Gestul făcut selecționerul României nu a fost trecut cu vederea de presa internațională.
”Pentru domnul Edi Iordănescu a contat foarte mult și că există o biserică ortodoxă, pentru că ei sunt o familie credincioasă”, a declarat Protosinghel dr. Ghelasie Păcurar la Pro TV.
„Hristos s-a înălţat, e sărbătoare mare!”, a spus Edi Iordănescu la ieşirea din lăcaşul de cult, în timp ce ţinea în mână o icoană sfințită, pe care i-a dăruit-o preotul Păcurar.
Pe de altă parte, gestul lui Iordănescu de a se ruga la biserică pentru victorie a fost interpretat cu sarcasm de presa iberică. Jurnaliștii din Spania sunt de părere că arma secretă a României, de la EURO 2024, este încrederea în Dumnezeu.
”Echipa tricoloră se va agăța de religie pentru a încerca să surprindă. România, cu lotul cu cea mai slabă valoare de piață de la EURO 2024, echivalentă cu a unor echipe precum Getafe, Granada sau Mallorca, este una dintre cele mai slabe echipe de la CE.
Cu toate acestea, au o armă secretă: își pun speranțele în Dumnezeu și nu este un clișeu! Wurzburg, orașul în care se pregătește echipa tricoloră, are o biserică ortodoxă. Această parohie, condusă și de părintele român Ghelasie Păcurar, a primit în urmă cu câteva luni aprobarea de a aduna comunitatea ortodoxă română din zonă. Antrenorul Edward Iordănescu este un om foarte religios. Acesta ar putea fi motivul pentru care România se află acolo. ‘Cred 100% în Dumnezeu. Mă rog dimineața, seara și înainte de fiecare meci’, a recunoscut Edward Iordănescu. Părintele Păcurar speră să binecuvânteze lotul României înainte de startul EURO”, a scris publicația spaniolă as.com, citată de as.ro
Iordanescu e născut pe 16 iunie, așa că o victorie a românilor ar fi cel mai mare cadou pe care l-ar putea primi de ziua de naștere.
”Noi trebuie să jucăm cu toții atât pentru Mister, cât și pentru noi, și pentru România, bineînțeles”, a spus și Nicușor Bancu.
17 iunie, ora 16:00: România – Ucraina (Munchen)
22 iunie, ora 22:00: Belgia – România (Koln)
26 iunie, ora 19:00: Slovacia – România (Frankfurt)
PORTARI: Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 21/0), Horațiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania, 11/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0));
FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 17/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 7/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 17/0), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia, 2/0), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 20/1), Ionuț
NEDELCEARU (Palermo | Italia, 27/2), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 27/1), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 35/2);
MIJLOCAȘI: Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 17/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 18/0), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 37/4), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 55/3), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 70/14), Adrian ȘUT (FCSB, 2/0), Darius OLARU (FCSB, 18/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 24/7), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 21/4), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 35/5), Florinel COMAN (FCSB, 15/1);
ATACANȚI: Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 11/2), George PUȘCAȘ (Bari | Italia, 42/11), Denis ALIBEC (Muaither | Qatar, 37/5), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj, 2/0).