Udrea: Alte ţări au constituţii simple, la noi trebuie scris şi ce au voie să mănânce parlamentarii

Deputatul PDL Elena Udrea declară că i se pare "jenant" modul în care parlamentarii lucrează la Constituţie şi că, în timp ce alte ţări au constituţii simple, în România "trebuie scris şi ce au voie să mănânce parlamentarii", numai pentru ca "unii vor să fie iniţiatori de articole".
Romania TV
07 iun. 2013, 20:45
Udrea: Alte ţări au constituţii simple, la noi trebuie scris şi ce au voie să mănânce parlamentarii

Deputatul PDL Elena Udrea a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Sfântu Gheorghe, că USL încearcă să elaboreze o Constituţie în funcţie de interesele de moment pe care le are, informează Mediafax.

„Am avut o astfel de experienţă, în 2003, când Năstase şi-a făcut propria Constituţie. Acum, USL practică exact acelaşi tip de acţiune, respectiv încearcă să facă o Constituţie după interesul său de moment”, a spus Udrea.

Deputatul democrat-liberal susţine că PDL a decis boicotarea referendumului pentru Constituţie în primul rând pentru că nu se ţine cont de voinţa poporului, exprimată în 2009, apoi pentru că reprezentanţii puterii „nu vor să respecte dreptul de a vota al românilor care trăiesc în afara a ţării”.

„Sunt şi alte articole cuprinse în proiectul de Constituţie care se referă fie la îngrădirea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, fie sunt prevederi inutile, care sunt introduse doar pentru că unii vor să fie iniţiatori de articole. Cert este că este o acţiune derizorie a USL. Pentru proiectul pentru care s-au angajat reprezentanţii puterii, este jenant modul în care se lucrează”, a afirmat politicianul democrat-liberal.

„Îşi bat joc, alte ţări au constituţii simple, dar la noi trebuie să scriem acolo şi ce au voie să mănânce parlamentarii. Plus că mi se pare că Parlamentul merge în forţă. Atâta aroganţă din partea unora care au intrat în Parlament, fără să îi ştie nimeni, oameni cu dosare penale…. parlamentari care au muncit 36 de zile în şase luni. E o instituţie fără credibilitate din cauza activităţii pe care o desfăşoară şi acum vine şi încearcă să se impună în faţa voinţei poporului”, a conchis Udrea.

Comisia de revizuire a Constituţiei a respins, joi, amendamentul formulat de PDL pentru introducerea noţiunii de Parlament unicameral în Legea fundamentală, majoritatea membrilor acestui for exprimându-se pentru menţinerea sistemului bicameral. Amendamentul PDL – „Parlamentul este alcătuit dintr-o singură Camera” – a întrunit un singur vot „pentru”, al deputatului PDL Valeria Schelean, două abţineri din partea membrilor PPDD şi 15 voturi „împotrivă”, ale PSD, PNL, UDMR şi minorităţilor naţionale.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Imagini din culise, care nu s-au difuzat la TV! Ce a putut face Gina Pistol după ce Smiley a pierdut finala Vocea României
Fanatik.ro
Adevărul despre relația dintre Cristela și Călin Georgescu. Cum s-au cunoscut, de fapt
Capital.ro
Avertisment pentru toți cei care țin banii la saltea. Ce trebuie să faceți cu numerarul. E obligatoriu
Playtech.ro
Câte pahare de vin se beau la masa de Crăciun, de fapt. Greșeala pe care o fac aproape toți românii
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Spionii lui Gigi Becali au descoperit un triunghi amoros la FCSB: Ngezana i-a furat colegului iubita româncă
wowbiz.ro
Karmen și Bogdan Căplescu, din nou împreună?! Cum au fost surprinși, după divorț
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
S-a împlinit visul de decenii al românilor. O șansă unică pentru actuala generație
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
A început Jubileul din 2025! Papa Francis a inițiat ceremonia de deschidere a Anului Sfânt
Cancan.ro
Vești PROASTE pentru românii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva lui înainte de Crăciun. Fostul ministru: „Sărbătorim în familie”
substantial.ro
Avion al Azerbaijan Airlines, căzut de Crăciun, suspectat de probleme legate de apărarea antiaeriană
MediaFlux
MILIOANE de PENSIONARI au primit MAJORĂRI! ANUNȚ privind RECALCULAREA PENSIILOR
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Misterul sărbătoririi numelor de Cristian și Cristina: Tradiție sau confuzie?