Decizia luată de Gabriela Lucuțar după divorț. Ea și soțul ei, Romeo Constantin Lucuțar, și-au încheiat 20 de ani de căsnicie la notar, unde au avut de împărțit o avere de aproximativ 2,7 milioane de euro. Bărbatul a plecat cu 70 la sută din avere, iar „Regina Întunericului” a rămas cu firma de pompe funebre și cu cei trei copii.
Gabriela Lucuțar simte că a înflorit după ultimul eveniment din viața ei și speră să-și refacă viața sentimentală cât mai repede. „Acum, după ce am trecut prin divorțul ăsta, mă gândesc să organizez și evenimente pentru cei divorțați, nu doar înmormântări. Intenționez să-mi extind afacerea.
Vreau ca lumea să înțeleagă că, pentru mine, acest divorț nu este un motiv de tristețe, din contră este un motiv de fericire și chiar aș fi vrut să petrec, să-mi organizeze cineva un chef unde să mă simt bine.
Nu suntem nici la înmomântare, nici la parastas, viața merge înainte, nu plânge nimeni. Și chiar mă gândesc serios la treaba asta: să organizez evenimente pentru cei divorțați. Sigur voi avea clientelă!
Vreau să-mi refac viața cât mai repede. Eu acum mă simt ca la 20 de ani, și fizic și psihic. Mă simt mai frumoasă ca oricând! Așa că sunt sigură că există și cineva acolo pentru mine”, a declarat Gabriela Lucuțar, pentru Click.ro.