Spitalului Floreasca a transmis un punct de vedere cu privire la acuzațiile despre un posibil angajat care îi vindea medicamente lui Vlad Pascu în scopul senzațiilor halucinogene.
Vlad Pascu, șoferul drogat care a ucis doi studenți în stațiunea 2 Mai, vara trecută, a mărturisit în instanţă că era alimentat cu pastilele de oxicodonă, un drog de două ori mai puternic decât heroina, de un traficant poreclit „Doctorul”, ce lucrează la Spitalul Floreasca pe post de farmacist. În replică, Spitalului Clinic de Urgență București a făcut o serie de clarificări.
„Spitalul nu a achiziționat produsele Oxycodona și Xanax. Spitalul are implementate, conform legii, măsurile de securitate fizică și procedurală în ceea ce privește medicația în general și medicația specială în particular. Acest lucru a fost constatat și de comisia care a verificat tot ceea ce este legat de medicația specială (din care fac parte si substanțele opiacee), după tentativa de efracție în farmacia spitalului de la finele anului trecut. Cu acest aspect nu s-au sesizat abateri de la legislație și nici lipsuri din gestiune ale acestor substanțe.
Totodată, domnul doctor Bogdan Oprița, șeful Departamentului UPU SMURD și purtătorul de cuvânt al Spitalului spune că: „Indiferent care este profesia acestui posibil angajat al spitalului (uneori menționat ca supranumit „doctorul”, alteori spunâdu-se că este doctor) suntem primii care dorim aflarea adevărului. În acest sens, Spitalul Clinic de Urgență București vă asigură că va coopera deplin cu instituțiile abilitate dacă va fi solicitat.
De asemenea, șeful Secției Clinice ATI2 – Toxicologie, Conferențiar Universitar Doctor Radu Țincu precizează: „De când lucrez în acest spital nu a existat oxycodonă achiziționată de farmacia spitalului. În acest sens, niciodată în spital nu s-a utilizat această substanță”, a transmis SCUB într-un comunicat de presă.
Ceea ce spun reprezentanții spitalului se contrazic, însă, cu mărturiile lui Vlad Pascu din intanță. Tânărul teribilist susține că îl cunoaște de mulți ani pe traficantul de la Spitalul Floreasca și că nu o dată i-a furnizat droguri.
„L-am cunoscut când aveam 15 ani. Îl știa și Maru. Eu luam de la „doctor” Xanax. Știu că lucra la Floreasca. M-am dus chiar la spital o dată, m-a băgat pe un hol și apoi, într-un cabinet. Avea halat de medic și mască medicală la gură. În seara de 13 aprilie, „doctorul” mi-a adus cele 40 de pastile de oxicodonă, la mine acasă. El era foarte precaut și nu a intrat la mine în casă. Mă vedeam cu el, de obicei, la hotel sau în fața casei mele”, a mai mărturisit Vlad Pascu.
Citește și: Dealerul lui Vlad Pascu, care a intrat ilegal în Spitalul Floreasca, scapă de închisoare