Vali Vijelie și soția lui se despart după ce manelistul a fost surprins de paparazzi în compania unei doamne pe care o „trata” cu pipăieli. Soția manelistului: „Stau cu el strict pentru confortul financiar”

În weekendul 20-21 aprilie 2024, Vali Vijelie și-a dat întâlnire în crucea nopții cu o brunetă misterioasă. În primă fază, s-au întâlnit într-o benzinărie, apoi s-au retras într-un complex rezidențial din Pipera. Nu înainte ca artistul să o pipăie în văzul lumii.
Irina Dumitrescu
22 apr. 2024, 14:35
Vali Vijelie și soția lui se despart după ce manelistul a fost surprins de paparazzi în compania unei doamne pe care o

Vali Vijelie (54 de ani) e căsătorit de 28 de ani cu Carmen și au împreună patru copii. De-a lungul celor trei decenii de conviețuire, manelistul a călcat strâmb în repetate rânduri, dar soția lui a închis ochii și l-a iertat de fiecare dată. De altfel, Vali Vijelie nici nu a negat că și-a satisfăcut „poftele inimii„.

Știi că e o vorbă: care e fără de păcat să dea cu piatra în celălalt. Din punctul meu de vedere noi, bărbații, suntem de două feluri: care fac și care nu recunosc„, a spus manelistul, recent, în cadrul emisiunii „În Oglindă”, difuzată pe canalul de YouTube theXclusive.

Citeste si Cristi Brancu îl desfiinţează pe Vali Vijelie. „Pentru mine nu mai valorează nimic. E foarte ruşinos” VIDEO

Vali Vijelie și soția lui se despart. Manelistul, surprins în compania unei doamne pe care o „trata” cu pipăieli

Contactat de Fanatik, Vali Vijelie a negat că ar avea o idilă: „Totul este fake”.

Manelistul a spus în repetate rânduri că soția lui nu e geloasă și căsnicia lor nu a fost în niciun fel dărâmată de bârfe, ci a devenit mai puternică. De data asta, însă, Carmen Rusu a fost extrem de tranșantă și a spus că nu vrea să mai aibă deloc de-a face cu manelistul. Este, însă, decisă să nu divorțeze de acesta pentru că vrea să beneficieze în continuare de confortul financiar pe care îl are de când este soția lui Vali Vijelie.

Nu mă mai interesează unde și cu cine apare. Din acest moment, fiecare își vede de viața lui. Eu stau cu el strict pentru confortul financiar al meu și al copiilor mei. De acum, probabil fiecare va merge pe drumul lui și își va face viața. Pe mine nu mă mai interesează de azi nimic din ceea ce apare. Nu vreau să mai fiu contactată de nimeni. Vreau să se înțeleagă o dată pentru totdeauna că nu mai vreau să am de-a face cu el”, a declarat Carmen Rusu pentru Fanatik.

Citeste si Vali Vijelie, dezvăluiri incendiare despre copilăria la bunici: „Era o căsuță din chirpici, mă lăsa în picioarele goale”

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cum poți avea datorii la stat doar dacă ai un cont banal în bancă. Mulți români ajung datori fără să aibă habar. Se aplică la Banca Transilvania, BCR, BRD, ING, CEC Bank sau Raiffeisen
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Tragedie în Vinerea Mare. Marele fotbalist a pierdut lupta cu cancerul
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Câți militari a detașat România în misiuni sub egida NATO, UE și ONU. Anunțul făcut de Ministerul Apărării
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI