Program Kaufland de Paște 2024. Program prelungit în Săptămâna Mare. Ce magazine Kaufland vor fi deschise în ziua de Paşte

În preajma Sărbătorilor Pascale, Kaufland vine în întâmpinarea nevoilor clienţilor şi prelungeşte programul cu câteva ore. Doar în prima zi de Paşte majoritatea magazinelor vor fi închise, iar în sâmbăta Paştelui şi în a doua zi de Paşte programul va fi redus.
Alina Costache
29 apr. 2024, 10:46
Program Kaufland de Paște 2024. Program prelungit în Săptămâna Mare. Ce magazine Kaufland vor fi deschise în ziua de Paşte

Program Kaufland de Paște 2024. De menţionat că în perioada 29 aprilie-6 mai, programul Kaufland nu va fi acelaşi în toate magazinele din ţară ale retailerului.

Program Kaufland de Paște 2024. Ce magazine Kaufland vor fi deschise în ziua de Paşte

O altă observaţie se referă la magazinele Kaufland din secuime, care vor avea program normal inclusiv în ziua de Paşte, ţinând cont de faptul că populaţia din acea zonă este majoritar catolică.

Aşadar, Paştele Ortodox nu va afecta deloc programul hipermarketurilor Kaufland din Sfântu Gheorghe, Gheorgheni, Miercurea Ciuc, Odorheiul Secuiesc, Sovata și Târgu Secuiesc.

Program Kaufland de Paște 2024

În perioada 29 aprilie – 6 mai, hipermarketurile vor începe programul în intervalul 06:30 – 09:00, iar orele de închidere vor varia între 21:30 și 23:00, în funcție de locație.

Citeste si Experimentul care îți dă speranță! Ce poți să bagi în coș la Kaufland cu 178 de lei. Nimeni nu și-ar fi imaginat

Astfel, începând de luni, 29.04 şi până vineri, 03.05, hipermarketurile vor avea un program prelungit, cu ora deschiderii cuprinsă între 06:30 și 09:00, în funcție de magazin, iar ora închiderii între 21:30 și 23:00. Magazinele din Sfântu Gheorghe, Gheorgheni, Miercurea Ciuc, Odorheiul Secuiesc, Sovata și Târgu Secuiesc vor funcționa după programul normal.

Sâmbătă, 04.05, majoritatea magazinelor vor avea program de funcționare mai scurt, care începe între 06:30 și 08:00 și se încheie între orele 17:00 și 19:00. Excepție fac magazinele din orașele menționate anterior, care vor funcționa după programul normal.

Duminică, 05.05, hipermarketurile Kaufland vor fi închise, cu excepția celor din orașele menționate anterior.

Luni, 06.05, magazinele vor avea program scurt, începând cu ora 09:00, orele de închidere variind între 15:00 și 18:00. Excepție fac magazinele din orașele menționate anterior, care vor funcționa după programul normal.

De asemenea, magazinul din incinta Promenada Mall Sibiu va fi deschis între orele 10:00 și 22:00.

Mai multe detalii despre programul Kaufland de Paşti, AICI

Citeste si Kaufland România, un nou proiect dedicat clienților. Oferta de neratat care îți va face viața mai ușoară

Reduceri la zeci de produse în Săptămâna Mare

Între 1 şi 7 mai, Kaufland vine cu super-oferte la o sumedenie de produse alimentare şi nealimentare. Pulpele de pui dezosate de la Sabin (caserolă de 1 kg) costă 19,99 lei, reduse de la 24,99 lei; pieptul de pui dezosat de la Fragedo (caserolă de 1 kg) costă 26,99 lei redus de la 29,89 lei; măslinele negre Atlas costă 1,79 lei suta de grame în loc de 2,79 lei; brânza de vaci Milkcom costă 2,20 lei suta de grame în loc de 3,10 lei; şunca de Praga de la Matache Măcelaru este redusă cu 27% şi costă 7,99 lei pentru 150 g faţă de 10,99 lei.

Pentru alte super-reduceri, consultă AICI catalogul Kaufland.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Orașul din România considerat Meridianul Zero al lumii. A fost în prima linie a astronomiei europene
Capital.ro
Regulă pentru șoferii care nu au schimbat anvelopele de iarnă. Devine obligatoriu începând cu 15 aprilie
Playtech.ro
Cine plăteşte alocaţiile copiilor? Detaliul din lege cunoscut de puţini români
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Cel mai puternic „purificator al sângelui” din lume. Este afrodiziac, scade tensiunea arterială, dă energie și era adorat de romani
wowbiz.ro
Mariana Moculescu a dispărut! Nimeni nu mai știe nimic de ea de când a vorbit public despre datoriile pe care le are
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Zodii cu care nu e bine să ai de-a face. Reacționează urât
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Destin spulberat într-o secundă. Trei tineri de 17 și 18 ani au murit într-un accident cumplit, după ce mașina lor s-a transformat într-o bilă de foc
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, manipulat și păcălit? Victor Ponta rupe tăcerea: Cine l-a chemat știa...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Petre Măgurean, fost jucător și antrenor de baschet, a murit la 67 de ani, cu doar două zile înainte de ziua de naștere: „A cucerit medaliile de bronz în Divizia A”
MediaFlux
Bani în plus la pensie pentru români. Se dau pentru cei cu minim 15 ani vechime
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta: omul care ”a salvat Belgradul” în urma unei ședințe secrete a Guvernului! ”A plagiat, dar a și inundat” – remarcă Cristian Preda