Anunțul Ministerului Muncii: cum se vor plăti pensiile pe luna mai. Efort bugetar de peste 9 miliarde de lei

Guvernul a decis, joi, că pensiile aferente lunii mai se plătesc înaintea sărbătorilor pascale, iar Casa Naţională de Pensii Publice va vira banii până în 30 aprilie către Poşta Română şi bănci. Valoarea totală a pensiilor se ridică la 9.331.399 mii de lei.
Mircea Filipescu
25 apr. 2024, 14:50
Anunțul Ministerului Muncii: cum se vor plăti pensiile pe luna mai. Efort bugetar de peste 9 miliarde de lei

”La solicitarea premierului Marcel Ciolacu, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a iniţiat un proiect de Hotărâre de Guvern şi un Memorandum pentru ca plata pensiilor să poată fi făcută înaintea sărbătorilor pascale. Executivul a aprobat, în şedinţa de joi, cele două acte normative care asigură plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024”, anunţă, joi, Ministerul Muncii, într-un comunicat de presă.

Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) urmează să vireze până în 30 aprilie sumele necesare către Poşta Română şi băncile comerciale cu care are încheiate convenţii pentru plata acestor drepturi.

”Devansarea plăţii pensiilor înainte de sărbătorile de Paşte presupune un efort susţinut pentru care vreau să le mulţumesc tuturor celor implicaţi, colegilor din minister, Casei Naţionale de Pensii Publice şi caselor teritoriale de pensii, băncilor comerciale cu care CNPP are încheiate convenţii şi, nu în ultimul rând, reprezentanţilor Poştei Române, care vor face eforturi pentru ca aceste drepturi să ajungă cât mai repede la pensionari”, a declarat ministrul Muncii, Simona Bucura – Oprescu, citată în comunicatul de presă.

Citește și: Proiectele de infrastructură și plata în avans a pensiilor pe luna mai, pe masa ședinței de Guvern de la Timișoara UPDATE: Marcel Ciolacu: „Este un gest firesc de respect față de seniorii României”

Potrivit documentului citat, pentru plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024, prin mandat poştal, va fi virată către Compania Naţională Poşta Română SA suma de 1.961.165 mii lei din bugetul asigurărilor sociale de stat, respectiv 339.359 mii lei din bugetul de stat, iar către băncile comerciale suma de 6.346.977 mii lei din bugetul asigurărilor sociale de stat, respectiv 683.898 mii lei din bugetul de stat.

Suma totală necesară pentru plata în avans a pensiilor se ridică la 9.331.399 mii de lei.

Premierul Marcel Colacu a anunţat, joi, la începutul şedinţei de Guvern, că se adoptă hotărârea de care permite plata pensiilor înaintea sărbătorilor de Paşti, el arătând că este un gest firesc de respect faţă de seniorii României.

Citește și: Sondaj – Peste 60% dintre români ar fi de acord cu introducerea votului obligatoriu, cu aproape 20% în plus față de acum 10 ani

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cu ce să speli obligatoriu geamurile ca să fie curate lacrimă, să nu se mai murdărească des și să nu le mai cureți de 10 ori pe an. Soluția conține 2 ingrediente ieftine
Capital.ro
Doliu imens. S-a stins cea mai frumoasă femeie. A fost o stea a lumii: Eleganță, forță și frumusețe
Playtech.ro
Detaliu cumplit! Cine era familia din elicopterul prăbuşit, de fapt? Părinţii erau celebri, imaginea de dinainte de impact
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Americanii se pregătesc pentru momentul în care haosul va cuprinde lumea
wowbiz.ro
Gică Hagi, în doliu! A făcut anunțul trist în urmă cu puțin timp
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Elena Udrea, față în față cu realitatea dură. Ce nu se vede dincolo de ziduri
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Ajutorul social poate fi pierdut. Noi reguli în 2025
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Lumea a pierdut cel mai iubit actor. Ne-a sfâșiat trecerea sa în neființă: Nu eram pregătit să mor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Călin Georgescu se întoarce! Declarații delirante despre CINE ar controla ”tot sistemul” din România. Readuce în actualitate tema ieșirii României din UE și NATO!
MediaFlux
Prăbuşirea pensiilor publice: Românii vor primi doar 30% din salariu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
A fost lăsată de izbeliște Elena Lasconi de susținătorul din umbră?