Guvernul înregistrează cel mai mare sprijin acordat producătorilor agricoli în ultimii 34 de ani

Este pentru prima dată în istorie când bugetul acordat agriculturii de către Guvernul Ciolacu ajunge la 2% din PIB.
Filip Stan
20 iun. 2024, 14:13
Guvernul înregistrează cel mai mare sprijin acordat producătorilor agricoli în ultimii 34 de ani

Guvernul condus de Marcel Ciolacu a alocat în ultimul an, prin cele 47 de programe și măsuri de sprijin pentru fermieri, un total de 3,2 miliarde de euro, bani care au intrat în conturile acestora. Printre cele mai populare programe se numără InvestAlim, Rabla Tractoare și Rural Plus.

Rabla pentru tractoare, o premieră introdusă de Guvernul Ciolacu în 2024

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat în ședința de Guvern din 30 mai că va finanța în premieră programul „Rabla pentru tractoare”, prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). Fermierii vor putea să primească un sprijin nerambursabil de până la 20.000 de euro de la Guvern. Astfel va fi susținută atât producția internă de tractoare, dar și tinerii fermieri aflați la început de drum, a declarat premierul.
Creditele avantajoase vor fi acordate fermierilor printr-un program cu valoare totală de 500 de milioiane de lei.

Plafonarea aplicată de guvernarea PSD tarifelor RCA continuă până în octombrie

INVESTALIM, succes din prima zi a depunerii dosarelor

Programul INVESTALIM, derulat de Ministerul Agriculturii prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) acordă ajutoare de stat regionale pentru inființarea de unități noi de procesare, dar și extinderea capacității unităților existente. Programul este alocat pentru perioada 2023-2026 cu un buget total de 590 de milioane de euro și încă de la deschidere a înregistrat 49 de solicitări în valoare totală de 613 milioane de euro. Lucru ce arată atât interesul fermierilor pentru dezvoltare, cât și nevoia de astfel de investiții în capacitățile de procesare.

 

Scheme de ajutor de stat pentru noi ferme de porci și păsări

Crescătorii din domeniile suin și avicol au beneficait de scheme de ajutpr de stat de 1 miliard de lei pentru porci, respectiv 409 milioane de lei pentru păsări. Au fost create astfel 25 de ferme noi pentru creșterea de porci – 45.000 de capete și 38 de ferme noi pentru creșterea de păsări – 9 milioane de capete.

România devine pol regional de transport și logistică datorită investițiilor record ale Guvernului PSD în infrastructura mare

Energie verde în agricultură

În octombrie 2023 ministrul Agriculturii Florin Barbu a semnat ordinul pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru întreprinderile din agriculutură și industria alimentară.

Programul “Zero lei la utilități prin Energie verde in ferme” a avut un buget consistent, de 500 de milioane euro, fiind depuse 1331 de cereri. Iar programul “Energie verde pentru irigații”, care prevede panouri fotovoltaice pe canalele de irigații, un  buget de 267 milioane euro.

 

Rural Plus  – Garanții de stat pentru creditele fermierilor

În aprilie 2024 Guvernul a aprobat și programul Rural Plus, ajutor de stat pentru antreprenorii din agricultură, prin care fermierii pot accesa până la finalul lunii iunie credite garantate de stat în limita a două milioane de euro.

Spynews
Horoscop miercuri, 24 iulie 2024: Peștii vor avea parte de o surpriză plăcută
Bzi.ro
Momentul în care polițiștii din Leeds, Anglia, iau cu forța copiii rromilor! De aici a început tot scandalul – VIDEO
Fanatik.ro
Se schimbă vremea în România: un ciclon cu temperaturi scăzute și furtuni puternice ajunge în țara noastră
Capital.ro
Amendă dacă nu ai acest aparat în mașină. Este obligatoriu pentru șoferi
Playtech.ro
Se închide circulația pe Autostrada Soarelui! Pe unde să circuli ca să ajungi la mare
DailyBusiness
Ce pensie vei primi dacă ai lucrat 15 ani cu carte de muncă
Adevarul
Argument neobişnuit folosit de o avocată din Italia pentru a salva un urs care a atacat un turist: poate fi relocat în România
Spynews
Suspectul în cazul crimei din Brăila și-a sunat mama din arest! Ce i-a spus despre acuzațiile procurorilor
Spynews
Mâncare cu viermi pentru bolnavii de leucemie. Ce spun cei de la Spitalul Fundeni din Capitală / Video tulburător
Evz.ro
Acești șoferi nu mai au scăpare. Amenzile curg în ultima vreme
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu 11 ani decât ea!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri și ce i-a cerut să-i aducă 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Primele declarații făcute de presupusul autor al crimei din Brăila: „Am fost acolo”. Ce spune bărbatul despre vizita făcută Marinei, doctorița ucisă în propriul cabinet
Capital.ro
Au intrat banii pe carduri. Statul a efectuat plățile pe 22-23 iulie. Românii să-și verifice contul
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cuplu bombă în sportul românesc: Denis Alibec se iubește cu Anca Surdu, o gimnastă campioană europeană și mondială, devenită vedetă TV la Exatlon
stirilekanald.ro
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
substantial.ro
Sms Candidat al Partidului Democrat, Kamala Harris Se Apropie de Donald Trump în Sondaje
MediaFlux
BANI ÎN PLUS pentru 3 milioane de pensionari. Care va fi CEA MAI MICA pensie
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!