Rezultate alegeri 2024: PSD vrea 23 de Consilii Judeţene, iar PNL mizează pe 17-18

ALEGERI LOCALE 2024 - PSD şi-a propus să câştige preşedinţia a 23 de Consilii Judeţene, iar PNL mizează pe 17-18 consilii. Ce Consilii Judeţene sunt disputate intens. Şapte judeţe şi-ar putea schimba culoarea politică
Filip Stan
07 iun. 2024, 08:45
Rezultate alegeri 2024: PSD vrea 23 de Consilii Judeţene, iar PNL mizează pe 17-18

Rezultate alegeri 2024: PSD şi-a propus să câştige 23 de Consilii Judeţene la alegerile locale de duminică, cu trei mai multe decât are în prezent, în timp ce liberalii speră să obţină 17 Consilii Judeţene, câte deţine şi astăzi, susţin surse din conducerea coaliţiei pentru News.ro. UDMR ar urma să deţină controlul politic în Harghita, Covasna, Mureş şi Satu Mare, în timp ce Alianţa Dreapta Unită (ADU) se luptă cu şanse pentru şefia unui singur judeţ: Timiş. Sunt şapte judeţe care şi-ar putea schimba culoarea politică: Maramureş, Neamţ, Botoşani, Vrancea, Timiş, Caraş-Severin şi Prahova.

Rezultate alegeri 2024: PSD numără în acest moment 20 de preşedinţi de Consilii Judeţene. La alegerile de duminică, social-democraţii şi-au propus să obţină trei judeţe în plus. ”Pe lângă ce avem acum, candidaţii noştri pleacă favoriţi în Maramureş, Timiş şi Vrancea. La Prahova ne batem de la egal la egal cu Iulian Dumitrescu, iar la Caraş-Severin încercăm să-l dăm jos pe Dunca”, susţin surse din conducerea PSD pentru News.ro.

La Maramureş, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean, liberalul Ionel Bogdan, a decis să candideze la Primăria Baia Mare, o mutare care a stârnit stupoare în interiorul PNL.

Nicolae Ciucă, despre miza alegerilor: „Sper ca rezultatul pe București să fie unul cât se poate de bun, îmi doresc foarte mult să câștigăm Sectorul 1”

”Când Ionel Bogdan a anunţat la partid că lasă Consiliul Judeţean pentru primărie, Nicolae Ciucă şi-a pierdut calmul. Era mult mai important judeţul, genera mai multe voturi pentru partid. Oraşul Baia Mare e cât un cartier din Cluj sau Bucureşti”, susţine unul dintre liderii liberali. Din partea PSD, la Consiliul Judeţean Maramureş va candida Gabriel Zetea, cel care a mai condus judeţul între 2016 şi 2020. Astfel, PNL ar urma să obţină fotoliul de primar, rămas liber după arestarea lui Cătălin Cherecheş, în timp ce partenerii de coaliţie s-ar impune la Consiliul Judeţean.

De asemenea, PSD mizează pe o victorie şi la CJ Timiş, acolo unde social-democratul Alfred Simonis candidează cu susţinerea ambelor partide din coaliţia de guvernare. În schimb, PSD îl susţine la Primăria Timişoara pe liberalul Nicolae Robu. Actualul preşedinte al CJ Timiş, Alin Nica, a fost exclus din PNL şi candidează la alegerile de duminică din partea alianţei USR-PMP-Forţa Dreptei. ”Avem şi mulţi primari, avem şi susţinerea PNL, deci Simonis pleacă favorit. Problema e mai degrabă la Primăria Timişoara, unde Fritz are prima şansă. Bătălia va fi una strânsă şi la judeţ, şi la Timişoara”, susţin surse din coaliţie. Liderii USR speră într-o dublă victorie. ”Cu puţină şansă, putem câştiga şi Primăria Timişoara, şi Consiliul Judeţean. Ar fi o victorie mai mult decât simbolică să învingem PSD exact la Timişoara. Totul depinde de mobilizarea la vot”, susţin sursele citate. De altfel Timiş este singurul judeţ pe care Alianţa Dreapta Unită şi l-ar putea revendica. Deşi USR conduce în prezent oraşe mari ca Timişoara, Braşov şi Bacău, sunt şanse infime ca ADU să câştige un alt Consiliu Judeţean în competiţie cu PSD şi PNL.

https://www.news.ro/Conducerea PSD mai ţinteşte şi Consiliul Judeţean Vrancea, condus de Marian Oprişan timp de 20 de ani (2000-2020). La alegerile din urmă cu patru ani, liberalul Cătălin Toma a reuşit să câştige şefia Consiliului Judeţean punând capăt”hegemoniei” lui Oprişan. La începutul acestui an, Cătălin Toma a decedat, iar funcţia a rămas vacantă. La alegerile de duminică, din partea PSD nu va candida Marian Oprişan, aflat în relaţii reci cu liderul PSD Marcel Ciolacu. În competiţia pentru Consiliul Judeţean, social-democraţii îl susţin pe Nicuşor Halici, fost parlamentar şi fost prefect al judeţului până în urmă cu două luni. Liberalii încearcă să recâştige Consiliul Judeţean prin Dragoş Ciobotaru, primarul unei comune din Vrancea, ales în 2020 cu 93% din voturi.

Mai sunt două judeţe în care liderii PSD calculează că s-ar putea impune printr-o conjunctură favorabilă. La Prahova, liberalul Iulian Dumitrescu candidează pentru un nou mandat, deşi în acest moment este sub control judiciar într-un dosar de corupţie şi nu-şi poate exercita mandatul de preşedinte al Consiliului Judeţean. În ciuda problemelor cu Justiţia, liberalii susţin că Iulian Dumitrescu va câştiga judeţul fără probleme. ”Au mai venit încă şapte primari la PNL. Noi astăzi avem şi Comarnicul, şi Câmpina, şi Breaza, comunităţi mari. Plus din 11 oraşe, 9 oraşe sunt la noi”, a spus prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan la Prima TV. De partea cealaltă, PSD a ”transferat” şase primari de la PNL înaintea campaniei şi l-a aruncat în lupta pentru pentru şefia CJ Prahova pe inginerul Virgiliu Daniel Nanu, fost prefect al judeţului, funcţie din care a demisionat pentru a candida la locale.

Schimbare-şoc a cotelor la pariuri pentru alegerile locale 2024. Clotilde Armand nu mai este favorită la Sectorul 1

La Caraş-Severin, social-democraţii încearcă să profite de tensiunile din tabăra liberală. Candidatul PNL este Romeo Dunca, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean, favorit în sondajele locale. Totuşi, Dunca este în relaţii reci cu Marcel Vela, preşedintele filialei PNL Caraş-Severin, susţin surse politice pentru News.ro. ”Sorin Grindeanu ne-a spus la partid că surpriza acestor alegeri ar putea veni de la Caraş”, susţin surse din conducerea PSD. Candidatul social-democrat este deputatul Silviu Hurduzeu, fost preşedinte al CJ Caraş-Severin între 2016 şi 2020. Practic, se repetă confruntarea din urmă cu patru ani, când Romeo Dunca l-a învins pe Hurduzeu.

Aşadar, în cel mai bun scenariu posibil, PSD ar putea câştiga 25 de Consilii Judeţene. Însă nu toţi liderii locali PSD îşi vor putea păstra mandatele. Spre exemplu, liberalii îşi revendică deja judeţul Neamţ, condus momentan de social-democratul Ion Asaftei, după condamnarea lui Ionel Arsene, fugit între timp din ţară. ”La Piatra-Neamţ avem un primar care va câştiga lejer al doilea mandat, Andrei Carabelea, şi pe acest elan vom reuşi să obţinem şi Consiliul Judeţean, prin George Lazăr”, susţin surse din PNL. La Botoşani este un scenariu similar. Doina Federovici, preşedintele Consiliului Judeţean, nu a mai intrat în competiţia pentru al doilea mandat. În locul său, PSD l-a aruncat în luptă pe senatorul Lucian Trufin, care se va confrunta cu liberalul Valeriu Iftime, patronul echipei de fotbal FC Botoşani. Atât surse din PSD, cât şi din PNL susţin că Iftime este favorit pentru a conduce judeţul în următorii patru ani.

În concluzie, din zestrea de 17 judeţe, PNL va pierde sigur CJ Timiş, cedat partenerilor din PSD. De asemenea, liberalii ar mai putea rămâne fără Maramureş, unde favorit pleacă Gabriel Zetea. Pe de altă parte, liberalii ar putea câştiga două judeţe din Moldova: Neamţ şI Botoşani. Aşadar, PNL ar putea rămâne tot cu 17 Consilii Judeţene, cât are în prezent. ”Dacă vom câştiga la Vrancea, vom obţine 18 Consilii Judeţene, deci un rezultat mai bun decât în 2020. Avem şi un scenariu negativ, în care am putea obţine doar 14 Consilii Judeţene. Asta ar însemna să pierdem Timiş, Maramureş, Vrancea, Prahova şi Botoşani, însă e un scenariu foarte puţin probabil”, conchid sursele citate.

Votul pentru Consiliile Judeţene de duminică ar putea aduce un rezultat identic cu cel din 2020. PSD ar putea obţine 20 de mandate: ar câştiga Maramureş şi Timiş, dar ar pierde Neamţ şi Botoşani. ”Noi ne-am propus să câştigăm 23 de judeţe. Cu siguranţă vom avea cel puţin 20”, susţine unul dintre liderii PSD. PNL ar rămâne cu 17 mandate: ar pierde Timiş şi Maramureş în detrimentul PSD, însă ar compensa cu Neamţ şi Botoşani. Iar UDMR şi-ar păstra cele patru judeţe pe care le controlează politic în acest moment: Harghita, Covasna, Mureş şi Satu Mare. Singurul judeţ în care formaţiunea maghiară ar putea fi învinsă este Satu Mare, unde liberalul Adrian Cozma se luptă umăr la umăr cu actualul preşedinte al Consiliului Judeţean, Pataki Csaba.

”La Satu Mare, Cozma le-a cerut celor din PSD să nu-şi pună candidat, pentru a nu diviza voturile românilor. Însă Marcel Ciolacu a fost convins de Kelemen Hunor să meargă cu un candidat propriu. Astfel, Cozma s-a reorientat către AUR. L-a convins pe George Simion să nu pună candidat pentru Consiliul Judeţean, iar Simion a acceptat şi a anunţat că-l susţine pe Cozma”, explică surse din coaliţia de guvernare.

DailyBusiness
Cum a reușit să domine alegerile Călin Georgescu. Rețeaua secretă și sofisticată construită pe TikTok
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Dezvăluire bombă! Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: “Nole a fost primul om care m-a dus într-un bar!”
Capital.ro
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă dispariția televiziunii!”
Playtech.ro
Ce înseamnă rusofil și legionar, cuvintele pe care le-au căutat românii pe Google după ce l-au votat pe Călin Georgescu
DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Rezultate parțiale turul 1. Georgescu a sărit în vârf, Ciolacu și Lasconi se luptă pentru locul doi
Adevarul
Rusia a livrat Coreei de Nord un milion de barili de petrol, arată imagini din satelit
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Bianca Drăgușanu s-a afișat deja cu un alt bărbat. Cine este cel alături de care vedeta face paradă
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
kanald.ro
Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale 2024. Ce avere are candidatul independent
Cancan.ro
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
stirilekanald.ro
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
substantial.ro
Doi muncitori surprinși sub un mal de pământ în Brăila: un deces și un rănit grav
MediaFlux
CUM a AJUNS CĂLIN GEORGESCU în TURUL II! BECALI a EXPLICAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”