În lunile de vară, plantele din grădină au nevoie de foarte multă atenție, mai ales când vine vorba despre udarea lor. Când temperaturile aerului sunt ridicate, plantele pot avea de suferit.
Pe lângă protejarea de boli și dăunători, plantele au nevoie și de hidratare corectă, astfel încât să se poată dezvolta conform. Din păcate, oricât de pasionați ar fi unii, ei pierd din vedere lucruri esențiale în creșterea și îngrijirea plantelor.
Unul dintre ele este momentul din zi cel mai potrivit pentru udarea plantelor. Ele nu trebuie hidratate când lumina este cea mai puternică și temperaturile sunt ridicate, ci seara sau dimineața devreme, cât este încă răcoare, iar solul nu este încă fierbinte.
Potrivit specialiștilor, cel mai bun moment pentru udarea plantelor este între 05:00 și 07:00, pentru că în acest interval plantele asimilează cel mai bine apa, dar și nutrienții din sol. De asemenea, udarea frunzelor trebuie să fie evitată, deoarece, în lumina soarelui, acestea ar putea dezvolta arsuri.
Udarea directă a frunzelor poate duce la dezvoltarea anumitor boli, așadar este mai bine ca plantele să fie udate la bază, astfel încât apa să ajungă direct la rădăcini. De asemena, udarea superficială poate încuraja dezvoltarea rădăcinilor la suprafață, făcând plantele mai vulnerabile la secetă. Este important ca udarea să se realizeze în jurul plantei, astfel încât apa să poată fi distribuită uniform.