Doi polițiști șpăgari prinși de DNA, obligați de instanță să dea înapoi brânza și cașcavalul

Doi polițiști din Botoșani au fost condamnați, printre altele, să dea înapoi și brânza primită ca șpagă, într-un dosar de corupție instrumentat de DNA Suceava. Șase inculpați au primit definitiv pedepse cu suspendare, alți 15 fiind încă judecați.
Filip Stan
27 apr. 2024, 18:01
Doi polițiști șpăgari prinși de DNA, obligați de instanță să dea înapoi brânza și cașcavalul

Șase inculpați dintr-un dosar de corupție instrumentat de DNA Suceava au primit pedepse definitive cu suspendare și muncă în folosul comunității, doi dintre polițiștii condamnați fiind obligați, în plus, să restituie până și brânza pe care au primit-o ca șpagă, scrie Monitorul de Botoșani.

Cei doi agenți au luat șpagă în vara anului 2020 un caș de 5 kilograme, iar acum trebuie să restituie contravaloarea acestuia în bani, la prețul de atunci al kilogramului de brânză, respectiv 30 de lei. Așa se face că fiecare polițist va plăti statului câte 75 de lei, reprezentând jumătatea de caș mâncată de fiecare.

Șoferii-șpăgari, filmați și postați pe internet de polițiști. Cum au încercat mafioții să-l mituiască pe „Agentul Incoruptibil”, vedetă pe TikTok (VIDEO)


Patru polițiști și doi șoferi din lotul celor 21 de inculpați trimiși în judecată de DNA au fost condamnați la pedepse cu suspendare cuprinse între 1 an și 4 luni și 3 ani, întrucât toți și-au recunoscut faptele.

Potrivit DNA, 16 polițiști din cadrul IPJ Botoșani au luat în perioada iunie-noiembrie 2020 șpăgi între 100 lei și 100 de euro de la 56 de șoferi opriți în trafic pentru a nu le sancționa diferite abateri, precum depășirea vitezei legale.

Citește și
Corupția din vămile din România sub umbrela DNA! Scandalosul caz al omului de afaceri Cătălin Bucura, noul protejat al procurorilor anticorupție în dosarul vameșilor șpăgari

Un polițist cinstit a fost umilit pentru că a refuzat o masă la Mc Donald’s și l-a denunțat pe colegul său: ”Să spui Tatăl Nostru toată viața!” 

Nu este singurul caz local, alți doi polițiști șpăgari, ce acționau pe străzile din Suceava, au fost condamnați definitiv la închisoare [n decembrie 2023 cu suspendare, pentru spăgi de 50 și 300 de lei.

Curtea de Apel Suceava l-a condamnat pe Andrei Răzvan H (35 de ani) la un an și patru luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de uzurpare a funcției. Termenul de supraveghere stabilit este de trei ani. În același dosar a fost condamnat și Costică Olariu (52 de ani) la doi ani și opt luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. Termenul de supraveghere stabilit este de trei ani. Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul Costică Olariu va trebui să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare în cadrul Primăria municipiului Suceava sau A.J.O.F.M. Suceava.

În seara de 2 octombrie 2018, în intervalul 20.00-20.30, Andrei Răzvan Haidău, în calitate de lucrător de poliție în cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul de Ordine Publică, care nu are aviz de poliție judiciară și nici nu a fost desemnat polițist rutier, în timp ce se afla în timpul serviciului de patrulare în vederea asigurării ordinii și siguranței publice, a efectuat acte ce nu intră în atribuțiile sale de serviciu, obținând pentru sine un folos necuvenit, prin aceea că a urmărit în trafic și a oprit un autovehicul care a săvârșit o contravenție rutieră (nerespectarea semnificației indicatoarelor și marcajelor de obligare). Haidău i-a cerut șoferului actele la control și a primit de la acesta suma de 50 de lei pentru a nu-l sancționa contravențional la regimul rutier.

Șoferul menționat a fost surprins pătrunzând în sensul giratoriu din fața Teatrului Municipal ”Matei Vișniec”, fără a acorda prioritate autospecialei de poliție. După ce inculpatul a luat șpaga de 50 de lei, s-a deplasat cu mașina de poliție în zona Mănăstirii Zamca. Aici, Haidău l-a chemat pe colegul său până afară, pentru a vorbi. Cu această ocazie, inculpatul i-a spus colegului său că nu l-a mai sancționat pe șoferul respectiv pentru că ”a lăsat de o cafea”, arătându-i martorului mai multe bancnote de 10 lei. Inculpatul i-a zis colegului său că vrea să împartă cei 50 de lei cu el, dar martorul a refuzat propunerea.

Pe durata executării serviciului de patrulare, inculpatul a încercat de mai multe ori să îi facă ”cinste” colegului său cu o sticlă cu apă și mâncare de la restaurantul Mc Donald’s, însă a fost refuzat de acesta de fiecare dată.

În aceeași seară, în jurul orei 22.00-23.00, martorul i-a trimis șefului său un mesaj pe telefonul mobil în care i-a adresat rugămintea ca pe viitor să nu mai fie planificat în echipă cu Andrei Răzvan Haidău, motivând că ”nu ar vrea să dea cu subsemnatul”. Șeful Biroului Ordine Publică i-a spus martorului că vor discuta în dimineața următoare despre această situație. În dimineața de 3 octombrie 2018, martorul l-a informat pe șeful său despre fapta inculpatului.

În aceeași dimineață, șeful Biroului Ordine Publică l-a informat pe șeful Poliției Municipiului Suceava despre aspectele aduse la cunoștință de colegul lui Haidău. Ulterior, aceștia au luat decizia de a sesiza împreună Direcția Generală Anticorupție Suceava.

Camerele de supraveghere ale Primăriei Municipiului Suceava au fost de ajutor și în acest caz, surprinzând desfășurarea acțiunii din zona sensului giratoriu menționat mai sus. De asemenea, traseul indicat de colegul inculpatului a fost confirmat de imaginile surprinse de către aceste camere de supraveghere.

Martorul denunțător a precizat că inculpatul a oprit autovehicule în trafic și în alte nopți. Începând cu data de 10 octombrie 2018, telefonul lui Andrei Răzvan Haidău a fost interceptat, fiindu-i înregistrate convorbirile și comunicările, și a fost localizat și urmărit prin mijloace tehnice pentru o perioadă de 30 de zile. De asemenea, s-a emis și mandatul de supraveghere tehnică de către Judecătoria Suceava, prin care s-a dispus încuviințare supravegherii tehnice constând în înregistrarea video și/sau audio, fotografierea în mediul ambiental a întâlnirilor și discuțiilor purtate de Haidău, pentru 30 de zile începând cu data de 25 octombrie 2018.

La data de 6 decembrie 2019, Andrei Răzvan Haidău a aflat de la avocatul său, în urma studierii de către acesta a dosarului privind uzurparea funcției, că această infracțiune a fost cercetată ca urmare a denunțului formulat de către un polițist, apoi a divulgat, fără drept în luna decembrie 2019 faptul că polițistul respectiv a avut calitatea de denunțător, colaborator și martor în dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava în care inculpatul era cercetat. Astfel, Haidău a divulgat informații nedestinate publicității cu privire la identitatea și calitatea unei persoane audiată în dosar.

În aceeași zi, Haidău a postat pe grupul de WhatsApp creat de reprezentantul Sindicatului Național al Polițiștilor din România DECUS (din care fac parte 129 de polițiști) un mesaj cu următorul conținut: ”X este denuntator și colaborator DGA… cu ocazia asta îi urez un AN Nou cu bine…!!!”.

În ziua următoare, pe același grup de WhatsApp, Haidău a postat o fotografie a colegului său cinstit, iar sub aceasta a scris ” Acest X este denuntator si colaborator DGA. X esti agent la IPJ Suceava”.

Aceste mesaje au fost văzute atât de membrii grupului, cât și de alte persoane cărora le-au fost trimise de colegi poze cu conținutul lor.

De asemenea, în cursul anului 2018, șeful Biroului Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Suceava a creat pe WhatsApp mai multe grupuri cu polițiști, respectiv câte unul la nivelul fiecărui sector de siguranță publică.

La data de 6 decembrie 2019, Haidău a postat pe unul dintre aceste grupuri mai multe mesaje, conversând cu colegii săi.

”X mi-a făcut cheia. E si denuntator si colaborator cu DGA. / Doar denuntul lui X și niște procese verbale între el și DGA. De colaborare și borare de informatii. / Care aveti prieteni pe la biroul unde lucrează puneții in tema… ca omu e sifoner… aburitor… imbarligator”, a spus Andrei Răzvan Haidău pe grupul menționat.

Andrei Răzvan Haidău se lăuda că îl va face ”vedetă” pe colegul său care l-a denunțat: ”dacă vrea să fie vedetă, îl fac vedetă”.

„Mi-a fost afectată în special viaţa profesională, întrucât după ce B a postat pe grupurile de WhatsApp faptul că l-am denunţat la D.G.A. şi că am colaborat pentru instrumentarea cauzei, colegii mei au fost reticenţi în relaţia cu mine, respectiv în a purta discuţii cu mine indiferent de obiectul discuţiei, personal sau profesional, sau de a forma o echipă cu mine în activitatea profesională. Relaţiile s-au îmbunătăţit după mai mult timp, când colegii mei au realizat faptul că mi-am făcut treaba şi că nu sunt infiltrat al D.G.A. în cadrul instituţiei”, a declarat polițistul cinstit care nu a pus botul la cei 50 de lei primiți ca șpaga de Andrei Răzvan Haidău.
Luare de mită

În perioada octombrie – noiembrie 2018, inculpații Costică Olariu și Andrei Răzvan Haidău au format echipă în serviciul de patrulare.

La data de 10 noiembrie 2018, în intervalul 12.49-13.05, Costică Olariu, în calitate de lucrător de poliție în cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Ordine Publică, desemnat polițist rutier, l-a oprit în trafic pe un bărbat din municipiul Suceava, care conducea o autoutilitară marca Mercedes-Benz Sprinter pentru că nu ar fi respectat culoarea roșie a semaforului din zona restaurantului Mc Donalds, deși în fapt acesta trecuse pe culoarea galbenă a semaforului.

Olariu i-a spus șoferului că pentru nerespectarea culorii roșii a semaforului îi va suspenda permisul de conducere pentru 90 de zile, deși potrivit art. 100 din OUG nr. 195/2002 această abatere se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu suspendarea permisului pentru 30 de zile.

Haidău l-a întrebat pe șofer dacă a discutat ceva cu colegul său, acesta răspunzând ”da, dar acesta mi-a spus că nu se poate”. Pe urmă, Haidău i-a recomandat bărbatului să mai insiste, astfel încât șoferul s-a dus la mașina de poliție și, prin geamul deschis al mașinii, l-a întrebat pe Olariu dacă ”se poate mai târziu să ne întâlnim?”, acesta spunându-i că ”Nu, mai târziu am treabă”.

Șoferul a mai discutat cu Haidău în afara mașinii, iar la un moment dat acesta din urmă i s-a adresat colegului său spunându-i ”dă-i pentru centură” și după îi spune ”dar dă-i AV măcar… dă-i AV!”. Adică Haidău i-a spus lui Olariu să îi dea șoferului un avertisment. Deoarece procesul verbal era deja completat, Olariu a spus: ”Dacă i-am scris, nu mai… dă-l în…”.

Când Olariu l-a înmânat șoferului procesul verbal pentru a-l semna i-a zis: ”Să spui Tatăl Nostru toată viața!”.

Atunci, șoferul a scos suma de 300 de lei și a pus-o pe partea interioară a portierei autospecialei de poliție. Prima reacție a inculpatului Olariu a fost să îi spună șoferului: ”Nu umbla cu prostii!”. Deși a repetat acest lucru de câteva ori, nu a făcut niciun gest pentru a restitui banii, aceștia rămânând în mașină, șoferul afirmând: ”Luați acolo… . Eu sunt mulțumit c-am rămas cu cartonul în buzunar”.

Polițistul a primit de la șoferul respectiv suma de 300 de lei pentru a nu-i suspenda permisul de conducere și a nu-l amenda.

Andrei Răzvan Haidău nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii de uzurparea funcției. Cu privire la infracțiunea de divulgarea secretelor de serviciu sau nepublice, acesta a spus că a comis-o într-un moment de supărare, când a aflat că un coleg l-a denunțat.

Costică Olariu s-a pensionat în luna decembrie 2018 și nu a recunoscut comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa. Acesta deținea calitatea de agent de poliție de peste 20 de ani.

DailyBusiness
ANPC continuă controalele! Este ILEGAL!
Spynews
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ele sunt cele trei zodii care trec printr-o transformare totală după 1 decembrie. Se îndeplinesc dorințe, se câștigă bani, iar evenimente neașteptate au loc
Capital.ro
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști: Drum lin pe aripile îngerilor
Playtech.ro
Ludovic Orban rămâne pe buletinele de vot. Ce se intâmplă cu votul tău dacă pui ștampila pe acest candidat
DailyBusiness
Guvernul a promis! Strategia națională 2025-2035 ar elimina complet sărăcia energetică!
Adevarul
Cum își direcționează voturile candidații cu scor bun, dar fără șanse in turul 2. Analist: „Mă aștept ca Simion să nu fie susținut” | ANALIZǍ
wowbiz.ro
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Spynews
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la domiciliul lui Gabi Bădălău. Vedeta a spus ce s-a întâmplat, de fapt, între ea și iubitul ei
Spynews
Fostul iubit al Adrianei Bahmuțeanu spune că vedeta este amenințată. Declarațiile făcute de George Restivan la mai bine de o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană 
Evz.ro
Se schimbă totul pentru români. Ce aduce decizia așteptată de decenii
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Cea mai mare dorință a lui Igor Cuciuc, după moartea fulgerătoare a fiicei sale de doar 17 ani. Interpretul ar vrea să fie tată pentru a doua oară: „Să ne dăruiască încă un prunc”
Cancan.ro
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Alerte de viscol și ninsori: Restricții de trafic și recomandări pentru șoferi
MediaFlux
A MURIT DUMNEZEU! ERA mâna dreaptă a lui CEAUȘESCU
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Burse de 1.000 de lei pentru elevii din acest județ. Ce trebuie să facă pentru a fi eligibili