Tragedia din Ibănești, acolo unde trei angajați și patronul unei fabrici de lactate au murit intoxicați cu monoxid de carbon după ce au coborât într-un bazin cu apă reziduală, a șocat o țară întreagă. Inițial, șeful fabricii a fost văzut ca un erou, ce a sărit imediat să își salveze angajatul, însă familiile victimelor spun cu totul alte lucruri.
Rudele celor trei angajați își strigă suferința și fac acuzații greve, afirmând că vinovat pentru tragedie ar fi fost chiar Radu Tudose, patronul fabricii de lactate. Fiul bărbatului care a coborât primul în fosă susține că tatăl său ar fi fost obligat de șeful lui să meargă în bazin, după ce ar fi fost amenințat că va fi concediat.
„Tatăl meu a fost trimis prima persoană. A intrat acolo mai mult obligat. Toată ziua l-a stresat să meargă să repare o garnitură acolo. Îl ameninţa că îl dă afară”, a declarat bărbatul, conform observatornews.ro.
Și rudele celorlalte victime sunt de acord cu declarația fiului îndoliat. Oamenii spun că cei trei bărbați ar fi fost puși de patron să coboare în bazin fără echipament de protecție.
„S-a dus să-i salveze pe ceilalţi şi a rămas şi el acolo. Le trebuiau mască de protecţie. De ce l-au trimis dacă nu aveau mască?”, spun părinții bărbatului.
„Verişorul meu a intrat acolo impins de şeful lui. Au rămas doi băieţi, o nevastă, era singurul sprijin în casă. Aştepta să-şi însoare băiatul. Când să se bucure de viaţă, cineva l-a forţat să intre acolo”, a declarta o rudă a unui alt bărbat mort.
Localnicii din zonă au continuat seria dezvăluirilor, povestind că cei trei angajați și patronul fabricii din comuna din Botoșani nu ar fi fost singurii care au coborât în fosă în ziua fatidică. Un alt bărbat care lucra la fabrica de lactate ar fi intrat în bazin, însă acesta ar fi fost legat cu o funie și scos rapid de restul martorilor.
Familia bărbatului care a supraviețuit confirmă informația, ba chiar rudele acestuia au povestit că angajatul fabricii de lactate a suferit mai multe răni atunci când a coborât în fosă.
„Şi-a dat drumul în bazin. Altul l-a ţinut din funie. Când l-au slăbit, l-a rănit pe aici pe la coaste. Dacă nu îl trăgeau, murea copilul acolo”, povestește mama celui care a supraviețuit.
Autoritățile au deschis acum mai multe anchete pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs tragedia în urma căreia au murit patru persoane. Conform informațiilor preliminare, în bazin ar fi fost descoperite cantități uriașe de amoniac și acid sulfuric. Mai mult, se speculează că fosa nu ar fi fost curățată niciodată, deși funcționează de mai bine de 25 de ani. Una dintre cauzele morții este chiar intoxicația cu amoniac și acid sulfuric.
Citește și: Cine sunt bărbații care au murit în tragedia din Ibănești. A patra victimă și-a dat ultima suflare la spital