Lolrelai, noi detalii despre procesul intentat stomatologului. Au trecut aproape patru ani de când fosta concurentă de la iUmor acuză un medic stomatolog că ar fi drogat-o, apoi că a abuzat-o. Ultima decizie a fost în favoarea bărbatului, întrucât instanța a respins cererea Ștefaniei Costache ca inculpatul să fie arestat preventiv sau sub control judiciar.
„Mă așteptam la această decizie, atât eu, cât și avocații mei și este, de altfel, o decizie corectă. Nu există dubii în privința medicului stomatolog că ar vrea să fugă, s-a prezentat la fiecare termen al judecății.
A fost o încercare ușor extremă, să spunem, din dorința mea de a-l vedea într-un final închis înainte de pronunțarea sentinței, pentru că doamna procuror și-a menținut poziția pe care și eu și avocații mei o avem, și anume pedeapsa maximă cu executare, motiv pentru care noi gândindu-ne că ar putea să încerce să fugă din țară până se ia decizia de către judecătoare, am cerut și această măsură care a fost respinsă.
Suntem chiar surprinși de faptul că nu au respins și sechestrul pe bunuri, probabil au motive pentru care a rămas în pronunțare„, a spus Lolrelai la Antena Stars.
În ciuda acestei decizii, Lolrelai se așteaptă la un verdict favorabil ei, iar bărbatul să fie condamnat cu închisoare până la finalul anului. „Nu putem decât să așteptăm să vedem ce decizie va lua doamna judecător, să ne așteptăm, fără doar și poate, la un apel din partea inculpatului, pentru că nu cred că va lăsa lucrurile așa, apel despre care m-am interesat și ar trebui să nu dureze foarte mult având în vedere cat s-a lungit deja procesul. În principiu, până la sfârșitul acestui an de zile ar trebui să fie închis, și eu un pic mai fericită„, a mai spus Lolrelai.