Rogue, în vârstă de 54 de ani a făcut show pe scena de la Românii au talent. Venit din New York, magicianul spune că numerele pe care le face îi aduc cea mai mare fericire în viață. A descoperit atracția față de frumusețea României de la vârsta de numai 6 ani.
Cu toate că face magie de mai bine de 35 de ani, Rogue exersează și învață numere noi în fiecare zi, pentru a încerca să surprindă diverse tipologii de public.
Rogue a mărturisit în timpul emisiunii că și-a dorit enorm să fie aici, pentru că scena este ceva nou și diferit, iar un prieten de naționalitate română l-a impulsionat să se înscrie la Românii au talent, pentru a arăta cât de talentat este.
Pentru numărul său de la Românii au talent, americanul a invitat-o în scenă pe Andra, căreia i-a dat dreptul la alegere în privința desfășurării momentului. Uite cum s-a desfășurat numărul, în care Andra s-a speriat.
„Mă numesc Rogue și sunt magician. Sunt din Queens, în New York. Când aveam șase ani, l-am văzut la televizor pe David Copperfield. Și asta a fost de ajuns. M-a inspirat. Învăț mereu trucuri noi, găsesc mereu public nou. Îmi doresc să mă aflu aici, pentru că e o nouă scenă pentru mine, dar și pentru că am un bun prieten român, iar el m-a îndemnat mereu să vin aici. Ce voi face la Românii au Talent este un număr foarte periculos, cu un dram de umor și foarte distractiv”, a spus americanul în vârstă de 54 de ani, la Românii au talent.
Când avea 6 ani, Rogue a urmărit la televizor un spectacol cu David Copperfield și a fost captivat de magie. A început să facă cercetări și și-a implorat părinții și bunicii să-i cumpere kit-uri de magie, în fiecare an de ziua lui și de Crăciun. Rogue se declară, cu siguranță, autodidact. A mers la bibliotecă pe la vârsta de 6-7 ani și a împrumutat toate cărțile despre magie, le-a studiat de la prima la ultima pagină și a încercat să pună imediat în aplicare tot ce a învățat. Pe când avea 12 ani, Rogue a fost diagnosticat cu pneumonie, iar medicii îi dădeau doar 10% șanse de supraviețuire. Acel moment l-a făcut să trăiască fiecare zi din plin si să își dorească și mai mult să devină magician. Cel mai mare vis al său este să călătorească în jurul lumii cu show-ul său și să fie o sursă de inspirație pentru toți oamenii care îl urmăresc, conform ProTV.