Un bărbat de 46 de ani din București a murit după ce a fost lovit cu bâte în cap de doi tineri.
„La data de 14 mai 2024, în jurul orei 20.25, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 20 a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe un bulevard din Sectorul 6, un bărbat ar fi fost agresat fizic cu un obiect contondent, la nivelul capului, de către alţi doi bărbaţi. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţişti din cadrul Secţiei 20, care au constatat că aspectele sesizate se confirmă”, a transmis, marţi seară, Poliţia Capitalei.
Citește și: Preotul Ilie s-a stins fulgerător la doar 44 de ani. A lăsat în urmă doi copii
Potrivit oamenilor legii, la fața locului a ajuns și un echipaj de prim-ajutor, dar, în ciuda eforturilor depuse, a declarat decesul victimei. Cei doi tineri bănuiți de săvârșirea faptei au fost identificați și depistați, aflându-se la sediul secției.
„Cercetările sunt preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu Serviciul Omoruri – DGPMB, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, precum şi dispunerea măsurilor legale care se impun. Trupul neînsufleţit va fi condus la Institutul Naţional de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei”, a mai transmis sursa citată.
Surse judiciare au precizat că victima are 46 de ani şi a fost lovită în cap cu bâte. Agresorii au 16 și 20 de ani.
Citește și: O cantitate de aproape 10 milioane de țigări a fost găsită la Turnu Măgurele, într-un TIR