Proiectul de lege a fost adoptat cu 232 de voturi pentru, 31 împotrivă şi patru abţineri, Camera Deputaţilor fiind for decizional.
Deputaţii au adoptat un amendament, care aparţine grupului PNL, şi care modifică art 19 din OUG 77/2012 cu următorul conţinut: „Autoritatea contractantă achiziţionează direct produse, servicii sau lucrări, în măsura în care valoarea achiziţiei, estimată conform prevederilor secţiunii a 2-a a prezentului capitol, nu depăşeşte echivalentul în lei a 30.000 euro exclusiv TVA pentru fiecare achiziţie de produse ori servicii, respectiv a 100.000 euro exclusiv TVA pentru fiecare achiziţie de lucrări’. Achiziţia se realizează pe bază de document justificativ”.
Conform autorilor amendamentului, este necesară creşterea pragului de achiziţie la 30.000 euro fără TVA pentru produse şi servicii, respectiv la 100.000 euro fără TVA pentru lucrări, în vederea flexibilizării procesului de atribuire a contractelor de achiziţie publică şi pentru creşterea gradului scăzut de absorbţie a fondurilor europene.
În forma iniţială, art. 19 al ordonanţei preciza: ‘Autoritatea contractantă achiziţionează direct produse, servicii sau lucrări, în măsura în care valoarea achiziţiei, estimată conform prevederilor secţiunii a 2-a a prezentului capitol, nu depăşeşte echivalentul în lei a 15.000 euro pentru fiecare achiziţie de produse, servicii ori lucrări. Achiziţia se realizează pe baza de document justificativ’