Ioana Ginghină, despre lupta cu kilogramele în plus. Actrița a recunoscut că este foarte atentă să nu se îngrașă, iar din acest motiv contorizează tot ce consumă. În cazul în care micul dejun este unul bogat, spune că se abține să mai mănânce în cursul zilei respective.
Citește și: Ioana Ginghină nu mai este vegetariană. Actrița a dezvăluit motivul: „Trebuie să recunosc”
”Am mâncat foarte mult, mai mult ca niciodată. Am grijă, doar griji. Am grijă ce mănânc. Am o aplicație unde îmi trec tot. Văd acolo câte proteine am mâncat, câți carbohidrați, câte calorii și tot. Cam asta e. Dacă mănânci prea bine la micul dejun, pâna a doua zi stai pe bară”, a declarat Ioana Ginghină, la Antena Stars.
Vedeta s-a căsătorit cu Cristi Pitulice în toamna anului trecut și de atunci este mereu întrebată dacă este pregătită să-și mărească familia. ”Tot primesc întrebarea asta și cumva, pentru că sunt o doamnă, o evit. De ce? Vă zic și poate se termină astfel de întrebări.
La 46 de ani există o chestie fiziologică numită premenopauză, care îți limitează zona asta de a mai face copii. Fiziologic corpul meu nu știu dacă îmi mai permite să fac un copil, dar e bine venit dacă e să vină”, a mai declarat Ioana Ginghină.