Gabriela Cristea a dezvăluit că din cauza furtunii a curs apă peste tot. Mai mult decât atât, a căzut și curentul.
„A venit potopul, fraților. Am pus ligheanul ca pe vremea lui mam’ mare. A curs apă peste tot. Mă sună vecinii «ce ați pățit, cum ați pățit?» A venit potopul. Bărbatul meu a făcut curățare la piscină, a pus apă proaspătă. Nu mai pot, eu în continuare nu pot să mă mișc din cauza pneumoniei. Noroc că se ocupă el și strânge tot ce trebuie strâns. Am închis toate geamurile, ne sufocăm de căldură în casă că e umezeală. A căzut și curentul ca să fie treaba treabă”, a spus Gabriela Cristea pe Facebook.
După ce a terminat de curățat toată terasa, împreună cu soțul ei, Tavi Clonda, fetele au chemat-o să-i arate că a plouat chiar și în camera lor.
„La noi s-a anunțat abia mâine, aveam avertizare și uite că ne-a luat astăzi pe nepregătite. Am strâns tot. Am închis tot pe sus pe la noi. Vai, a plouat și în camera fetelor. După ce am alergat în toată casa, să strângem, să punem, ideea e că bine că s-a întâmplat acum, că suntem cu casa în reparații, ca să știm pe unde trebuie reparat. După ce ne-a alergat toată ploaia asta, ne-am liniștit și noi. E piscina plină ochi. Dar s-a făcut un pic de răcoare. Se mai întâmplă și din astea, fraților, atunci când stai la casă”, a mai spus prezentatoarea TV.