Astăzi, creierul oamenilor este de trei ori mai mare decât al primilor noştri strămoşi. Cu cât a crescut creierul, cu atât şi capul nostru s-a mărit, iar trăsăturile au devenit mai…plate.
Cercetătorul Nickolay Lamm, alături de dr. Alan Kwan de la Universitatea Washington au reuşit să simuleze pe computer cum vom arăta noi în următorii 100.000 de ani.
Dr. Kwan crede că cheia evoluţiei noastre va fi controlul nostru asupra corpului pentru a-l adapta la nevoiile biologice. O dată cu dezvoltarea ingineriei genetice, „soarta feţei umane va fi determinată de preferinţele noastre”, spune dr. Kwan, în timp ce creierul se va mări.
Întrucât oamenii vor putea controla trăsăturile fizice, faţa noastră va avea caracteristici care astăzi sunt găsite mai atrăgătoare: un nas drept, ochi mari şi o simetrie perfectă. Dr. Kwan crede că ochii vor creşte incredibil de mari, dacă oamenii vor coloniza sistemul solar şi vor trăi în zone mai îndepărtate de Soare, unde va fi mai puţină lumină.
Pielea noastră va fi mai pigmentată pentru a preveni leziunile provocate de radiaţiile solare, nările vor fi mai largi, pentru a respira mai bine, iar părul va fi mai des, pentru a preveni pierderea căldurii.
În afara transformărilor practice, vor exista cele cosmetice, care vor putea fi stabilite de părinţi. Ei vor alege trăsături precum culoarea ochilor sau a părului.
Oamenii peste 20.000 de ani
Oamenii peste 60.000 de ani
Oamenii peste 100.000 de ani