Radu Mihaiu cere intervenţia BEC şi renumărarea voturilor! „Aceasta era secția pe care majoritatea PSD din BES Sector 2 nu a vrut să o mai analizeze. Și ne-au respins politic cererea de renumărare. Deși comisia de numărare a recunoscut eroarea. În scris. Ce s-a întâmplat: luni, la ora 7 dimineața, după peste 24 de ore de stat în secție, membrii comisiei de numărare au transcris din greșeală 333 de voturi în dreptul doamnei Bughiu, în loc să fie în dreptul meu. Și 47 în dreptul meu, în loc să le treacă la doamna Bughiu. De altfel, e singura secție unde doamna Bughiu are un număr așa de mare de voturi. O eroare care poate fi ușor verificată, prin renumărarea voturilor din acea secție”, a scris Radu Mihaiu pe Facebook.
Acesta susţine că eroarea comisiei nu e greu de înțeles: „Comasarea alegerilor a transformat acest scrutin într-un coșmar pentru delegați. Unii au stat și 40 de ore! Au avut de numărat buletine din 5 tipuri de alegeri și s-au strecurat nepermis de multe erori. Ce nu e de înțeles e de ce nu vrea PSD să avem o numărătoare corectă. Cer Biroului Electoral Central să intervină la Sectorul 2. În anul 2024 ar fi o rușine să avem alegeri puse sub semnul întrebări în asemenea hal. Și să nu se lase influențat de AEP sau alte forțe politice”.