Vouchere facturi 2024. Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită, astfel că românii mai pot face plăţi reduse ale facturilor.
Aceasta este una dintre cele mai importante măsuri sociale decontate anul trecut din fonduri europene, de care beneficiază 2,8 milioane de locuințe, a spus, recent, premierul Marcel Ciolacu.
Pentru că 1,1 milioane beneficiari încă mai au bani pe carduri, era vital să luăm această decizie pentru ca măsura de ajutor pentru facturi să nu se risipească, a continuat premierul.
Mai exact, românii beneficiari ai cardurilor de energie aveau posibilitatea să le mai utilizeze doar până la 31 martie 2024, data la care acestea urmează să expire.
Acum, valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită până la 31 mai 2024.
Cardurile pot fi folosite atât pentru achitarea facturilor curente, cat și a celor restante, exclusiv pentru consumul de energie de la adresa de domiciliu a beneficiarului.
Mai mult decât atât, beneficiarii pot efectua mai multe plăți către diferiți furnizori până când suma disponibilă pe card este epuizată.
Practic, această extindere permite beneficiarilor să utilizeze cardurile de energie pentru a plăti facturile la energie electrică, termică în regim centralizat, gaze, butelie, lemn de foc, rumeguș, cărbune și orice alte materiale de încălzire pentru locuințe. Aceasta reprezintă o măsură esențială pentru a asigura resursele necesare gospodăriilor vulnerabile în perioada rece.
Modalități de plată. Beneficiarii pot efectua plăți cu cardurile de energie prin trei metode:
– La orice subunitate a Poștei Române.
– Prin intermediul poștașului la domiciliul beneficiarului.
– Online, pe site-ul Poștei Române.
Potrivit unui proiect de ordonanță, prin care se dorește reglementarea modului în care românii care au primit carduri de energie şi au achiziţionat lemne de foc, se pot încasa, în numerar, banii rămaşi pe acestea.
Conform prevederilor art. 7 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 166/2022, cu modificările şi completările ulterioare, prin excepţie de la prevederile alin. (5), beneficiarii prevăzuţi la art. 3 alin. (1) pot încasa în numerar, la oficiile poştale, sumele plătite pentru procurarea de lemn de foc, se arată în document.
Măsurile prevăzute la art. II din proiectul de act normativ vizează instituirea unor norme referitoare la posibilitatea ca beneficiarii prevăzuți la art. 3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 166/2022, cu modificările şi completările ulterioare, care până la data prezentei ordonanțe nu au utilizat integral sumele de pe cardul de energie valabil pentru procurarea de lemn de foc, să le poată încasa începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, în numerar, integral, până la data de 31 martie 2024, la oficiile poştale, în termenul de valabilitate a cardurilor emise, corelativ cu prelungirea termenului de valabilitate dispus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 101/2023 privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul fondurilor europene nerambursabile, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 425/2023.
Vouchere facturi 2024. Cine sunt beneficiarii cardurilor de energie?
Listele cu persoanele eligibile vor fi întocmite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, iar sprijinul financiar va fi acordat sub forma unui voucher tipărit, distribuit de către Compania Națională „Poșta Română” S.A.
Beneficiarii vor putea utiliza aceste vouchere pentru acoperirea cheltuielilor cu energia, indiferent de natura acesteia: energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.
Conform ordonanței adoptate anul trecut, beneficiarii voucherele de energie pot fi:
– Pensionari ai sistemului public de pensii, cu vârsta de 60 de ani sau mai mare și venituri lunare sub 2.000 lei.
– Persoane încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, cu venituri proprii sub 2.000 lei.
– Familii beneficiare de alocație de susținere a familiei.
– Familii și persoane singure care au dreptul la ajutor social.