Ministrul Finanțelor a venit cu noi declarații despre salariul minim. Marcel Boloș spune că proiectul merge mai departe și că deciziile au fost luate deja de politicieni. În plus, dă asigurări că patronatele au fost prezente la discuții, așa că nu ar trebui să existe nemulțumiri. Pe de altă parte, Boloș promite că deficitul bugetar al țării va fi reglat în vara aceasta.
„Decizia, eu știu că este de la ultma ședinta a consiliului tripartit. S-a aprobat si trebuie pusa in aplicare. Decizia este luata cu data de 1 iulie.
În discuțiile care au avut loc la nivelului consilului national tripartit au fost prezente atat patronatele cat si sindicatele și pana la urma trebuie sa ne aliniem si cu ceea CE inseamna salariul minim la nivelul Uniunii europene daca vrem cu adevarat convergenta nominala si aderarea la zona euro.
Această inițiativă reprezintă un pas important pentru atingerea obiectivului european care prevede ca angajații cu venituri mai mici să fie plătiți cu cel puțin jumătate din salariul mediu pe economie. Salariul mediu luat în considerare pentru fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024 este de 7.567 lei. Dacă ar fi să ne raportăm la situația de astăzi, salariul minim european din România ar fi de 3783 de lei.
Detaliile ministrului Muncii despre salariul minim european
Simona Bucura Oprescu a amintit că, începând cu 1 iulie 2024, salariul minim va crește la 3.700 de lei, așa cum a fost discutat în cadrul Consiliului Național Tripartit, dar în același timp se lucrează la un mecanism de stabilire a salariului minim în concordanță cu Directiva europeană.
„Îmi doresc să finalizăm acest mecanism de stabilire a salariului minim anul acesta. În acest moment sunt analizate diverse formule, indicatorii luați în calcul fiind productivitatea, inflația și corelarea cu nivelul salarial mediu. Partea bună este că odată cu stabilirea acestui mecanism, salariul minim nu va mai fi stabilit doar printr-o negociere, ci va exista o formulă care se va folosi anual, ceea ce va asigura predictibilitate atât pentru angajator, cât și pentru angajat”, a explicat ministrul Simona Bucura-Oprescu.
Ţinta de inflaţie pentru sfârşitul acestui an este de 4,4%! Anunțul lui Marcel Boloș
Este un termen in care mediul de afaceri se pregateste pentru a transpune nivelul salariul minim pe economie si a-și reajusta planul de afaceri in functie de aceste costuri suplimentare care apar cu forta de munca.
Avem negocierea in perioada iulie pana in septembrie cand definitivam traiectoria de deficit bugetar si perioada de timp in care se va realiza”, a declarat ministrul Finanțelor Marcel Boloș.