Dilema părinților în legătură cu educația copiilor. Învățământ de stat sau școală privată? TAXE 2024

Daniel Buzdugan a decis în urmă cu trei ani să își retragă copiii de la școala privată unde învățau și i-a înscris la una de stat. Motivul a fost unul destul de serios. ”Decât să dai bani de două ori, și pentru pregătiri, și pentru școală, a fost o economie a familiei noastre”, a declarat Daniel Buzdugan pentru Spectacola.ro. În situația lui Buzdugan sunt și alte zeci de familii.
Alina Costache
10 apr. 2024, 13:53
Dilema părinților în legătură cu educația copiilor. Învățământ de stat sau școală privată? TAXE 2024

În ultima perioadă mulți părinți care și-au înscris copiii la școli private i-au mutat la școli de stat. Unii nu reușesc să facă față financiar, în condițiile în care costurile pot ajunge la 50.000 lei pe an, fie sunt nemulțumiți de sistemul de predare sau de profesori. Iar schimbarea o fac de multe ori chiar și în timpul anului școlar.

Citește și: Daniel Buzdugan și-a retras copiii de la școala privată. Care a fost motivul: „I-am dus la stat. Am făcut asta acum trei ani”

Raluca Zah și-a înscris inițial băieții, gemeni, la o școală privată din județul Maramureș. După trei luni în clasa pregătitoare de acolo, părinții au decis să îi mute într-o școală de stat. Educația copiilor costa 3.000 de lei pe lună.

„Alegerea şcolii pentru noi a fost poate una dintre cele mai rele alegeri de când avem copiii. mi s-a părut că le decid soarta. Concluzia noastră e că poţi să ai un dascăl bun la o şcoală mai puţin bine văzută şi un dascăl mai puţin bine văzut la o şcoală foarte bine văzută, cumva dascălul trebuie ales nu școala.”, a declarat mama gemenilor pentru stirileprotv.ro.

Citește și: Cât plătesc Adela Popescu și Radu Vâlcan pentru școala privată a copiilor. Nu mulți români își permit o asemenea taxă

De la începutul anului școlar, în Maramureș au fost peste 80 de transferuri din sistemul de învățământ privat în cel de stat, din toate ciclurile de studiu.

Unii părinți spun însă că nu doar costurile ridicate sunt motiv pentru schimbarea unității de învățământ, ci și calitatea profesorilor sau a școlilor.

Potrivit unui raport al Ministerului Educației, în anul școlar 2022-2023, peste 136.000 de elevi și preșcolari au învațat în școli private în timp ce în cele publice erau peste 2,8 milioane. Taxele la o școală privată pot depăși 50.000 de lei pe an.

 

Anul şcolar 2024-2025. Încep înscrierile la clasa pregătitoare. Repartizarea elevilor se va face prin tragere la sorţi sau în ordine alfabetică, din toamnă

Părinții ai căror copii împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2024 pot să își înscrie copiii în clasa pregătitoare, dacă nivelul lor de dezvoltare este corespunzător, conform metodologiei anunțate de Ministerul Educației. Copiii care au frecventat grădinița au nevoie de o recomandare de la grădiniță, iar cei care nu au mers la grădiniță vor fi evaluați în perioada 28 martie – 10 aprilie 2024.

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Orașul surpriză din România care a trecut printr-o schimbare la față. E printre cele mai bogate din țară, construiește pe bandă rulantă și atrage fonduri cu o forță de nedescris. E la zi cu tot ce e nou și frumos. Până și transportul public este exclusiv electric
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni