Tun de 4 milioane de lei! Cum și-a bătut Nicușor Dan joc de banii publici la Arena Națională. Sebastian Burduja demască felul în care suma colosală a fost dată unei companii private într-un posibil caz de corupție la Primăria Capitalei! Primăria și-a exclus de două ori propria companie din procedura de achiziție publică!

Nicușor Dan se află, acum, în centrul unui scandal uriaș în ceea ce pare a fi un grav act de corupție. Totul a pornit de la dezvăluirile incendiare făcute de către Sebastian Burduja, care scot la lumină felul în care a fost atribuit contractul pentru mentenanța Arenei Naționale. Nimic din ceea ce înseamnă licitația pentru acordarea acestui contract nu stă sub semnul transparenței și al corectitudinii. Se pare că Primăria Capitalei, la cârma căreia se află Nicușor Dan, a ales să cheltuie banii munciți din greu ai bucureștenilor, plătind o firmă care cerea mult peste prețul firesc. Toată această șaradă s-a întâmplat în contextul în care o companie aflată direct în subordinea primăriei a fost descalificată de două ori din procesul de licitație, deși oferea cel mai bun preț.
Alina Costache
18 mai 2024, 12:11
Tun de 4 milioane de lei! Cum și-a bătut Nicușor Dan joc de banii publici la Arena Națională. Sebastian Burduja demască felul în care suma colosală a fost dată unei companii private într-un posibil caz de corupție la Primăria Capitalei! Primăria și-a exclus de două ori propria companie din procedura de achiziție publică!
Tun de 4 milioane de lei! Cum și-a bătut Nicușor Dan joc de banii publici la Arena Națională. Sebastian Burduja demască felul în care suma colosală a fost dată unei companii private într-un posibil caz de corupție la Primăria Capitalei! Primăria și-a exclus de două ori propria companie din procedura de achiziție publică!

Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la Arena Națională, Sebastian Burduja a adus în atenția publică un posibil caz de corupție și proastă administrare care afectează în mod direct bugetul Capitalei. Un avertizorul de integritate din cadrul Primăriei Capitalei a semnalat acest derapaj scandalos legat de licitația pentru contractul cu privire la prestarea serviciilor de mentenanță preventivă și corectivă a Arenei Naționale.

Cu toate că Primăria Capitalei colaborase ani de zile cu o companie aflată chiar în subordinea instituției precizare, Nicușor Dan a decis să externalizeze acest contract, deși sumele cheltuite, din bani publici, sunt cu mult mai mari. Potrivit informațiilor prezentate de către Sebastian Burduja, licitația privind serviciile de mentenanță a dus la o creștere a costurilor cu 4 milioane de lei, prin atribuirea contractului către ofertantul cu cel mai mare preț. Procedurile netransparente și deciziile controversate ridică grave semne de întrebare privind gestionarea fondurilor publice.

Cronologia evenimentelor aduce în lumină unele practici dubioase ale administrației locale și ale lui Nicușor Dan. Din 2018 până în decembrie 2023, serviciile de mentenanță a Arenei Naționale au fost realizate de Primăria Capitalei prin intermediul propriului său furnizor, la un cost considerabil mai mic. Cu toate acestea, la începutul anului 2023, fără explicații clare, s-a decis externalizarea acestor servicii.

În perioada licitației, oferta cu cel mai mic preț, făcută de compania municipală a primăriei, a fost descalificată sub pretextul că prețul este „prea mic”, contractul a fost atribuit ulterior ofertantului cu prețul cel mai ridicat, ignorându-se astfel oferte mai convenabile.

Ulterior Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor contestă descalificarea companiei, însă Primăria refuză în continuare să semneze contractul cu compania proprie, reanalizând oferta și găsind motive pentru a atribui contractul ofertantului cu prețul cel mai mare. Mai mult, după expirarea contractului, Primăria a inițiat negocieri directe doar cu firma câștigătoare a licitației.

Aceste acțiuni ridică semne de întrebare serioase cu privire la transparența și corectitudinea procesului decizional în conducerea Primăriei Capitalei lui Nicușor Dan. Costurile suplimentare de 4 milioane de lei și lipsa de transparență arată un dispreț evident față de banii publici și față de cetățenii cărora li se datorează o administrație corectă și responsabilă.

Primarul Nicușor Dan este acum chemat să ofere explicații clare și să demonstreze că are capacitatea de a fi la cârma unei Primării care funcționează după principii corecte și că este familiar cu conceptul de administrație transparentă și corectă, care să respecte interesele și drepturile cetățenilor.

„Cum s-a ajuns la o situație în care din banii bucureștenilor, aproape un milion de euro se duc pe apa sâmbetei, se duc în buzunarele cuiva. Și o să vă prezint pe larg toate datele. Pe măsură ce mandatul lui Nicușor Dan se încheie, pe măsură ce schimbăm Bucureștiul, tot mai mulți oameni din primărie, din companii, vin către noi și ne prezintă adevărul despre primăria lui Nicușor Dan, pentru că el refuză să participe la dezbateri, primăria are transparență zero și atunci mizăm pe dumneavoastră să veniți să spuneți public toate aceste lucruri. Iată ce s-a întâmplat cu mentenanța Arenei Naționale. Arena Națională, o bijuterie în București de peste 200 de milioane de euro, care a avut mentenanță între 2018 și 2023 asigurată de Primăria Municipiului București, printr-o companie proprie, Energetica Servicii, timp în care organiza meciuri la Euro, organiza mari concerte, a organizat totul fără probleme, așa cum au constatat toți bucureștenii care au venit la spectacolele de aici. Totul l un cost de, atenție, 300.000 de lei pe lună.

Undeva la începutul anului trecut, Primăria Generală decide să scoată la licitație acest contract de mentenanță pentru Arena Națională. Și ce face? Probabil, dacă ar fi acționat în mod onest, ar fi obținut un preț mai mic, în urma acestei licitații. Licitația se organizează și aici începe saga pe parcursul a două luni. Se înscriu patru ofertanți, cu patru oferte, respectiv: compania primăriei și încă trei firme private. Aici avem toate datele celor patru ofertanți. Compania primăriei vine și licitează pentru acest contract la o suma de 10 milioane de lei. Una dintre companiile private dă prețul cel mai mare, respectiv 14 milioane de lei. Ce face primăria? Descalifică propria companie. Aici aveți documentul oficial și marcat motivul. Care este motivul: nivelul scăzut al prețului sau al costurilor propuse. Deci spune că prețul la care această companie prestase este prea mic. Descalifică încă două firme private și rămâne câștigătoare firma cu cel mai mare preț, 14 milioane de lei pentru acest contract. Ce face compania primăriei? Contestă această descalificare și câștigă, culmea. Ce face primăria? În momentul ăsta putea să semneze pe 10 milioane de lei, pe cât prestase înainte și așa ar fi fost moral și corect. Primăria se duce iar în documentația propriei companii, găsește o chichiță, dacă vreți: o eroare materială și descalifică din nou propria companie. După care semnează contract pe suma de 14 milioane, cu cel mai scump ofertant”, a explicat Sebastian Burduja în cadrul conferinței de presă.

Acesta a pus pe hârtie în mod clar și defalcat diferențele dintre ofertele primite de către Primăria Capitalei, scoțând la lumină decizii bizare al administrației, care duc în mod evident cu gândul la un act de corupție extrem de grav.

TOATE DOCUMENTELE CARE DEMONSTREAZĂ ACEST DERAPAJ AL LUI NICUȘOR DAN ȘI AL PRIMĂRIEI CAPITALEI SUNT ATAȘATE ÎN ACEST ARTICOL

Cronologia derapajului major de la Arena Națioală

  • 2018 – Decembrie 2023:

Serviciile de mentenanță a Arenei Naționale au fost realizate de Primăria Capitalei prin intermediul propriei companii, Compania Municipală Energetică Servicii București, la un cost de aproximativ 300.000 lei pe lună. În această perioadă, Arena Națională a găzduit zeci de evenimente fără probleme, inclusiv meciurile de la EURO, concerte internaționale și evenimente sportive de amploare. Fără probleme majore.

  • Începutul anului 2023:

Primăria Capitalei decide externalizarea serviciilor de mentenanță, fără a oferi explicații clare. Urmează o perioadă de 9 luni de modificări și ambiguități în cadrul licitației.Perioada licitației:

Patru ofertanți participă: Compania Municipală Energetică Servicii București (CMESB), UTI Grup și Veolia România, Avitech și Depanero, cu oferte între 10 milioane lei și 14 milioane lei.
Primăria elimină oferta cu cel mai mic preț făcută de propria ei companie, CMESB, considerând că prețul este „prea mic” și nejustificat, deși aceleași costuri fuseseră acceptate timp de șase ani. Și sunt acceptate și pe perioada desfășurării licitației.
Primăria decide eliminarea altor doi ofertanți (Veolia și UTI Grup), rămânând doar cel cu prețul cel mai ridicat, asocierea Avitech/Depanero, care câștigă licitația.
Reacția Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor:

CMESB contestă eliminarea de la licitație la CNSC.
Consiliul acceptă contestația companiei eliminate, dar Primăria nu semnează contractul cu CMESB, ci reanalizează oferta tehnică a CMESB și elimină din nou compania pe o eroare materială. Găsește o „chichiță” pentru a scoate câștigătoare oferta cea mai scumpă.

  • Decembrie 2023:

Contractul cu Avitech este semnat în regim de urgență pentru perioada 28-31 decembrie 2023, doar pentru patru zile, dintre care două sunt de weekend!
Scopul acestei grabe: pentru a semna o prelungire de patru luni începând din ianuarie 2024, ceea ce se și întâmplă!

  • Mai 2024:

La finalul celor patru luni, Primăria inițiază o procedură de negociere directă la care invită doar firma câștigătoare a licitației.

Documente situatie Arena Natinala (1) Contestatie ENERGETICA-signed (1) 12400 CNSC raspuns contestatie

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Schema de tratament preventiv de primăvară la pomii fructiferi. Așa vei avea o recoltă bogată și zeci de kilograme de fructe
Capital.ro
Ȋți face buletin cu cip în România. Noua lege în vigoare din 2025. Restricție pentru cine refuză
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Prognoza meteo, 19 aprilie. Temperaturile cresc, dar ploile nu lipsesc în Sâmbăta Mare
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI