Primarul din Rovinari a fost trimis în judecată pntru fraudă cu fonduri eupene din programul pentru delta Dunării în 2022. El, socrul său și un afacerist au fost vizați. Parchetul European îl trimitea în judecată pentru o fraudă de 3 milioane de euro. Pentru a scăpa de problemele din justiție, primarul ar fi apelat la Coldea la gruparea Coldea – Dumbravă, care i-ar fi cerut suma de 750.000 de euro.
Robert Filip ar fi plătit doar o parte din sumă, în jur de 200.000 de euro, printr-un contract pe care gruparea a cerut ulterior să fie reziliat. Acești bani ar fi fost trimiși doar pentru studierea dosarului, iar plata ar fi fost făcută din conturile mamei primarului. O parte ar fi ajuns la firma lui Coldea prin virament de la generalul SRI Dumitru Dumbravă.
„Datele din dosar au ajuns în presă şi până la proba contrarie ce s a scurs din dosar are valoarea de adevăr absolut. O să aflaţi înaintea mea dacă eu voi fi cumva audiat în oricare dosar de la DNA”, a declarat Dumitru Dumbravă, potrivit Observatornews.ro.
După ce a câștigat un al treilea mandat la Primăria din Rovinari, Robert Filip și-a luat un concediu de șapte zile și nu a putut fi contactat de jurnaliști pentru a oferi o reacție cu privire la acest subiect.
Scandalul în care sunt implicați generalii SRI ajunge și în afara țării. Fostul premier din Albania, arestat la domiciliu, a spus că Florian Coldea ar fi fost plătit de guvernul de la Tirana pentru a da consultanţă pe securitate actualului prim ministru. În presa de la Tirana au fost făcute publice documente și sume. Coldea ar fi fost plătit lunar cu 7.000 de euro.
„Liderul opoziţiei a făcut public că Rama ( n.r premierul Albaniei) şi Coldea aveau legături şi că erau implicaţi în trafic de droguri. Ei (n.r reprezentanţii Guvernului) spun că au colaborat foarte bine cu Coldea şi că a ajutat mult în instituţiile de securitate din Albania”, a declarat Vladimir Karaj, jurnalist albanez.
„E clar că târăşte după el un soi de culpă care merită să fie dezbătută, pe de altă parte, el este un personaj greu de atins. Pentru că florian coldea este depozitarul unor secrete importante, a unor informaţii care ţin nu numai de ambienetul românesc, ci şi de structura nordatlantică”, a declarat Doru Bucşu.