„Victoria naționalei de fotbal în meciul cu Ucraina, dincolo de uriașa bucurie pe care a produs-o aproape întregii țări, are meritul de a fi prezentat iubitorilor de fotbal (și nu doar lor) gunoaiele umane în toată mizeria lor. Diverși autoproclamați și cultivați vectori de opinie, influenceri le zice pe nou, au reușit performanța de a-și devoala, neprovocați de nimeni, hidoșenia sufletească. Vrând să pară interesanți sau, pur și simplu, dintr-o slugărnicie grețoasă, sub-oamenii ăștia, absolut întâmplător reziști în suflet și-n manifestări, au executat în avans un șir de elogii libidinoase ucrainenilor. Reușind, fiindcă fotbalul nu-i sport de domnișoare nici măcar în comentarii, orice ar impune egalitatea de șanse, să-și atragă valuri de sudalme”, a spus Victor Ciutacu în direct la România TV.
„E un șir lung de preotese ale dezastrului, de la politrucul lingău consacrat Mircea Marian, recunoscător ucrainenilor că-l apără de dușmani închipuiți și de premierul Ciolacu, trecând prin cărătorul de geantă al Alinei Mungiu, Alex Costache, mutat apoi la ținut țucalul procurorului Portocală, și până la demonstrativ sofisticații, dar mult mai precauții, Radu Naum și Cătălin Tolontan, care au apelat și la argumente fotbalistice corecte. În numele libertății de exprimare, pe care am apărat-o și de care m-am folosit întotdeauna, n-am nimic a obiecta împotriva demersului lor. În definitiv, nu e scris nicăieri în Constituție că trebuie să ții cu România. Sau că trebuie să-ți placă fotbalul. Sau că e obligatoriu să-l apreciezi pe Iordănescu ăl mic. La fel de constituțional e și dreptul de a fi tâmpit. Însă, în numele aceleiași libertăți de exprimare, reacțiile vehemente ale iubitorilor de fotbal la adresa cioclilor anterior enumerați sunt la fel de legitime”, mai spune Victor Ciutacu.
„Ca să fiu sincer cu voi, eu însumi am fost extrem de sceptic cu privire la șansa României de a învinge Ucraina la fotbal. Pentru simplul motiv, spre exemplu, că, până la Campionatul European, noi n-am jucat aproape nimic, iar Edi Iordănescu părea că a moștenit de la Tata Puiu doar icoanele norocoase. Numai că ieri a fost ziua aia în care nouă ne-a intrat tot și lor nimic. Și care trebuie trecută cu roșu atât în calendarul ortodox, cât și în istoria fotbalului românesc. Când mă uit în oglindă, în afară de chipul îmbătrânit, măcar nu văd un ticălos. Și mă bucur că nu mi-a trecut vreodată prin cap să mă închin la steag străin. Deși, la alibi, puteam să invoc că mama e născută fix în Ucraina„, conchide Victor Ciutacu.