Cum au ajuns patru oi să fie înscrise la școală. Potrivit Ministerului francez al Educației, numărul de elevi necesar pentru a garanta următorul an școlar pentru cele cinci clase din comasarea a două școli este de 98 de elevi. Nerespectarea numărului ar fi dus la închiderea uneia dintre cele cinci clase, potrivit La République des Pyrénées.
„Nici primarii, nici părinţii nu au fost de acord. Am protestat iniţial, dar nu am primit niciun răspuns din partea guvernului. Aşa că am decis să folosim absurdul pentru a răspunde la o decizie absurdă”, explică Loïc Firtion, preşedintele asociaţiei de părinţi, într-o înregistrare video.
Astfel, părinții au descis să înscrie patru oi în anul școlar 2024 -2025, pentru a ajunge la un număr de 98 de elevi. Pentru ca totul să fie ca la carte, inițiatorii au dat și nume oilor: Marguerite Duprés, Valériane Deschamps, Phil Tondus și John Deere.
Mioarele au fost conduse în curtea școlii și au fost întâmpinat cu o pancartă pe care scria: „Bine aţi venit celor patru noi membri”.
Ulterior, dosarul de înscriere a fost trimis de către primar la minister. Alegerea animalelor nu a fost întâmplătoare.
„Copiii noştri nu sunt oi care să fie numărate”, a explicat Firtion, iar apoi i-a asigurat pe militanţii pentru drepturile animalelor că cele patru oi împrumutate de crescătorii locali s-au întors între timp la fermele lor.