Calendar ortodox 7 mai 2024. Ce mare sărbătoare este în a treia zi de Paşte. Tradiții și obiceiuri în Marțea Albă din Săptămâna Luminată

Arătarea Semnului Sfintei Cruci la Ierusalim este între sărbătorile importante pentru credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2024, pentru data de 7 mai.
Mircea Filipescu
06 mai 2024, 11:36
Calendar ortodox 7 mai 2024. Ce mare sărbătoare este în a treia zi de Paşte. Tradiții și obiceiuri în Marțea Albă din Săptămâna Luminată

Calendar ortodox 7 mai 2024. Arătarea pe cer a semnului Sfintei Cruci în Ierusalim este sărbătorită de Biserică în ziua de 7 mai. Semnul minunat al Sfintei Cruci a apărut la Ierusalim într-o perioadă extrem de încordată pentru Biserică şi a făcut ca mulţi oameni să creadă şi să se boteze.

După moartea primului împărat creştin, Constantin I (304-337), a urmat la conducerea Imperiului fiul său, Constantius al II-lea (337-360), care a fost un susţinător al ereziei ariene. În această perioadă în care Biserica era grav tulburată de arianism, pentru întărirea celor dreptcredincioşi, un semn minunat s-a arătat în Sfânta Cetate a Ierusalimului, în Duminica Cincizecimii, când se sărbătoreşte Pogorârea Sfântului Duh.

„Acel semn al Sfintei Cruci a stat deasupra sfântului munte al Golgotei, pe care Domnul nostru Iisus Hristos S-a răstignit şi s-a întins Crucea cu lungimea sa, ajungând până la muntele Eleonului, care este departe de la Golgota ca la cincisprezece stadii; şi se potrivea lăţimea Crucii cu lungimea sa. Iar frumuseţea ei era atât de împodobită, încât se asemăna cu faţa curcubeului, atrăgând astfel privirea tuturor către ea. Deci, toţi câţi aveau orice lucruri în mâinile lor şi cei care erau prin case, lăsându-şi toate treburile lor, ieşeau şi priveau cu frică spre acel semn preaminunat”. (Vieţile Sfinţilor)

Despre acest semn minunat, patriarhul Ierusalimului (348-386), Chiril, l-a înştiinţat pe împărat, sfătuindu-l spre dreapta credinţă. Calendar ortodox 7 mai 2024. După Săptămâna Patimilor și celebrarea Învierii Domnului, pentru creștinii ortodocși mai urmează o perioadă importantă, și anume Săptămâna Luminată. Această săptămână este începutul unei perioade de sărbătoare care se termină după 50 de zile de la Paște, la Pogorârea Duhului Sfânt, atunci când au loc Rusaliile.

În cele mai vechi timpuri, botezul era săvârșit în noaptea de Paște, iar cei botezați erau numiți „luminați” și purtau haine albe în toată săptămâna următoare, de aici și numele de Săptămâna Luminată.

În popor există credința că, odată cu Învierea Domnului Iisus Hristos, se deschid porțile raiului pentru sufletele păcătoșilor reținute în iad, de la Adam și până la cea de-a doua venire a Mântuitorului. Se spune că ușile raiului rămân deschise până în Duminica Tomii, iar cei care își dau ultima suflare în perioada aceasta scapă de Judecata de Apoi.

România TV devansează PRO TV şi devine cea mai urmărită televiziune a României

Săptămâna Luminată stă sub semnul luminii, iar prima slujbă din această săptămână începe cu următoarele cuvinte: „Veniți de luați Lumină”. De asemenea, slujbele din Săptămâna Luminată se țin cu Ușile Împărătești larg deschise, astfel că privirea spre altar nu mai este împiedicată de nimic și simbolizează ușa deschisă de la Mormântul Mântuitorului.

Prima zi din Săptămâna Luminată este Lunea Albă, care mai poartă denumirea și de „A doua zi de Paște”. După prima zi de la Duminica Paștelui urmează Marțea Albă, care este marcată în calendarul creștin ortodox cu cruce roșie.

Marțea Albă sau A treia zi de Paște pică anul acesta pe data de 7 mai și este o zi extrem de importantă pentru credincioși.

Calendar ortodox 7 mai 2024. Tradiții și obiceiuri în Marțea Albă din Săptămâna Luminată

Pe lângă rugăciune și mersul la biserică, credincioșii mai respectă o mulțime de tradiții și obiceiuri în Marțea Albă din Săptămâna Luminată. A treia zi de Paște este marcată în calendarul creștin ortodox cu cruce roșie, astfel că treburile gospodărești, spălatul sau călcatul sunt strict interzise.

Pe de altă parte, în această zi, se spune că e bine să se dea de pomană pentru a cinsti memoria celor adormiți. În multe zone rurale din țară, femeile dau de pomană pasca rămasă de la Paște și vin roșu.

O altă tradiție din Marțea Albă spune că în această zi se întorceau vizitele făcute în prima zi de Paște. Astfel, în această zi de marți, oamenii obișnuiau să-și viziteze rudele, vecinii și prietenii, vizite care purtau denumirea de „Umblatul cu pasca”. Obiceiul își are originea din vremurile în care creștinii mergeau la apropiați și vesteau Învierea Domnului Hristos.

Controversă Mândruţă-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
În prezent, această tradiție se mai respectă în anumite zone din țară, însă foarte mulți oameni au renunțat la obicei. Tot în a treia zi de Paște au loc uscarea și sfărâmarea Sfântului Agneț, adică pâinea pentru Sfânta Împărtășanie, care fost sfințit în cadrul Liturghiei Sfântului Vasile din Sfânta și Marea Joi, din Săptămâna Patimilor. Al doilea Agneț este uscat și sfărâmat după o rânduială specială, iar apoi este așezat într-un chivot pe Sfânta Masă din Altar.

Potrivit scrierilor bisericești, acest Agneț este folosit de-a lungul întregului an pentru împărtășirea bolnavilor sau a celor ce nu pot merge la biserică din motive întemeiate.

DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Biserica celebră care a ajuns să fie transformată într-o piscină uriașă. Cei care ajung în acest colț de rai au parte de o mare surpriză
Capital.ro
Lovitură cumplită pentru Elena Udrea. E de negăsit! Anunțul a venit în cel mai prost moment
Playtech.ro
Cât ar costa Metrorex siguranța călătorilor. Costurile dotării stațiilor de metrou cu un sistem de protecție EXCLUSIV
DailyBusiness
Se schimbă data plății pensiilor în aprilie! Anunț oficial pentru toți pensionarii din România
Adevarul
Reacția lui Piedone în timpul unui control la o măcelărie plină de icoane: „Intrăm in biserică”. Patru restaurante din Sectorul 5 au fost închise
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Mișcarea politică a anului. Ce pun la cale Dragnea și Georgescu
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
O adolescentă s-a aruncat în fața metroului din București! Incidentul a creat haos pe magistralele 1 și 3
Cancan.ro
A apărut o nouă infracțiune în Codul Rutier. Ți se suspendă permisul de conducere instant, dacă faci asta
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Liviu Dragnea, la Palatul Cotroceni. Cutremur în România: S-a pocăit, merită iertare!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Călin Georgescu mai privește o veste proastă. Lovitură de la TikTok și Facebook
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Tragedia care a îndoliat Craiova. Tatăl și fiica de 7 ani, morți într-un accident în Serbia. „Daria, vei continua să dansezi printre îngeri“