Studiile în afară nu sună atât de bine pentru 23 dintre șefii de promoție din Iași, care aleg să spună „da” studiilor în țară. Absolvenții au obținut cele mai mari medii în cei patru ani de liceu și au făcut dezvăluiri despre greutățile întâmpinate în obținerea celor mai mari note, dar și despre planurile de viitor.
Promoția 2024 aduce în prim-plan opt șefi de promoție la Colegiul „Costache Negruzzi”, 5 la Colegiul „Emil Racoviță”, 4 la Colegiul „Mihai Eminescu”, 7 la Colegiul Național și 3 la Liceul de Informatică „Grigore Moisil”.
Printre șefii de promoție de la Colegiul „Costache Negruzzi” se numără și Andrei-Tudor Perianu, care a urmat specializarea Matematică-Informatică și a reușit să termine liceul cu media 10, în ciuda faptului că în clasa a IX-a, el a făcut orele online din cauza pandemiei. Andrei a depus eforturi mari pentru a înțelege și aprofunda noțiunile care i s-au predat.
„Am terminat liceul cu media 10. Sper ca și la Bacalaureat să fie o medie mare. A fost destul de dificil acest parcurs, mai ales în clasa a IX-a, pentru că am prins pandemia, iar faptul că orele erau online a presupus să muncesc mai mult acasă, să înțeleg mai bine noțiunile. De la un punct încolo m-am obișnuit cu eforturile pe care trebuia să le depun, iar totul a decurs natural. La concursuri și olimpiade nu prea am participat, am fost concentrat mai mult pe proiectele școlii, precum Science Week și World School”, a declarat Andrei, într-un interviu realizat pentru Ziarul de Iași.
În același timp, Emilia Maria Mihuț, absolventă a Colegiului „Emil Racoviță”, a reușit să finalizeze cei patru ani de liceu cu media 10. Pe parcursul anilor de studiu, ea a participat la Olimpiadele Naționale de Matematică, Fizică și Lingvistică, reușind să obțină mențiuni și premii.
„Nu pot spune că a fost ușor, dar nici imposibil. Dintotdeauna mi-am dorit să excelez, să mă autodepășesc, muncind constant pentru notele și rezultatele mele. Consider că munca, perseverența, pasiunea și seriozitatea stau la baza succesului și nu mi-am dorit să termin liceul doar cu note mari, ci cu un cumul de cunoștințe care îmi vor fi folositoare și în viitor”, a spus Emilia.
Cu toate că a fost admisă la două universități din Statele Unite ale Americii și la unele din România, datorită performanțelor obținute în timpul liceului, Emilia a ales să urmeze cursurile la Universitatea Politehnică din București, la Facultatea de Automatică și Calculatoare. „Consider că munca, perseverența, pasiunea și seriozitatea stau la baza succesului. Am ales să urmez cursurile la Universitatea Politehnică din București, unde sunt sigură că voi îmbina toate pasiunile mele din domeniul științei”, a completat tânăra.
Alexandru Gheorghieș, absolvent al Liceului de Informatică„Grigore Moisil” din Iași, specializarea Matematică-Informatică, a obținut media 10 la absolvirea liceului. Despre parcursul său, acesta a spus că nu a fost ușor, fiind vorba despre studiu constant pentru a atinge acest nivel de performanță.
Alexandru a fost olimpic național la Informatică și Matematică, fiind membru al lotului național de Informatică al României și având numeroase premii și medalii la olimpiadele naționale și internaționale de programare.
„În perioada liceului, am obținut rezultate la Olimpiada de Matematică și la Olimpiada de Informatică. La Matematică am luat Medalia de bronz la etapa națională, iar la Informatică am avut Medalie de aur, argint și bronz la etapa națională, calificare în lotul lărgit în toți anii de liceu și medalii la diverse concursuri internaționale, cum ar fi Romanian Master of Informatics și International Advanced Tournament in Informatics”, a declarat Alexandru, care își dorește să studieze la Facultatea de Informatică din cadrul UAIC Iași.
Citește și: ADMITERE FACULTATE 2024. Admiterea la SNSPA se va face pe baza mediei de la Bacalaureat