Așadar, din 1 iulie 2024 salariul minim pe economie va fi majorat la 3.700 de lei. Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) a explicat cât trebuie să plătească cei care vor să-și cumpere vechime pentru pensie după această dată.
Creșterea are implicații majore pentru calculul contribuțiilor de asigurări sociale, care sunt direct proporționale cu nivelul salariului minim pe economie.
”De la 1 iunie, salariul minim brut s-a majorat. În prezent, legea prevede în mod clar cum se calculează contribuțiile de asigurări sociale pentru cei care vor să-și cumpere vechime retroactivă”, a explicat Daniel Baciu.
Șeful CNPP spune că măsura a fost un real succes și că tocmai de aceea a fost inclusă și în noua lege a pensiilor. ”Am considerat că trebuie să o permanentizăm, pentru că aveam un act normativ care legifera acest lucru, iar acum este valabil și în noua lege a pensiilor. A fost un real succes și vrem ca în continuare, cine are această posibilitate, să o facă”, a mai spus Baciu într-un interviu acordat pentru realitatea.net.
Când se încheie un contract de asigurare socială între persoana fizică și casa teritorială de pensii, contribuția de asigurări sociale de 25% se calculează în funcție de salariul minim pe economie.
”De aici pornim. De la salariul minim, dar se poate plăti și la un salariu mai mare, în funcție de posibilitățile financiare ale persoanei care dorește să aplice la o pensie pentru limită de vârstă în sistemul public de pensii”, a mai spus șeful CNPP.
Cine vrea să cumpere vechime pentru pensie va trebui să plătească mai mult odată cu creșterea salariului minim. Opțiunea rămâne flexibilă și permite contribuții bazate pe venituri mai mari, în cazul în care persoana respectivă își permite acest lucru.
Sistemul vine cu o oportunitate pentru cei care nu au acumulat destulă vechime în muncă și le permite să compenseze perioadele lipsă și să își asigure o pensie mai bună la bătrânețe.