Brittany Minder a venit la bal într-o rochie fără bretele, dar nu a apucat să le-o arate prietenilor pentru că organizatorii nu au lăsat-o să intre din cauza decolteului mult prea generos, scrie click.ro.
Codul vestimentar al liceului permite rochiile fără bretele, însă doar dacă decolteul e acoperit.
Tatăl lui Brittany a spus că, orice ar face, fata nu are cum să îşi acopere complet pieptul: „O fată ca Brittany nu ar trebui să fie obligată să umble într-un sac doar pentru că are sânii mari”.
Adolescenta a fost de acord într-un final să îşi acopere decolteul cu un şal şi a fost lăsată să intre. Dar s-a simţit prost şi a plecat după o oră.
„Nu mă simţeam deloc confortabil. Incidentul mi-a scăzut stima de sine. Nu mai voiam să fiu acolo”, a declarat Brittany.