Iancu Sterp a răbufnit după declarațiile lui Zanni, când a fost întrebat de Măruță dacă pe Iancu l-ar fi văzut câștigător. Acesta a răspuns vehement cu „nu”, argumentându-și răspunsul.
„Foarte mișto și TJ numai că cu el am avut o răceală pe care nu am înțeles-o și nici nu mai vreau. Acum ne-am împăcat, dar nu vreau să mai zic nimic. Iancu nu, niciodată (n.r. nu ar fi putut să câștige), el s-a ascuns în spatele Războinicilor. Eu dacă sunt lider la Faimoși, nu puteam să mă ascund în spatele lor și să-i las pe ei să lupte și eu să zâmbesc din spate.
Mereu m-am pus în fața lor, i-am protejat, ceea ce Iancu nu a făcut. El a zâmbit când Maria Chițu a plecat, la Ștefania Ștefan la fel. Păi dacă tu nu mori pentru echipa ta, cum pot eu să te iau drept adversar adevărat?”, a spus Zanni.
Fratele lui Culiță spune că a fost cuprins de furie în momentele în care a auzit declarațiile făcute de Zanni, însă nu vrea să reacționeze la nervi.
„Nu aveam cum să nu vă arăt și trofeul meu, care este verde (n.r. logodnica lui), care înseamnă noroc și cea mai înaltă valoare pentru mine. Pe strada noastră este tot furtună, dar o să iasă soarele, pentru că suntem optimiști.
Doar ce ne-am uitat la emisiunea lui Măruță la care a fost Zanni acum și nu vreau să reacționez sub puterea impulsului la ce a vorbit, dar o să dezbatem asta, nu vreau să mai vorbesc acum despre Survivor.
Mergem înainte, pentru că noi suntem niște oameni care ori câștigăm, ori învățăm. Sper doar că lumea cerebrală vede ce înseamnă să fii drept, onest, să respecți și ce înseamnă să nu faci lucrurile astea. Nu vreau să jignesc pe nimeni, pentru că sunt un pic furios pe dinăuntru și mai bine îmi văd de treaba mea.”, a declarat Iancu Sterp în cadrul propriul său vlog.