregii țări între 22 de grade până la 29 de grade Celsius.

De asemenea, miercuri și joi 17-29 de grade Celsius, cu cele mai ridicate valori, în special în partea de sud și sud-est a țării. Vineri vom consemna, de asemenea, valori între 19 până la 26 de grade Celsius, local mai ridicate, până la 28-29 de grade Celsius, în Oltenia și în Muntenia.

Sâmbătă, însă, o ușoară scădere, însă în continuare vorbim de valori cu mult peste ceea ce ar fi normal pentru această perioadă, şi e vorba de temperaturi cu 10-12 grade Celsius peste mediile climatologice.

Ziua de sâmbătă va rămâne în același ecart, chiar dacă valorile vor mai scădea, adică între 10 până la 24 de grade Celsius.

Deci, până vineri, vom avea o vreme frumoasă, cu o probabilitate redusă de a avea precipitații.

Pentru ziua de vineri, ne așteptăm să înregistrăm și să consemnăm precipitații în special în zonele montane și submontane, începând de vineri seara, iar local cantitățile de apă să poată atinge valori de peste 15 l/metru pătrat”, a spus directorul ANM, Elena Mateescu.

Prognoza Accuweather în România. Accuweather a modificat prognoza meteo pentru România

În 2024, Paștele Ortodox se va sărbători pe 5 mai, iar Paștele Catolic pe 31 martie.

Cu această ocazie, bugetarii benefiaciază de o minivacanță datorită ”punții” acordate de guvern:

Astfel, zilele libere vor fi:

1 mai – Ziua Muncii (miercuri)

2 mai (zi liberă stabilită de Guvern numai pentru 2024)

3 mai – Vinerea Mare

5 mai – prima zi de Paște ortodox 2024 (duminică)

6 mai – a doua zi de Paște ortodox 2024 (luni)

Duminică, 28 aprilie 2024, românii vor avea parte de temperaturi de până la 19 grade, transmite Accuweather. Luni, temperaturile orbitează în jurul valorii de 18 grade, iar marți, 20 de grade Celsius. De 1 Mai, Ziua Muncii, suntem norocoși: 22 de grade, ca și de Paște, când vom avea 20 de grade.

AccuWeather Inc. este o companie media din Statele Unite ale Americii din sectorul privat care furnizează servicii comerciale de prognoză meteo în toată lumea.

AccuWeather a fost înființată în 1962 de Joel N. Myers, pe atunci un student absolvent al Universității de Stat din Pennsylvania, care lucra la un master în meteorologie.

Meteoradar anunţă vreme schimbătoare

Ultimele date arată că vremea călduroasă va continua până la începutul săptămânii viitoare. Mai mult, temperaturile ar putea atinge chiar și 30 – 32 de grade în unele zone din țară.

Între o zonă de presiune ridicată deasupra Europei de Est și o depresiune adâncă centrată în nord-vestul Europei, o masă de aer foarte cald a pătruns dinspre sud-vest până în partea centrală a continentului. În următoarele zile, acest aer de origine tropicală va cuprinde treptat și țara noastră.

Prognoza meteo din bătrâni pentru luna aprilie cu Mihai Voropchievici. Vreme cu temperaturi paradoxale
La început, încălzirea se va resimți mai puternic în jumătatea vestică a României, dar pasajul unui front rece va împinge aerul cald spre sud-est în a doua parte a săptămânii. Astfel, mercurul va urca până la 26 – 28°C, mai întâi în vest și sud-vest, iar de joi și în sud-est.

În weekend, ne putem aștepta la o răcorire ușoară, cu precădere în nord și nord-est. La prânz, termometrele vor arăta în jur de 20 – 25°C, iar în zonele de munte și local în rest vor fi posibile unele averse slabe.

O situație interesantă pare să se producă la începutul săptămânii viitoare. Avansul spre sud al unei depresiuni scandinave va determina o intensificare a transportului de aer tropical deasupra țării noastre. În aceste condiții, unele modele de prognoză estimează temperaturi maxime de până la 30 – 32°C, anunţă meteordar.ro.


Temperatura maximă estimată de modelul european ECMWF în jurul datei de 15 aprilie.Încă nu știm sigur dacă va fi atât de cald sau nu, dar sunt șanse mari pentru o încălzire a vremii în primele zile din următoarea săptămână. Ulterior, se întrevede o răcire bruscă și destul de puternică, dar în acest caz gradul de incertitudine e încă foarte ridicat.

Nu uitați! Puteți urmări tendința vremii pe următoarele două săptămâni pentru localitatea voastră, actualizată zilnic, în secțiunea Vremea pe 14 zile de pe prima pagină a aplicației.

Prognoza meteo pe regiuni. Primăvara pleacă din România. Vremea se răceşte de săptămâna viitoare

Banat

În prima săptămână de prognoză, deşi valorile termice vor varia uşor de la o zi la cealaltă, se vor situa cu mult peste normele caracteristice perioadei, astfel încât temperaturile maxime vor avea medii între 24 şi 26 de grade, iar cele minime între 8 şi 10 grade. A doua săptămână va debuta cu o răcire semnificativă, dar până la finalul acesteia se vor apropia de norme, condiţii în care maximele vor fi de la 10 la 20 de grade, iar minimele de la 4 la 6 grade, mediat regional. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în intervalul 16…21 aprilie.

prognoza-2saptamani (1)

Crişana

Vremea va fi cu mult mai caldă decât în mod caracteristic perioadei în intervalul 8…15 aprilie, cu medii ale valorilor termice maxime între 22 şi 28 de grade şi ale minimelor între 16 şi 18 grade. După acest interval se va răci accentuat, astfel încât maximele vor scădea la 14 grade mediat regional şi minimele la 4 grade, după care vor tinde spre un normal, aceasta însemnând 18 grade ziua şi 6 grade noaptea. Va ploua pe arii relativ extinse în a doua săptămână a intervalului de prognoză.

Transilvania

În primele 3 zile de prognoză maximele vor fi în creştere, cu medii de la 24 la 26 de grade, apoi, până în 15 aprilie vor avea variaţii între 20 şi 24 de grade, după care vor scădea semnificativ la 16 grade în următoarele două zile şi se vor redresa uşor spre finalul intervalului de prognoză, la 18 grade mediat regional. Temperaturile minime vor varia între medii de 2 şi 8 grade, cu cele mai scăzute valori în zilele de 9 şi 10 aprilie şi din nou între 18 şi 21 aprilie. Va ploua pe arii restrânse şi în general slab, cu o probabilitate mai mare din 14 aprilie.

Maramureş

Vremea se va încălzi în primele trei zile de prognoză, cu medii ale maximelor de la 22 la 26 de grade şi ale minimelor de la 6 la 10 grade. După această data vor urma două episoade de răcire, unul în zilele de 12 şi 13 aprilie şi celălalt, care va fi semnificativ, în intervalul 16…19 aprilie, astfel că, mediat regional, valorile diurne vor varia între 12 şi 22 de grade, iar cele nocturne între 4 şi 8 grade. Probabilitatea de ploaie va deveni ridicată după data de 16 aprilie şi până la finalul intervalului.

Moldova

Până în data de 15 aprilie vremea nu va avea variaţii mari din punct de vedere termic, mediile maximelor vor varia între 22 şi 26 de grade, iar ale minimelor între 6 şi 10 grade. Între 15 şi 17 aprilie se va răci accentuat, astfel încât ziua vor fi 16 grade mediat regional, iar noaptea 4 grade, apoi vor mai fi doar uşoare variaţii. Regimul pluviometric va fi deficitar în mare parte a intervalului, ploi slabe urmând a se semnala pe suprafeţe restrânse, îndeosebi după data de 16 aprilie.

Dobrogea

Vremea va fi uşor mai caldă în prima săptămână de prognoză, cu medii ale maximelor ce vor varia între 22 şi 24 de grade şi ale minimelor între 8 şi 12 grade. Următoarea săptămână aduce o răcire substanţială, cu un regim termic ce nu va avea variaţii prea mari pe parcursul intervalului si se va situa, mediat regional, la valori diurne de 18 grade şi nocturne de 8 grade. Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a intervalului, ploi slabe, de scurtă durată, urmând a se semnala izolat, cu probabilitate mai mare după 13 aprilie.

Cum va fi vremea la vară și când să vă planificați concediile. Șefa ANM Elena Mateescu a explicat la ce să ne așteptăm din punct de vedere al prognozei meteo în perioada următoare

Muntenia

Regimul termic se va situa peste cel caracteristic perioadei în intervalul 8…16 aprilie, chiar daca valorile maxime vor avea uşoare variaţii, între medii de 24 şi 26 de grade, iar cele minime între 8 şi 12 grade. În zilele de 17, 18 şi 19 aprilie se va răci semnificativ, astfel că ziua vor fi temperaturi, mediat regional, de 18 grade, iar noaptea de 6 grade, iar până la sfârşitul intervalului vor mai creşte uşor. Ploile se vor semnala cu o probabilitate mai mare în a doua săptămână de prognoză.

Oltenia

Vremea va fi în general frumoasă şi caldă în prima săptămână de prognoză, cu valori maxime ce se vor situa, mediat regional, între 24 şi 26 de grade şi minime între 8 şi 10 grade. Între 15 şi 17 aprilie se va răci brusc, astfel încât regimul termic diurn va coborî spre 18 grade, apoi va mai urca uşor, la 20 de grade, iar cel nocturn se va menţine în jurul a 6 grade.

Deficitul pluviometric va fi accentuat în majoritatea zilelor din interval, şansele de ploaie fiind mai ridicate doar la finalul perioadei de referinţă.

La munte

Vremea va fi mai caldă decât normalul perioadei în prima săptămână, chiar dacă vor fi variaţii termice de la o zi la cealaltă, astfel încât mediile acestora se vor încadra, la maxime, între 12 şi 16 grade, iar la minime între 2 şi 6 grade. După data de 15 aprilie se va răci accentuat, cu maxime ce vor ajunge la 6 grade mediat regional şi minime la -2 grade, anunţă ANM.

Probabilitatea ca precipitaţiile să se manifeste cu caracter local va fi mai ridicată după data de 17 aprilie.

Prognoza ANM lunară: Temperaturi mai ridicate în următoarele 4 săptămâni

ANM a publicat, vineri, estimările pentru perioada 8 aprilie – 6 mai.

Săptămâna 8 – 15 aprilie

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile nordice.

Săptămâna 15 – 22 aprilie

Temperaturile medii vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, dar mai ales în cele extracarpatice. Regimul pluviometric va fi uşor excedentar în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în zonele montane.

Săptămâna 22 – 29 aprilie

Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.

prognoza-4saptamani (4)

Săptămâna 29 aprilie – 6 mai

Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă în regiunile sudice şi sud-estice, iar în rest va fi în general deficitar.

DailyBusiness
ANPC continuă controalele! Este ILEGAL!
Spynews
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ce conține untul Deluxe de la Lidl, de fapt. Mulți români îl cumpără, în special când e la ofertă, dar puțini citesc și eticheta
Capital.ro
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Playtech.ro
Ludovic Orban rămâne pe buletinele de vot. Ce se intâmplă cu votul tău dacă pui ștampila pe acest candidat
DailyBusiness
Guvernul a promis! Strategia națională 2025-2035 ar elimina complet sărăcia energetică!
Adevarul
Cum își direcționează voturile candidații cu scor bun, dar fără șanse in turul 2. Analist: „Mă aștept ca Simion să nu fie susținut” | ANALIZǍ
wowbiz.ro
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Spynews
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la domiciliul lui Gabi Bădălău. Vedeta a spus ce s-a întâmplat, de fapt, între ea și iubitul ei
Spynews
Fostul iubit al Adrianei Bahmuțeanu spune că vedeta este amenințată. Declarațiile făcute de George Restivan la mai bine de o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană 
Evz.ro
Oana Radu, obicei nociv. Ce obișnuia să facă atunci când ajungea la prieteni.
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire pe România! Meteorologii au emis avertizări de cod roșu de viscol pentru mai multe județe
Cancan.ro
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Taxă pentru românii care stau la bloc. O plăteşte toată lumea: Este o aberație colosală!
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale
substantial.ro
General nord-coreean rănit într-un atac ucrainean în regiunea Kursk din Rusia
MediaFlux
Atenție la BOLILE GRAVE, ASCUNSE! SERVICII GRATUITE. Anunțul CNAS
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ciolacu a descoperit secretele covrigilor de Buzău: din a câta încercare i-a ieșit?