Rusalii 2024. Se anunță cel mai aglomerat weekend de la debutul sezonului, pe litoral. Este și sărbătoarea Rusaliilor, iar mulți au liber luni de la serviciu. 80.000 de turiști sunt așteptați la mare, majoritatea optând pentru Mamaia și Eforie Nord, anunță ProTV.
În așteptarea weekendului de Rusalii, unii turiști au ajuns deja la mare pentru un sejur de câteva zile.
Turist: „Nu ne place foarte aglomerația și zgomotul, e perfect pentru noi. Niște zile libere.”
Fetiță: „Apa e foarte plăcută și soarele zâmbește.” Reporter: Cât stai la mare? Fetiță: Cinci zile.
Totuși, cei care nu și-au unit concediul cu sejurul de sărbătoare vor ajunge la mare peste câteva zile.
Ștefan Necula, manager agenție de turism: „Marea majoritate vor veni de vineri, sejururile sunt de 3-4 nopți, va fi o aglomerare a litoralului românesc, credem noi că gradul de ocupare va fi peste 70-75%.”
COD ROŞU de caniculă. Vreme extremă în România în următoarele zile, anunţ alarmant de la ANM
Iulian Tenie, administratorul unui hotel: „De vineri, rata de ocupare este maximă în cazul hotelului nostru”.
Și nu este de mirare că mulți s-au orientat spre mare în această perioadă. Deși sezonul a început, încă sunt tarife mici la cazare și Programul Litoralul pentru Toți este încă activ.
De pildă, în Mamaia, o cameră dublă la un hotel de 3 stele costă de la 167 de lei pe noapte și poate ajunge la 299 de lei la un hotel de 4 stele. În Eforie Nord, o noapte de cazare la 3 stele costă 136 de lei și 642 de lei la patru stele, cu demipensiune.
În ultima săptămână, numărul rezervărilor pe litoral a crescut cu 40% față de aceeași perioadă a anului trecut. Specialiștii în turism spun că sunt momente în care se înregistrează o cerere de rezervare la fiecare 10-12 secunde.
Cei care administrează plajele sunt pregătiți să suplimenteze la nevoie numărul de șezlonguri.
Lucian Marcu, manager plajă: „Avem în mod normal o mie de șezlonguri și pentru perioada de vârf de sezon, în momentul în care vin familii și vor să stea împreună, putem suplimenta. Ajungem la 1200 – 1300 de șezlonguri”.
Cele mai aglomerate stațiuni vor fi Mamaia și Eforie Nord, dar destui turiști vor ajunge și în Neptun sau Olimp. Oamenii s-au orientat în principal spre hoteluri care oferă multe servicii, cum sunt cele all inclusive sau cu facilități pentru copii.
Litoralulromanesc.ro: Ritmul rezervărilor de vacanţe la mare s-a accelerat în ultima săptămână. Pentru lunile iulie – august, durata medie a sejurului este de 4-5 nopţi, iar valoarea medie a pachetului turistic este de 2.408 lei
Ritmul rezervărilor pe litoralul Mării Negre a înregistrat o creştere cu 40% în ultima săptămână, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, fiind momente în care se înregistrează o cerere de rezervare la fiecare 10-12 secunde, arată cifrele Litoralulromanesc.ro, cel mai mare turoperator pe acest segment de turism. Pentru lunile iulie – august, durata medie a sejurului este de 4-5 nopţi, iar valoarea medie a pachetului turistic este de 2.408 lei.
”Temperaturile ridicate din ultima vreme şi ofertele bune la cazări îi determină pe românii care nu şi-au făcut încă planuri de vacanţă să îşi rezerve sejururi pentru acest sezon în hotelurile de la Marea Neagră. Cifrele Litoralulromanesc.ro, cel mai mare turoperator pe acest segment de turism, arată că în ultima săptămână ritmul rezervărilor a înregistrat o creştere cu 40% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, fiind momente în care se înregistrează o cerere de rezervare la fiecare 10-12 secunde”, arată compania.
Cele mai multe rezervări făcute în această perioadă sunt pentru lunile iulie – august, având o durată medie a sejurului de 4-5 nopţi şi o valoare medie a pachetului turistic de 2.408 lei.
„În această perioadă, procesăm aproximativ 3.500 de solicitări de rezervare pe zi, atât telefonic, cât şi online. În medie, în ultimele zile s-au făcut aproape trei rezervări pe minut, dar au existat şi momente de vârf în care s-a înregistrat o cerere de rezervare la fiecare 10-12 secunde. Debutul verii cu temperaturi foarte ridicate, dar mai ales ofertele speciale pe care le avem în această perioadă – reduceri, condiţii avantajoase de plată, beneficii pentru familiile cu copii cum ar fi faptul că pentru fiecare rezervare primesc o intrare gratuită la un parc tematic de aventură din sudul litoralului – îi determină pe mulţi români să se orienteze spre Marea Neagră pentru vacanţa din această vară”, afirmă Ionuţ Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.
Pe de altă parte, sunt şi turişti care îşi achiziţionează sejurul pentru minivacanţa de Rusalii de la finalul acestei săptămâni, când se estimează că gradul de ocupare pe litoral va depăşi 75 – 80%. În perioada 21-24 iunie, cele mai aglomerate staţiuni vor fi Mamaia şi Eforie Nord.
În ceea ce priveşte preţurile pentru minivacanţa de Rusalii, acestea pornesc de la 128 lei/noapte/camera dublă/2 adulţi – doar cazare la un hotel de 2 stele din Venus. La 3 stele în Mamaia, tarifele pornesc de la 196 lei/noapte/camera dublă, doar cazare, în vreme ce la 4 stele, tot în Mamaia, cazare cu mic dejun, o noapte costă de la 313 lei.
Un pachet all inclusive pentru doi adulţi şi un copil la un hotel de 3 stele din Mamaia costă de la 380 lei/noapte (1.140 lei pachetul de 3 nopţi), în vreme ce în Eforie Nord, o noapte de cazare cu mic dejun inclus la un hotel de 4 stele pentru doi adulţi şi un copil costă de la 354 lei (pachetul pentru 3 nopţi este 1.062 lei). În staţiunea Jupiter, la un hotel de 3 stele preţurile pornesc de la 150 de lei, cazare pentru doi adulţi şi un copil, iar la 4 stele, în regim all inclusive, o familie cu un copil trebuie să achite de la 879 lei pe noapte.
Minivacanţă Rusalii 2024. Până la sfârșitul acestui an, romanii mai au șapte zile libere legale. Două dintre ele sunt în această lună. Este vorba despre data de 23 și 24 iunie, duminică și luni, care reprezintă prima și a doua zi de Rusalii.
De asemenea, în luna august, angajații români vor mai fi liberi cu ocazia Adormirii Maicii Domnului, pe 15 august, care pică într-o zi de joi.
Bugetarii sunt și mai norocoși, căci ei vor beneficia și de ziua de 16 august, deoarece Guvernul a decis să creeze punte între ziua liberă și weekend. Așadar, vor avea parte de o nouă minivacanță de patru zile.
Ce zile libere legale mai sunt până la finalul anului 2024:
23 iunie – Rusalii, duminică,
24 iunie – a doua zi de Rusalii, luni,
15 august – Adormirea Maicii Domnului, joi,
30 noiembrie – Sfântul Andrei, sâmbătă,
1 decembrie – Ziua Națională a României, duminică,
25 decembrie – prima zi liberă de Crăciun, miercuri,
26 decembrie – a doua zi de Crăciun, joi.
Bugetarii se vor bucura de liber și pe 27 decembrie care pică într-o zi de vineri. Așadar, o minivacanță de cinci zile va fi și în luna decembrie.
Conform legislaţiei în vigoare, angajatorul are obligativitatea de a acorda zilele libere legale salariaților, cu excepția celor care lucrează în unităţile sanitare şi cele de alimentaţie publică, precum şi în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.
Cei care nu pot beneficia de aceste zile libere trebuie să fie recompensați pentru munca prestată cu un spor la salariul de bază, ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază.
Cei care nu respectă această lege, se pot alege cu amenzi cuprinse între 5.000 și 20.000 de lei.
„În cazul în care salariatul, din motive justificate, nu poate efectua, integral sau parțial, concediul de odihnă anual la care avea dreptul în anul calendaristic respectiv, cu acordul persoanei în cauză, angajatorul este obligat să acorde concediul de odihnă neefectuat într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la concediul de odihnă anual” Art. 146. Efectuarea și compensarea concediului de odihnă (Codul Muncii)
Pentru că Paștele catolic și cel ortodox nu se sărbătoresc în fiecare an la aceeași dată, și Rusaliile catolice și Rusaliile ortodoxe se sărbătoresc la date diferite.
Prognoza meteo. Vreme de plajă şi aerosoli în minivacanţa de Rusalii 2024
Rusaliile catolice au fost în 19 mai, iar Rusaliile ortodoxe, în 23 iunie și 24 iunie . Potrivit Codului Muncii, prima și a doua zi a Rusaliilor ortodoxe sunt zile libere în 2024. Cum 23 iunie ică duminică, va fi zi liberă luni 24 iunie.
Zilele libere legale se aplică tuturor românilor, însă pentru angajații din sectorul bugetar Guvernul decide dacă acordă zile suplimentare libere pentru a face punte între o sărăbătoare legală și un weekend.