Constantin Enceanu, noi detalii despre decesul lui Petrică Mîţu Stoian. Deşi au trecurt aproape trei ani de la dispariția lui Petrică Mîțu Stoian, Constantin Enceanu încă nu și-a revenit din șocul generat de această veste tragică. Artistul a subliniat faptul că prietenul său a părăsit această lume prea devreme și prea rapid, subliniind faptul că la vârsta de 61 de ani, era în floarea vârstei și încă activ în industria muzicală.
„Nimeni nu își imagina că o să îl pierdem așa de repede pe Petre și de tânăr. La 61 de ani, câți a avut el când a plecat de lângă noi… Eu am acum 60, mă simt în floarea vârstei. Nu poți să zici că după 60 de ani ești ruginit. Nu. În muzica populară, la 60 de ani ești în formă”, a declarat Constantin Enceanu.
Constantin Enceanu i-a adus un omagiu prietenului său la Sala Palatului, în cadrul unui concert dedicat memoriei lui Petrică Mîțu Stoian. Momentul a fost extrem de emoționant: „Am avut un moment închinat lui Petrică la Sala Palatului și a fost extrem de emoționant. Am încercat să îmi stăpânesc lacrimile. Mi-a fost foarte greu. Îmi mușcam buza printre versuri, ca să îmi distrag atenția și gândul meu să fie undeva departe de gândul să Petrică nu mai este lângă noi. E cumplit, pentru că îmi aduceam aminte ce spectacole aveam la Sala Palatului, ce mult lumea ne-a iubit și oriunde mergeam noi eram puși pe glume, pe cântat și pe voie bună”.
Constantin Enceanu a mai dezvăluit că, în ultimele sale zile, Petrică Mîțu Stoian avea planuri mari pentru a se bucura de viață, renunțând la ritmul alert de muncă și dorind să se relaxeze și să se bucure de frumusețile vieții. Din păcate, visurile sale nu s-au mai împlinit.
„El tot timpul ne spunea că vrea să își trăiască viața. Că voia să trăiască, să se plimbă, că nu mai vrea să muncească. Nu e atât de ușor să ai atâtea evenimente, să alergi de colo-colo, să fii fresh”, a declarat Constantin Enceanu la emisiunea Exclusiv VIP de la Prima TV.