„În urma percheziţiilor efectuate de poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Serviciului de Investigaţii Criminale, opt persoane au fost reţinute pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, şantaj, ultraj contra bunelor moravuri, complicitate la contrabandă, tâlhărie în formă calificată”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Marinela Drăghicioiu pentru Agerpres.
Liderul interlop Sorin Udrea, supranumit „stăpânul oraşului”, a fost ridicat în urma unei operaţiuni în forţă a DIICOT Timişoara, la care au participat şi lucrători de la Crima Organizată şi de la Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Timiş, alături de mascaţii Jandarmeriei.
Udrea şi ceilalţi interlopi au fost capturaţi la Chişoda, lângă Timişoara, în timpul unui meci de fotbal.
Documentarea activităţii infracţionale a grupării a demarat în anul 2011, membrii acesteia acţionând în partea de vest a ţării, cu preponderenţă pe raza judeţelor Timiş şi Caraş-Severin, spun poliţiştii timişeni.
Ridicarea lui Udrea şi a complicilor săi este legată de un incident violent, care a avut loc sâmbătă, în barul Ibiza, unde trei dintre membrii grupării sale – Ciprian Gavrilă, Caius şi Darius Gazibara – l-au atacat pe Tudor Stoiţi, victima ajungând la Spitalul Judeţean Timişoara cu un cuţit înfipt în umăr.
Violenţele mafioţilor au continuat şi în Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, fiind surprinse de camerele video montate în unitatea medicală.