Curtea Supremă a fixat termen pentru procesul privind recuperarea casei din Sibiu şi a banilor încasaţi din chirie de la familia Iohannis

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fixat pe data de 18 iunie 2024 primul termen al recursului în litigiul de care depinde recuperarea casei din Sibiu și a banilor din chirie de la familia Iohannis, potrivit portalului instanţei supreme. E vorba de un litigiu din 2016 privind moștenirea unui imobil din Sibiu, strada Gheorghe Magheru 35, care a aparținut soției președintelui Iohannis.
Mircea Filipescu
15 mai 2024, 16:51
Curtea Supremă a fixat termen pentru procesul privind recuperarea casei din Sibiu şi a banilor încasaţi din chirie de la familia Iohannis

Procesul a fost deschis de Rodica Baștea, o prietenă din Miami, Florida, a familiei Iohannis. Ea solicită anularea unui certificat din 2008 prin care statul român a fost declarat moștenitorul legal al imobilului din Gheorghe Magheru 35. Între 1999 și 2008, casa a aparținut lui Ioan Baștea, soțul femeii, decedat între timp, Georgetei Lăzurcă, soacra președintelui, și lui Carmen Iohannis, soția acestuia. Până acum, Rodica Baștea a pierdut pe linie, la Tribunalul Hunedoara și Curtea de Apel Alba. Este reprezentată de casa de avocatură Mușat și Asociații.

ANAF a explicat într-un răspuns pentru G4Media.ro din 25 aprilie 2024 că, din cauza litigiilor privind moștenirea, nu poate recupera un alt imobil care a aparținut președintelui, spațiul comercial din Sibiu, strada Nicolae Bălcescu 29. Și nici cei 260.000 de euro obținuți din chirie de familia prezidențială. Practic, statul român pierde de două ori, cu fiecare zi în care recuperarea este tergiversată: spațiul comercial stă nefolosit din 2016 și nici nu poate recupera banii de la familia Iohannis.

„În situația în care cauza din Dosarul nr. 939/85/2016 (privind casa din Gheorghe Magheru 35 – n.r.) va fi soluționată definitiv, prin respingerea acțiunii privind anularea certificatului de moștenitor legal emis pe numele Statului Român, se va putea uza de prevederile art. 109 alin. (4) din Legea nr. 36/1995 conform căruia „La cererea părților, notarul public va putea repune pe rol dosarul succesoral oricând, dacă se constată încetarea cauzelor care au determinat suspendarea lui”, arată ANAF, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, într-un răspuns pentru sursa citată din data de 25 aprilie 2024.

Citeşte şi: Alina Gorghiu, anunț triumfător: Ministerul Justiției l-a adus în România pe Cătălin Gheorghe Mazarache, zis ”Dan Duru”, prins în Germania

Spațiul comercial din Bălcescu 29 a aparținut familiei prezidențiale în perioada 1999 – 2016 și i-a adus venituri de peste 260.000 de euro din chiria către Raiffeisen Bank. Cu acești bani – a punctat riseproject.ro – președintele a cumpărat alte 3 case, ”căsuțe” cum le-a numit într-un interviu, care, de asemenea, îi aduc venituri din chirii.

În noiembrie 2015, Curtea de Apel Brașov a decis că imobilul a fost deținut nelegal de soții Iohannis, iar în aprilie 2016, titlul de proprietate al familiei a fost radiat din cartea funciară. De atunci și până în prezent, statul român nu a putut să își înscrie dreptul de proprietate asupra imobilului din pricina disputelor privind moștenirea, care nu se mai termină. Statul, prin ANAF, nu poate să obțină certificatul de moștenitor al imobilului din Bălcescu 29, așa cum a obținut deja pentru imobilul din Magheru 35, act contestat în instanță de prietena familiei Iohannis. Între timp, spațiul comercial stă nefolosit.

Potrivit ANAF, abia după ce își înscrie dreptul de proprietate asupra spațiului comercial, statul român poate cere soților Iohannis returnarea chiriei încasate în perioada 1999 – 2016, în care a deținut nelegal imobilul. ”Recuperarea sumelor reprezentând venituri din cedarea folosinței bunurilor se poate face numai de către proprietarul recunoscut de lege; Prin decizia Curții de Apel Brașov, statul nu a devenit proprietar, respectiva decizie nefiind translativă de proprietate prin ea însăși (…), chiar în cazul în care statul culege o moștenire vacantă, titlul de proprietate al statului este certificatul de moștenitor sau hotărârea judecătorească. Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu a efectuat toate demersurile legale, însă nu deține titluri definitive în temeiul cărora să procedeze la intabularea dreptului de proprietate al statului asupra imobilului”, a arătat ANAF în răspunsul pentru sursa citată.

Citeşte şi: Fugarii vor fi obligaţi să-şi suporte cheltuielile de aducere în ţară. Gorghiu: Ai fugit de justiţia din ţară, când te întorci tu plăteşti aducerea ta în ţară, nu statul român

DailyBusiness
ANPC continuă controalele! Este ILEGAL!
Spynews
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ele sunt cele trei zodii care trec printr-o transformare totală după 1 decembrie. Se îndeplinesc dorințe, se câștigă bani, iar evenimente neașteptate au loc
Capital.ro
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști: Drum lin pe aripile îngerilor
Playtech.ro
Ludovic Orban rămâne pe buletinele de vot. Ce se intâmplă cu votul tău dacă pui ștampila pe acest candidat
DailyBusiness
Guvernul a promis! Strategia națională 2025-2035 ar elimina complet sărăcia energetică!
Adevarul
Cum își direcționează voturile candidații cu scor bun, dar fără șanse in turul 2. Analist: „Mă aștept ca Simion să nu fie susținut” | ANALIZǍ
wowbiz.ro
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Spynews
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la domiciliul lui Gabi Bădălău. Vedeta a spus ce s-a întâmplat, de fapt, între ea și iubitul ei
Spynews
Fostul iubit al Adrianei Bahmuțeanu spune că vedeta este amenințată. Declarațiile făcute de George Restivan la mai bine de o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană 
Evz.ro
Se schimbă totul pentru români. Ce aduce decizia așteptată de decenii
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Cea mai mare dorință a lui Igor Cuciuc, după moartea fulgerătoare a fiicei sale de doar 17 ani. Interpretul ar vrea să fie tată pentru a doua oară: „Să ne dăruiască încă un prunc”
Cancan.ro
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Alerte de viscol și ninsori: Restricții de trafic și recomandări pentru șoferi
MediaFlux
A MURIT DUMNEZEU! ERA mâna dreaptă a lui CEAUȘESCU
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Burse de 1.000 de lei pentru elevii din acest județ. Ce trebuie să facă pentru a fi eligibili