Se aplică în toate supermarketurile şi toate buticurile de la 1 iulie. Această măsură este decisă de UE

Din iulie 2024, sticlele din plastic vor putea fi vândute doar dacă au capace ce rămân atașate și după deschidere.
Filip Stan
07 iun. 2024, 07:22
Se aplică în toate supermarketurile şi toate buticurile de la 1 iulie. Această măsură este decisă de UE
Decizie radicală luată de UE! Care sunt lucrurile care vor dispărea complet de pe rafturile supermarketurilor

În curând, toate capacele vor fi „atârnate” de gâtul sticlei, pentru că se apropie termenul limită al UE de 1 iulie. Este vorba despre Directiva europeană 2019/904 privind limitarea impactului unor produse de plastic asupra mediului. Aplicarea acesteia în România a fost dispusă prin OG 6/2021.

În România, măsura a fost deja aplicată de companii care vând băuturi răcoritoare în ambalaje PET. Noul sistem de închidere al sticlelor din plastic a fost anunțat de Coca-cola, din 2023, de exemplu. Iar în alte, țări, sistemul este în vigoare de câțiva ani.

Coca-Cola adaugă chiar și o bandă de plastic suplimentară pentru a împiedica demontarea capacului în anumite state membre UE. Alți producători vor avea timp până la 1 iulie să facă același lucru.

De la 1 iulie toate capacele trebuie „să atârne” de gâtul sticlei. De ce s-a luat această măsură?

La articolul 6 al ordonanței, se precizează și termenul de la care sticlele din plastic pot fi vândute doar dacă au capace ce rămân atașate după deschidere. Măsura dispusă de UE are în vedere o mai bună reciclare a PET-urilor, inclusiv a capacelor din plastic ale acestora.

ReturRo lansează o aplicaţie pentru magazinele care colectează ambalaje în programul Sistemului de Garanţie-Returnare

”Din iulie 2024 produsele din plastic de unică folosință ale căror dopuri și capace sunt din plastic pot fi introduse pe piață numai dacă dopurile și capacele rămân atașate de recipiente în timpul etapei de utilizare preconizată a produselor.

Aceste produse sunt recipientele pentru băuturi cu o capacitate de până la trei litri, și anume:

  • recipientele utilizate pentru a conține lichide, cum ar fi sticlele pentru băuturi, inclusiv dopurile și capacele acestora
  • și ambalajele de băuturi compozite inclusiv dopurile și capacele acestora.

Nu intră în această categorie recipientele din sticlă sau metal cu dopuri și capace din plastic sau recipientele pentru băuturi destinate și utilizate pentru alimentele destinate unor scopuri medicale speciale”, prevede articolul menționat.

Motivul care stă la baza întregului fenomen este că ONU a stabilit ca obiectiv reducerea poluării globale cu 80% până în 2040.

Deși ideea este fără îndoială utilă și eficientă, există și un revers al medaliei. Mulți consumatori au raportat că urăsc în mod deosebit aceste capace, deoarece fac dificil să savurezi o băutură din sticlă.

Sunt sigur că și cititorii noștri cumpără din ce în ce mai des băuturi răcoritoare, apă minerală, lapte și sucuri cu capace care necesită mult efort pentru a fi deșurubate. Dar există un motiv pentru care acest capac blestemat trebuie să rămână atașat de sticlă.

O normă a UE spune că capacele trebuie să rămână atașate de ambalaj după ce produsul a fost deschis, pentru a nu deveni deșeuri de plastic separate.

Dacă sticlele goale returnabile ţi-au fost respinse de aparat, trebuie să ştii că există cel puţin trei aspecte de care trebuie să ţii cont data viitoare, pentru a-ţi putea lua banii pe garanţie.

Majoritatea problemelor se dovedesc a fi de natură tehnică sau logistică, astfel încat se poate ajunge în situația ca automatele de colectare a sticlelor goale să refuze primirea ambalajelor SGR.

Vouchere de vacanţă 2024. Greşeala de pe Facebook sau OLX care te lasă fără banii de concediu

Cel mai des întâlnite situații sunt cele în care RVM-urile (automatele de colectare) fie nu recunosc ambalajele, fie capacitatea lor de colectare a fost deja atinsă.

Dacă această din urmă situație poate fi remediată relativ ușor, prin punerea la punct a logisticii legate de colectarea ambalajelor de administratorul SGR

Părerile clienților au fost împărțite. Unii spun că dopurile sticlelor sunt mai greu de desfăcut și încurcă la utilizare, alții consideră că orice măsură pentru reducerea poluării mediului este binevenită.

Prin faptul că dopurile rămân atașate la sticlele din plastic după utilizare, se facilitează procesul de colectare și reciclare a ambalajelor PET și a capacelor acestora.

Poluarea cu plastic la scară planetară se agravează tot mai mult, spun specialiștii de mediu, potrivit Agerpres. Producţia anuală a crescut de peste două ori în ultimii 20 de ani, ajungând la 460 de milioane de tone. S-ar putea tripla până în 2060 dacă nu se ia nicio măsură. În acelaşi timp, doar 9% din materialele plastice sunt reciclate.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Anunț important pentru toți cei care au contract cu PPC, Hidroelectrica, E.ON sau Engie. Totul e gratuit și se poate face în câteva minute
Capital.ro
S-a dat ordin în România. Au fost activate mecanismele de urgenţă. Interzis de astăzi, 11 aprilie
Playtech.ro
Detaliu cumplit! Cine era familia din elicopterul prăbuşit, de fapt? Părinţii erau celebri, imaginea de dinainte de impact
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Americanii se pregătesc pentru momentul în care haosul va cuprinde lumea
wowbiz.ro
Ioana Tufaru este însărcinată la 48 de ani! Fiica Andei Călugăreanu a dat vestea, în premieră, pentru WOWbiz. Cum a aflat că va mai avea un copil? „Sper să pot să duc sarcina până la capăt”
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Doliu în presă. A murit un mare jurnalist. Mesaj emoționant de adio
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Cine e Georgiana Lobonț. Biografie, CV și familie. Cum a ajuns pe culmile succesului și câți copii are artista
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Doliu imens. S-a stins cea mai frumoasă femeie. A fost o stea a lumii: Eleganță, forță și frumusețe
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Călin Georgescu se întoarce! Declarații delirante despre CINE ar controla ”tot sistemul” din România. Readuce în actualitate tema ieșirii României din UE și NATO!
MediaFlux
Prăbuşirea pensiilor publice: Românii vor primi doar 30% din salariu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
A fost lăsată de izbeliște Elena Lasconi de susținătorul din umbră?