Răzvan Exarhu a făcut dezvăluiri uriașe cu privire la starea sa emoțională dintr-o perioadă dificilă a vieții în podcastul „Gând la gând cu Teo”, găzduit de Teo Trandafir. În această conversație sinceră, omul de radio a dezvăluit cum a fost lupta împotriva depresiei și căutarea luminii în mijlocul întunericului. Experiența sa oferă o incursiune profundă în tumultul emoțional pe care l-a traversat, iar bucătăria devine un element cheie în călătoria sa de revenire la echilibru.
„Se gătea la restaurantul meu. Multă lume a zis că făceam mâncare de neuitat. E o perioadă destul de tubure din viața mea că eram depresiv atunci și bucătăria m-a ajutat, touși, să rămân pe linia d plutire, într-un fel. N-aș zice că a fost chiar soluția. Eram foarte intens și sălbatic în perioada aia. Dar am un talent nativ să gătesc și mi-e ușor să gătesc.
Eram profund nefericit. Dădeam faliment, eram praf, divorțam. Acum, nu știu dacă toate lucrurile astea merită să te împingă total în zid, dar cred că și trăim într-o lume care te ajută foarte mult să te duci cu capul, să te simți inferior, nepotrivit, greșit și cred că ăla a fost momentul în care, negăsind ceva de făcut cu mâinile, că nici nu prea mai reușeam să mă reabilitez social.
A fost și cam singurul lucru care îmi ieșea cât de cât. Nu era un succes economic, dar mintea mea se concentra pe ceva și exista un început și un final, livram ceva, ieșea ceva din mâinile mele. În rest, nu reușeam în timp să duc până la capăt linia asta, era întreruptă, așa mă gândesc acum la perioada asta”, a spus Răzvan Exarhu.
Gătitul a fost, astfel, pentru Răzvan Exarhu, o formă de terapie și de exprimare a sinelui. Prin intermediul preparatelor culinare, a găsit o modalitate de a-și exprima emoțiile. Acesta recunoaște că gătitul a fost un element vital, care l-a ținut pe linia de plutire în acea perioadă, care l-a determinat să se gândească la faptul că dacă mâncarea lui era bună, „ar trebui să mai fie un rest de lumină, de ceva bun” și la el.
„Faptul că mâncarea aia reușea să nu aibă nicio legătură cu starea mea, mie mi se părea admirabil. Era absolut miraculos că mâncarea aia era mai bună decât orice altceva aveam eu atunci în minte, în suflet, aia era bună. Cumva, mă gândeam că și la mine ar trebui să mai fie un rest de lumină, de ceva bun. Că probabil mecanismul ăsta mizerabil te împiedică să mai crezi ceva bun despre tine”, a mai spus Răzvan Exarhu.