Adi Despot a reacționat după ce concertul mult așteptat al trupei britanice Coldplay în România s-a transformat într-un eveniment marcat de controverse.
Oamenii au fost iritați la culme pentru că un cântăreț de manele a urcat pe scenă în timpul spectacolului și a cântat. Mult nu a apucat să cânte, deoarece huiduielile se auzeau mai tare decât timbrul său vocal.
Te-ar putea interesa și Scandal-monstru la concertul Coldplay! 60.000 de oameni l-au huiduit pe Babasha, un manelist invitat să cânte în cadrul spectacolului susținut de trupa britanică. Concertul a fost oprit timp de mai multe minute
Adi Despot a scris pe Facebook trei lucruri legate de mult așteptatul concert Coldplay și „surpriza” pe care solistul trupei Coldplay, Chris Martin, le-a făcut-o fanilor.
„Cea mai bună pe care am auzit-o e ca ”au venit Coldplay și, în zi de sărbătoare, în loc să prezinte prinților soția noastră, au prezentat amanta!”, începe postarea de pe rețeaua socială a solistul trupei Vița de Vie.
„Live & learn, corporate earthlings, care este cu adevărat valoarea trendului Youtube și, în general, a mult doritelor cifre pe care le produce un artist de moment în digital, singura unitate de măsura pe care o aveți la îndemână”, a adăugat Adi Despot.
Chris Martin spunea că, înainte de acest concert, ştiind că vine la noi în țară, a căutat să vadă ce artişti avem şi a găsit foarte mulţi pe care îi apreciază.
Apoi, pe scenă a urcat un cântăreț de manele, Babasha, care a cântat în mijlocul huiduielilor și fluierăturilor publicului.
„Cât despre Babasha, bravo, dude! Să cânți cum ai făcut-o, în fata unui stadion care te huiduie, it’s so fckn rock’n roll încât n-are cum să nu fie bine. Ba chiar te invidiez că nu am fost eu în locul tău, să mă scald în oceanul ăla de ipocrizie”, a scris artistul.
Mulți spectatori s-au înfuriat la culme și au început să strige să se dea jos de pe scenă, în timp ce alții au părăsit stadionul dezamăgiți.
Incidentul a stârnit întrebări legate de gestionarea așteptărilor publicului și de integrarea diverselor genuri muzicale într-un concert internațional de prestigiu.
Coldplay a susținut pe 12 iunie primul concert în România. Concertele Coldplay din București, programate pentru 12 și 13 iunie, au generat un interes extraordinar, fiind sold-out în scurt timp, stabilind astfel un nou record pentru spectacolele de muzică live din România.