Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, pentru joi, o atenţionare Cod galben privind temperaturi ridicate, disconfort termic ridicat.
”În intervalul menționat, în Muntenia, în sudul Olteniei și în zona continentală a Dobrogei se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată, maximele se vor situa în general între 30 și 34 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) situându-se în jurul valorii de 80 de unități”, a transmis ANM.
O altă atenţionare Cod galben, însă privind instabilitate atmosferică, va fi în vigoare de joi, de la ora 17.00, până vineri, la ora 6.00.
”În intervalul menționat, în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Transilvaniei și jumătatea sudică a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii (rafale în general de 55…70 km/h), precum și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.
Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în celelalte regiuni”, a mai transmis ANM.