EXCLUSIV Codrin Ştefănescu şi-a pus la punct înmormântarea până la cel mai mic detaliu când a aflat că are cancer: „Le-am zis să nu-mi închidă sicriul indiferent cum o să arăt, mi-am ales inclusiv lăutarul care să-mi cânte ‘Deschide, gropare, mormântul'”

În luna decembrie a anului 2022, chiar de ziua sa de naştere, lui Codrin Ştefănescu i s-a făcut rău la propria petrecere. La 12 noaptea, când ar fi trebuit să i se cânte La mulţi ani, fostul pesedist era supus celor mai amănunţite investigaţii. Diagnosticul a căzut ca un trăsnet asupa lui: cancer de colon.
Alina Costache
05 mai 2024, 17:52
EXCLUSIV Codrin Ştefănescu şi-a pus la punct înmormântarea până la cel mai mic detaliu când a aflat că are cancer:

Timp de aproape un an şi jumătate, Codrin Ştefănescu a luptat cu toate forţele să se vindece. Lupta cel mai greu de dus a fost cea cu gândurile negre. Dar odată ce le-ai învins, ai învins şi boala – aceasta a fost una dintre cele mai importante lecţii pe care fostul politician le-a învăţat în această perioadă.

În prima jumătate de an, însă, Codrin Ştefănescu s-a simţit extrem de rău şi nu şi-a putut controla mintea deloc. Ba, prin vară, era decis să renunţe la tratament. Tot atunci a fost momentul în care şi-a pus la punct toate detaliile legate de înmormântare, de moştenire.

Citeste si EXCLUSIV Codrin Ştefănescu, prima apariţie după ce a fost diagnosticat cu cancer de colon: „Cancerul nu-l facem de la ce mâncăm, organismul se obişnuieşte cu chimicalele. De la stres îl facem. Stresul trebuie descărcat, altfel te îmbolnăveşti”

A lăsat un testament, dar şi câte o scrisoare fiecărui copil. A cerut să fie înmormântat în cavoul familiei şi până la momentul înmormântării sicriul să fie lăsat deschis, indiferent de cum ar fi arătat, „ca să vadă lumea că am luptat până la capăt„.

Codrin Ştefănescu, pregătit la milimetru pentru ultimul drum: „Am luat în calcul absolut tot”

A indicat inclusiv numele lăutarului care să-i cânte la înmormântare, dar şi melodia care i se părea cea mai potrivită pentru acel moment.

Am spus că indiferent cum voi arăta, era clar că voi fi doar piele şi os, sa fiu inmormanatat in cavou unde sunt mama, tata. Nu vreau sa fiu incinerat, sa mi se arunce cenusa pe Bucegi sau in Marea Neagră. Şi am mai cerut un singur lucru şi aşa am lăsat în testament: lăutari. Melodia care să mi se cânte imediat după slujbă, înainte să mă bage în groapă, să fie ‘Deschide, gropare, mormântul’ si am dat si numele lautarului care trebuie să vină. Am plecat foarte pesimist.

Am luat în calcul absolut tot. Şoferul meu, eu nu am carnet sunt anti-şofat, imi este prieten din copilarie, lui i-am lasat ce trebuie sa faca. Am lasat totul plus niste scrisori personale pentru fiecare copil. Am lăsat scris că, dacă nu înving în această bătălie, vreau sa fiu inmormantat la Bellu, în cavoul familiei, în sicriu cu capacul deschis indiferent cum o să arăt, ca să vadă lumea că am luptat până la capăt„, a povestit Codrin Ştefănescu într-un interviu pentru România TV.

Cum s-a vindecat de cancer fostul politician

L-au ajutat să se pună pe picioarele recomandările şi încurajările medicilor, dar şi ale apropiaţilor. Medicul Monica Pop, şi ea supravieţuitoare a cancerului, i-a recomandat să plece optimist la luptă şi să îşi canalizeze atenţia pe orice altceva decât pe boală.

Un alt vechi prieten de-al său, fost medic la Spitalul Militar, i-a recomandat să facă lucruri simple pe care nu le-a făcut cât timp a fost în politică: să se înconjoare de prieteni dragi, să bea un pahar cu vin, să râdă.

Şi nu doar Monica Pop mi-a zis, trebuie sa pleci optimist că există rezolvare. Un alt medic care îmi este prieten de 30 şi ceva de ani, medic la pensie, de la Spitalul Militar, m-a întrebat: tu de câte ori ai râs în anii ăştia? Nu că râzi de glume politice, râs înseamnă câţiva prieteni cu care sa stai seara, să bei un pahar de vin, să faceti glume deochiate cu sotiile, glume simple. De cate ori te-ai intalnit cu prieteni sinceri, nu cu din ăia cu care te prefaci ca eşti in regula… cu prietenii tai din facultate, din liceu? Stresul se descarcă prin relaţii foarte bune în familie, cu apropiaţii. Tu u ai făcut-o, nu ai escărcat acest stres..

Când ai această boală, trebuie să te întâlneşti cu prietenii, bei un vin, să te uiţi la filme, să te întâlneşti cu familia, iar boala începe să se estompeze. De asemenea, să te rogi daca ai aceasta credinţă„, a mai dezvăluit politicianul la România TV.

DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
De ce să nu arunci varza murată chiar dacă a trecut iarna. Ce poți să faci cu ea pe timp de vară
Capital.ro
Călin Georgescu, de neoprit. Toate șansele să devină președinte. Verdictul venit acum
Playtech.ro
Cele mai periculoase semne de circulaţie! Rămâi şi 90 de zile fără permis
DailyBusiness
Se schimbă data plății pensiilor în aprilie! Anunț oficial pentru toți pensionarii din România
Adevarul
PSD sună mobilizarea pentru Crin Antonescu cu previziuni sumbre: ieșirea de la guvernare, primari aleși în două tururi și posturi tăiate SURSE
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Bendeac, vorbe grele despre Dan Negru: Un manipulator filorus
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
Pensii mai mari cu 200 de lei pentru acești pensionari! Sumele de bani vor fi livrate într-o săptămână
Cancan.ro
Nuntă secretă în politică! Fostul prim-ministru al României s-a căsătorit la Viena cu deputata care i-a furat inima
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cel mai mare artist. A fost o legendă. Rămâne veșnic în inimile românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
România ar putea rămâne în beznă de Paşte: Avertismentul Transelectrica
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Actriţa din piesa care a deranjat Biserica, ameninţată: Nu-mi venea să cred