Salariul minim 2024. Bogdan Hossu, preşedintele CNS – Cartel Alfa, a vorbit despre majorrarea salariului minim după negocierile tripartite. „Referitor la creșterea cu 12%, vă mărturisesc că noi am cerut să nu se mai facă trecerea de la 3300 la 3700, pentru că și prin eliminarea deductibilității creșterea era infimă pe net. Să nu uităm că salariații pleacă acasă cu net-ul, nu pleacă acasă cu brutul. Ținând cont de acest aspect, noi le-am propus mai bine rezolvarea reechilibrării sarcinii fiscale între angajator și angajat. De la 1 ianuarie, totalitatea taxelor sociale sunt suportate numai de către salariați.
Este un caz relativ unic pentru spațiul Uniunii Europene. Peste tot există un procent, undeva în 54% și 66%, adică până la două treimi, preluate de angajator, iar o cotă parte pe care o preia lucrătorul. În momentul în care noi avem taxele sociale numai în sarcina lucrătorilor, apare și un factor de demotivare a muncii. Când din 100 de lei plec acasă doar cu 54 de lei, evident că în momentul respectiv nu mi se mai pare tentant.
Vouchere de 1.600 de lei, ordinul a apărut în Monitorul Oficial DOCUMENTUL care schimbă regulile
Aici e o problemă a lipsei de expertiză a politicienilor. Majoritatea nu au expertiză economică și socială deosebită. Neplăcut este că au niște consilieri de aceeași teapă. Dacă aveau consilieri cu expertiză, aceștia trebuiau să le arate diferite consecințe”, a declarat Bogdan Hossu la DC News.
Reamintim că premierul Marcel Ciolacu a confirmat, luni, că salariul minim pe economie va crește în două etape, în urma unei decizii luate de coaliția guvernamentală. În cadrul unei vizite la Piața „16 Februarie” din București, Ciolacu a subliniat că salariul minim va fi majorat la 3.300 de lei de la 1 ianuarie 2024, urmând ca, de la 1 iunie, să ajungă la 3.700 de lei.
„Decizia privind salariul minim a fost luată în coaliție pe data de 15 decembrie. Nu îmi aduc aminte să fi fost altă decizie, luată împreună cu partenerii sociali și sindicatele, de către Guvern”, a declarat premierul, răspunzând acuzațiilor conform cărora liberalii nu ar fi fost consultați cu privire la această măsură.
Salariul minim 2024 În ceea ce privește cei 200 de lei neimpozabili, Ciolacu a explicat că această facilitate are caracter temporar și se va încheia pe 31 decembrie.
Prim-ministrul a fost solicitat ieri să răspundă și la criticile venite din partea PNL, conform cărora cheltuielile bugetare au crescut și ar trebui reduse. „Astăzi, la ora 15:00, l-am chemat pe domnul Boloș. Politica fiscală într-un stat normal o face ministrul Finanțelor, împreună cu Guvernul. Eu, Marcel Ciolacu, nu voi accepta ca activitatea Guvernului să fie coordonată și decisă în totalitate într-o coaliție politică”, a afirmat acesta, făcând indirect referire la modul în care PNL se raporta la foștii parteneri de guvernare, USR.
Ciolacu a subliniat că nu există o creștere a cheltuielilor, în afară de cheltuielile ocazionate de mutarea plății pensiilor pentru a fi acordate înainte de sărbătorile pascale. „Oameni buni, am mutat pensiile, e 0,5% din PIB. Ce vreți să vă spun că e o catastrofă când era ceva predictibil că vor crește cheltuielile mutând ca oamenii să își primească pensiile înainte de sărbătorile pascale?”, a declarat premierul.
Vouchere de 1.600 de lei, ordinul a apărut în Monitorul Oficial DOCUMENTUL care schimbă regulile
De asemenea, premierul a apărat decizia de a aloca fonduri pentru un sediu nou al Înaltei Curți de Casație și Justiție, subliniind necesitatea asigurării unui spațiu adecvat și sigur pentru această instituție.
Evoluția salariului minim în România
Majorarea salarială planificată pentru 2024, de 700 de lei, este la fel de mare cât majorarea totală înregistrată între 2004 și 2016. În 2004, salariul minim brut era de 310 lei, iar în 2016 a ajuns la 1.050 de lei.
Evoluția anuală a salariului minim brut în România este următoarea:
2004: 310 lei
2005: 330 lei
2006: 370 lei
2007: 390 lei
2008: 440 lei
2009: 600 lei
2010: 670 lei
2011: 700 lei
2012: 750 lei
2013: 800 lei
2014: 850 lei
2015: 900 lei
2016: 1050 lei
2017: 1250 lei
2018: 1450 lei
2019: 1900 lei
2020: 2080 lei
2021: 2230 lei
2022: 2350 lei
2023: 3000 lei
2024: 3300 lei (din ianuarie) și 3700 lei (din iunie)
În urma discuțiilor avute în cadrul Consiliului Național Tripartit, s-a stabilit ca din data de 1 iulie 2024 salariul minim pe economie să fie de 3.700 de lei. Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a spus că, legat de salariul minim brut garantat în plată, că trebuie respectată directivă europeană.
„Salariul minim pe economie se stabileşte prin negocieri în interiorul Consiliului Naţional Tripartit, acolo unde avem împreună reprezentanţii sindicatelor, reprezentanţii patronatelor şi reprezentanţii Executivului. Salariul minim pe economie, de la 1 iulie, este de 3.700 lei. În ceea ce priveşte salariul minim brut garantat în plată, avem directivă europeană. În ceea ce priveşte legea salarizării, avem jalonul 420 din PNRR. Absolut toate familiile ocupaţionale – şi aici, fie că vorbim de reprezentanţii sindicatelor, fie că discutăm despre angajatori – absolut toţi au fost consultaţi, astfel încât să cunoaştem specificul fiecărei familii ocupaţionale, specificul fiecărei funcţii, iar noua lege a salarizării să-şi îndeplinească obiectivul esenţial de a aduce echitate în sectorul public de salarizare”, a declarat presei ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura Oprescu.