Şoferiţa vinovată susţine că nu a putut evita impactul pentru că poliţistul local a alergat pe trecere. Asta în condiţiile în care pe imagini se vede cum poliţistul este luat în plin la mijlocul trecerii de pietoni, în timp ce traversa regulamentar.
Şoferiţa s-a ales cu dosar penal.
„Pe fondul neacordării de prioritate, o doamnă conducător auto nu a acordat prioritate unui pieton care traversa regulametar, o persoană de sex masculin, accidentându-l”, a declarat Claudiu Caramangiu, agent al Poliţiei Rutiere Tulcea.
În urma impactului, poliţistul local a ajuns la spital. „M-a lovit din partea stângă. Eram pe trecerea de pietoni”, a relatat victima.
„Un tânăr de 22 de ani, victimă a accidentului rutier, prezenta un traumatist cranio-cerebral acut deschis, cu plăgi multiple la nivelul feţei”, a precizat Dumitru Vâlcu, medic la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Tulcea.
Tot la spital a ajuns şi un martor al accidentului, care a suferit un atac de panică. Ambii sunt însă în afara pericolului.